Live

Live Text Alegeri prezidențiale 2019, vot diaspora, turul 2. Record absolut: câți români au votat în străinătate

Data actualizării: Data publicării:

Votul în diaspora pentru alegerile prezidențiale 2019, turul doi, a durat, ca și în primul tur, trei zile. A început vineri, 22 noiembrie, a continuat sâmbătă, 23 noiembrie și apoi duminică, 24 noiembrie, când s-a desfășurat și votul din țară. Enervați de apelativul „ăștia din diaspora” al Vioricăi Dăncilă, românii au ieșit masiv la urne pentru a vota schimbarea, cu speranța că într-o zi se vor putea întoarce acasă. Au fost cu aproape 300.000 mai mulți decât în primul tur de scrutin.

Pe www.digi24.ro veți găsi prezența la vot și rezultate la alegeri prezidențiale 2019 de la Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă, actualizate în timp real.

ACTUALIZARE LUNI, 25 NOIEMBRIE ORA 7:30. S-a încheiat și votul în diaspora. Au votat în total, inclusiv prin corespondență, 944.077 de români.

ACTUALIZARE LUNI, 25 NOIEMBRIE, ORA 1:45 Procesul electoral s-a încheiat în majoritatea țărilor unde sunt comunități de români. Continuă însă pentru încă câteva ore pe continentul american, în Argentina, Brazilia, Chile, Columbia, Cuba, Mexic, Peru, Statele Unite ale Americii, Uruguay, Venezuela, până la ora 21.00 (oră locală).

Până la această oră, aproape 950.000 de români din străinătate au votat. Sunt 925.915 de români care au mers la urne, în cele trei zile în care au fost deschise secțiile de vot din diaspora. Lor li se adaugă alți 17.503 compatrioți care au preferat să voteze prin corespondență.

O prezență fără precedent în diaspora. Țările unde au votat cei mai mulți români

A fost o prezență fără precedent la urne, în diaspora, în al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Au votat aproape un milion de români în cele trei zile de vot, cei mai mulți dumincă. Cea mai mare prezență s-a înregistrat în țara cu cea mai mare comunitate de români din diaspora, Italia, unde au votat președintele țării peste 190 de mii de oameni. Surpriza a venit din Marea Britanie, unde au fost la urne peste 170 de mii de români. Iar în Germania au fost la vot aproape 155 de mii de români. În Spania, țară cu o comunitate de români mult mai mare, au votat în turul al doilea puțin peste 130 de mii de oameni.

Au fost și momente în care s-au format cozi, însă votul a decurs rapid, într-o atmosferă liniștită. Mulți români au votat cu gândul de a se întoarce acasă. iar unii dintre ei au sărbătorit cu artificii primele rezultate.

Citiți și: CTP, despre „ăștia”: „M-am întrebat cum a putut Dăncilă să scoată pantoful cu toc cui și să-și dea cu el în cap. Cred că m-am dumirit”

Comisia Europeană o ironizează pe Viorica Dăncilă: „Deci ăştia au fost la vot”

ACTUALIZARE DUMINICĂ, 24 NOIEMBRIE, ORA 20:25 - La această oră, peste 912.000 de români din dispora au votat. Cifra depășește cu mult numărul total al voturilor înregistrate în afara granițelor țării, în primul tir. Atunci au votat, în total, 675.348 de români.

ACTUALIZARE DUMINICĂ, 24 NOIEMBRIE, ORA 19:00 - Peste 860.000 de români aflați în afara granițelor țării au votat până la această oră. La unele secții s-au format cozi - în Stratford, Marea Britanie și Offenbach, Germania.

Stratford, Marea Britanie

Offenbach, Germania

ACTUALIZARE DUMINICĂ, 24 NOIEMBRIE, ORA 18:10 - Record după record: Până la această oră peste 822.000 de români au votat în diaspora.

ACTUALIZARE DUMINICĂ, 24 NOIEMBRIE, ORA 17:40 - Au votat 799.497 de români în străinătate până la 17:40.

ACTUALIZARE DUMINICĂ, 24 NOIEMBRIE, ORA 16:40 - 742.712 de români au votat în afara graniţelor până la ora 16:40.

ACTUALIZARE DUMINICĂ, 24 NOIEMBRIE, ORA 16:00 - Ritmul de votare se menţine în diaspora. Numărul alegătorilor din afara graniţelor a ajuns la 710.471 la ora 16:05.

ACTUALIZARE DUMINICĂ, 24 NOIEMBRIE, ORA 15:30 - Record absolut. A fost depășit numărul românilor din diaspora care au votat în primul tur al alegerilor prezidențiale. La ora 15:30, în afara granițelor au votat 678.811 alegători.

ACTUALIZARE DUMINICĂ, 24 NOIEMBRIE, ORA 15.00 - Un număr 647.737 români au votat în străinătate până duminică la ora 15.00, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor Biroului Electoral Central (BEC). Comparativ, în primul tur, până la aceeași oră, votaseră în Diaspora 478.731 alegători.

În total, până duminică, la ora 15.00, au fost 647.737 de votanți în Diaspora, dintre care 630.234 sunt votanți pe liste suplimentare, iar 17.503 au votat prin corespondență.

ACTUALIZARE DUMINICĂ, 24 NOIEMBRIE, ORA 14.00 -  586.107 români au votat în străinătate până duminică la ora 14.00, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor Biroului Electoral Central (BEC). Comparativ, în primul tur, până la aceeași oră, votaseră în Diaspora 440.032 alegători. Așadar, în turul al doilea au votat cu 146.075 mai mulți români față de primul tur, la aceeași oră.

În total, până duminică, la ora 14.00, au fost 586.107 de votanți în Diaspora, dintre care 568.604 sunt votanți pe liste suplimentare, iar 17.503 au votat prin corespondență.

ACTUALIZARE DUMINICĂ, 24 NOIEMBRIE, ORA 13.00 -  În total, până duminică, la ora 13.00, au fost 522.130 de votanți în Diaspora, dintre care 504.627 sunt votanți pe liste suplimentare, iar 17.503 au votat prin corespondență.

La aceeași oră, în primul tur de scrutin, erau în total 400.851 de votanți, dintre care 25.189 votaseră prin corespondență.

ACTUALIZARE DUMINICĂ, 24 NOIEMBRIE, ORA 12.00 - 463.679 de români au votat în străinătate până duminică la ora 12.00, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor Biroului Electoral Central (BEC). Comparativ, în primul tur, până la aceeași oră, votaseră în diaspora 363.589 de alegători.

În total, până duminică, la ora 12.00, au fost 463.679 de votanți în Diaspora, dintre care 446.176 sunt votanți pe liste suplimentare, iar 17.503 au votat prin corespondență.

ACTUALIZARE DUMINICĂ, 24 NOIEMBRIE, ORA 11.00 - Peste 430.000 de români au votat în cele 838 de secții din Diaspora, potrivit datelor Biroului Electoral Central (BEC). Din total, 412.733 au votat pe liste suplimentare, iar 17.503 români au votat pe prin corespondență.

Primele trei secții din Diaspora după numărul de voturi se află în Marea Britanie, la Londra.

ACTUALIZARE DUMINICĂ, 24 NOIEMBRIE, ORA 10.00 - Aproape 400.000 de români au votat în străinătate până duminică la ora 10.00, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor Biroului Electoral Central (BEC). Comparativ, în primul tur, până la aceeași oră, votaseră în diaspora 315.042 de alegători.

În total, până duminică, la ora 10.00, au fost 397.817 de votanți în Diaspora, dintre care 380.314 sunt votanți pe liste suplimentare, iar 17.503 au votat prin corespondență.

La aceeași oră, în primul tur de scrutin, erau în total 315.042 de votanți, dintre care 25.189 votaseră prin corespondență.

Cei mai mulți votanți, până în prezent, sunt la o secție din Londra, și anume 3.953 de votanți. Multe persoane au votat și la Bruxelles - 2.441 și respectiv în Chișinău - 2.114.

De asemenea, secțiile de votare din Noua Zeelandă s-au închis.

ACTUALIZARE DUMINICĂ, 24 NOIEMBRIE, ORA 8.30. Un număr de 384.225 de români au votat în străinătate până duminică la ora 08.00, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor Biroului Electoral Central (BEC). Comparativ, în primul tur, până la aceeași oră, votaseră în Diaspora 299.264 de alegători.

Cei mai mulți votanți, până în prezent, sunt la o secție din Londra, și anume 3.873 de votanți. Multe persoane au votat și la Bruxelles - 2.347 și respectiv în Chișinău - 1.922.

La polul opus se află Teheran-ul (Iran) și Phenianul (Republica Populară Democrată Coreeană), unde nu s-a prezentat niciun votant, în Harare (Zimbabwe), unde s-au prezentat la urne două persoane, în Tașkent (Uzbekistan)- trei oameni și Ashbat (Turkmenistan), unde a venit un singur alegător, iar în Ashbat (Turkmenistan), unde au votat patru alegători.

ACTUALIZARE DUMINICĂ, 24 NOIEMBRIE, ORA 0:45.  Sunt 381.012 români care s-au prezentat până la această oră la urne, în străinătate. Cu cei 17.503 de alegători din diaspora care au votat deja prin corespondență, numărul românilor din străinătate care au ieșit la vot se apropie de 400.000. Sunt cu aproape 100.000 mai mulți decât cei care votaseră până la acest moment în turul 1 al alegerilor prezidențiale.

ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ, 23 NOIEMBRIE, ORA 22:20. A doua zi de vot s-a încheiat în vestul Europei, dar în Australia și Noua Zeelandă a început ultima zi de votare din turul doi al alegerilor prezidențiale. Este o mobilizare fără precedent a românilor din afara țării. Au mers până acum la urne aproximativ 378.000 de oameni. Lor li se adaugă cei 17.503 români din diaspora care au votat prin corespondență, astfel că numărul voturilor venite din străinătate se apropie de 400.000, în condițiile în care la primul tur, în cele trei zile de vot, s-au înregistrat aproape 700.000 de sufragii în diaspora, un record care foarte probabil va fi depășit. Duminică, ultima zi de vot, va aduce probabil cea mai mare afluență la vot și în diaspora.

Italia, Marea Britanie și Germania rămân țările de unde vin cele mai multe voturi ale românilor.

ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ, 23 NOIEMBRIE, ORA 20:00  În mai puțin de două ore, secțiile de votare din vestul Europei se închid. Dar se vor deschide cele din Australia și Noua Zeelandă. La Antipozi, începe ultima zi de votare din turul doi al prezidențialelor.

Este o mobilizare fără precedent a românilor din afara țării. Au votat până acum aproximativ 350.000 de oameni, cei mai mulți dintre ei în Italia, Marea Britanie și Germania.

Românii au vrut să le arate copiilor lor că votul contează, în orice colț al lumii s-ar afla. Au mers la vot în orice condiții, chiar și dacă erau bolnavi. Telespectatorii Digi24 ne-au transmis cu ce gând au pus ștampila pe buletinul de vot și ce își doresc de la președintele României.

Mesajele românilor din diaspora

Carmen Mitrea are 78 de ani și a plecat la Paris în 1991, după mineriade. A votat cu zâmbetul pe buze și ne-a spus cum crede că ar trebui să fie șeful statului: „Calitatea primordială a unui șef de stat care să își merite numele de primul om în stat este onestitatea. Să fie profund onest și cu sine și cu cei cărora li se adresează, să nu promită ceea ce nu poate face”.

Carmen Buga, din Dublin, ne-a transmis: „Am fost astăzi la votare cu multă emoție și cu multă speranță. Ne dorim o țară care să aibă un președinte care să ne reprezinte, știe cu multă comunicare și să fie alături de cătețeni”.

„30 de km încolo, 30 înapoi. 60 de km am parcurs cu o femeie operată, care a vrut sa voteze. Mergeți la vot!” - este îndemnul pe care îl adresează Rudolf Fischper, din Karlsfeld, Germania.

ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ, 23 NOIEMBRIE, ORA 19:00 - 299.098 de români au votat la secțiile organizate în străinătate pentru cel de-al doilea tur al prezidențialelor, față de 226.867 câți au votat în primul tur la aceeași oră. De asemenea, 17.503 sunt votanți prin corespondență, la turul al doilea al alegerilor.

În total, până sâmbătă, la ora menționată, au fost 316.601 de votanți în Diaspora, la urne și cei care au votat prin corespondență. La aceeași oră, în primul tur de scrutin, erau în total 252.056 de votanți.

ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ, 23 NOIEMBRIE, ORA 18:00  Peste 300.000 de români din diaspora au votat până acum. Dintre aceștia, 292.596 s-au prezentat la urne, iar 17.503 au votat prin corespondență, potrivit datelor transmise de Biroul Electoral Central.

ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ, 23 NOIEMBRIE, ORA 16:00 - 217.405 de români au votat la secțiile organizate în străinătate pentru cel de-al doilea tur al prezidențialelor, față de 169.702 câți au votat în primul tur la aceeași oră. De asemenea, 17.503 sunt votanți prin corespondență, la turul al doilea al alegerilor.

În total, până sâmbătă, la ora menționată, au fost 234.908 de votanți în Diaspora, la urne și cei care au votat prin corespondență. La aceeași oră, în primul tur de scrutin, erau în total 194.891 de votanți.

ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ, 23 NOIEMBRIE, ORA 15:00 - 193.292 de români au votat la secțiile organizate în străinătate pentru cel de-al doilea tur al prezidențialelor, față de 153.062 câți au votat în primul tur la aceeași oră. De asemenea, 17.503 sunt votanți prin corespondență, la turul al doilea al alegerilor.

În total, până sâmbătă, la ora 15.00, au fost 210.795 de votanți în Diaspora, la urne și cei care au votat prin corespondență. La aceeași oră, în primul tur de scrutin, erau în total 178.251 de votanți.

ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ, 23 NOIEMBRIE, ORA 14:00 170.272 de români au votat la secțiile organizate în străinătate pentru cel de-al doilea tur al prezidențialelor, față de 137.609 câți au votat în primul tur la aceeași oră. De asemenea, 17.503 sunt votanți prin corespondență, la turul al doilea al alegerilor.

În total, până sâmbătă, la ora 14.00, au fost 187.775 de votanți în Diaspora, la urne și cei care au votat prin corespondență.

În primul tur al scrutinului prezidențial au fost 25.189 votanți prin corespondență.

Cei mai mulți votanți, până în prezent, au fost la o secție din Londra, și anume 1.455 de votanți. Multe persoane au votat și la Chișinău, 1.312 și respectiv Bruxelles - 1.252. La polul opus, este Ashabat, Turkmenistan, unde a fost un singur votant, iar în Tașkent, Uzbekistan și Harare, Zimbabwe s-au prezentat la urne două persoane.


ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ, 23 NOIEMBRIE, ORA 13:00 148.525 de români au votat la secțiile organizate în străinătate până la această oră. Comparativ, la aceeași oră, la primul tur au fost 122.663. De asemenea, 17.503 sunt votanți prin corespondență, la turul al doilea al alegerilor.

În total, până sâmbătă, la ora 13:00, au fost 166.028 de votanți în Diaspora, la urne și cei care au votat prin corespondență.


ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ, 23 NOIEMBRIE, ORA 12:00 128.710 de români au votat la secțiile organizate în străinătate până sâmbătă, ora 12:00, pe liste suplimentare, în turul 2 la alegerile prezidențiale. Comparativ, la aceeași oră, la primul tur au fost 108.191.

De asemenea, 17.503 sunt votanți prin corespondență, la turul al doilea al alegerilor. În total, până sâmbătă, la ora 12:00, au fost 146.213 de votanți în diaspora.

În primul tur al scrutinului prezidențial au fost 25.189 votanți prin corespondență.


ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ, 23 NOIEMBRIE, ORA 11:00 Până la această oră au votat 113.476 de români la secțiile deschise în străinătate, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, arată datele de pe prezenta.bec.ro.

Până sâmbătă, la ora 11:00, 113.476 de români au votat la secțiile organizate în străinătate pentru cel de-al doilea tur al prezidențialelor, față de 96.173 câți au votat în primul tur la aceeași oră. În total, până sâmbătă, la ora 11.00, au fost 130.979 de votanți în diaspora.

Cei mai mulți votanți, până în prezent, au fost la o secție din Londra, și anume 1.024 de votanți. Multe persoane au votat și la Chișinău, 923 și respectiv Bruxelles - 818. La


ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ, 23 NOIEMBRIE, ORA 9:40 În a doua zi a votului în Diaspora au votat, până la această oră, peste 101.000 de români la secțiile deschise în străinătate. Alți 17.503 au votat deja prin corespondență. În total, până în prezent, au fost 119.454 de votanți în diaspora.

Citește și Alegeri prezidențiale – turul 2. Cum votează românii din străinătate

ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ, 23 NOIEMBRIE, ORA 7:00 Este deja a doua zi de vot pentru românii din diaspora. La această oră s-au deschis cele 37 de secții de votare din Republica Moldova, unde se înregistrează mereu prezențe mari. De asemenea, s-a reluat votul și în Grecia, Cipru și Israel, alte țări unde locuiesc mulți români.

Diaspora s-a mobilizat mai bine decât acum două săptămâni.

Aproape 100.000 de oameni din străinătate au votat deja pe liste suplimentare, cu peste 17.000 mai mulți ca în primul tur, la aceeași oră.  Vorbim despre cei care s-au prezentat la urne. A scăzut, însă, numărul celor care au votat prin corespondență.

Alegeri prezidențiale - turul 2. Cum s-a votat în străinătate în prima zi

ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ, 23 NOIEMBRIE, ORA 0:30  Prima zi a votului în străinătate pentru alegerile prezidențiale 2019 s-a încheiat în 777 de secții de votare din Europa, Asia, Africa și Australia, informează MAE.

Citiți și:  Secție de votare din Italia, mutată de urgență din cauza unui cod roșu de inundații

Potrivit BEC, până la această oră se prezentaseră la urne în jur de 94.500 de români. Lor li se adaugă cei 17.503 care au votat prin corespondență, ceea ce duce la un număr total de peste 112.000 de români din diaspora care au votat deja după prima zi în care au fost deschise secțiile de vot.

La turul 1, peste 100.000 de români votaseră după prima zi a alegerilor prezidențiale. La secțiile de votare au mers peste 76.000 de oameni, iar prin corespondență au votat aproximativ 25.000.

Prima zi de votare pentru turul al doilea continuă în secțiile din: Argentina, Brazilia, Canada, Columbia, Chile, Cuba, Mexic, Peru, SUA, Uruguay, Venezuela. 

În Noua Zeelandă și Australia a început deja a doua zi de votare, în condițiile în care sâmbătă și duminică urnele se deschid aici la ora 7:00, ora locală (vineri, respectiv sâmbătă, ora 20:00, ora României)

Ministerul Afacerilor Externe recomandă ca cetățenii români aflați în străinătate pe durata alegerilor prezidențiale care nu au votat deja să se prezinte la vot încă de sâmbătă pentru a evita aglomerarea în ultima zi. 

Cetățenii români care votează în străinătate pot accesa harta interactivă a secțiilor de votare pe site-ul oficial al MAE

ACTUALIZARE VINERI, 22 NOIEMBRIE, ORA 21:30 - Peste 111.000 de românia au votat în străinătate până la ora 22:40. Cu aproximativ 14.000 peste numărul de la primul tur.

ACTUALIZARE VINERI, 22 NOIEMBRIE, ORA 21:00 - Au votat până acum peste 102.000 de oameni.

ACTUALIZARE VINERI, 22 NOIEMBRIE, ORA 20:30 - Numărul românilor care au votat în străinătate a depășit 97.500. Dintre aceștia, peste 80.000 au votat astăzi la secțiile de vot deschise în diaspora. Restul, au votat prin corespondență. Cei mai mulți cetățeni români care s-au prezentat într-o secție de vot în prima zi sunt în Republica Moldova - 679, urmați de Bruxelles - 617 și Londra, secția de la Stratford - 600. La nivel de țară, conduce Italia, cu peste 15.500 de votanți, urmată de Marea Britanie - 13.700 și Germania - 12.700.

ACTUALIZARE VINERI, 22 NOIEMBRIE, ORA 18:25. Au votat până acum aproape 55.000 de oameni. În primul tur, la aceași oră votaseră aproximativ 45.000 de români.

ACTUALIZARE VINERI, 22 NOIEMBRIE, ORA 18:00. Numărul românilor care au votat în străinătate pe listele suplimentare a depășit 50.000. 

ACTUALIZARE VINERI, 22 NOIEMBRIE, ORA 17:00. Peste 40.000 de români din străinătate au votat la secțiile de votare până la această oră. Prin corespondență au votat pentru turul al doilea 17.500 de români.

ACTUALIZARE VINERI, 22 NOIEMBRIE, ORA 15:50. Numărul românilor care au votat în străinătate pe listele suplimentare a depășit 30.000.

ACTUALIZARE VINERI, 22 NOIEMBRIE, ORA 15:00. Peste 25.400 de români din străinătate au votat până la această oră pe listele suplimentare. Alți peste 17.500 au votat prin corespondență. 

ACTUALIZARE VINERI, 22 NOIEMBRIE, ORA 13:00 La această oră, peste 10.000 de români din diapora au votat. Potrivit cifrelor oficiale de la BEC, prezența la urne este la nivelul celei din primul tur al alegerilor prezidențiale 2019.

Românii din Brisbane, Australia, au fost printre primii care au votat în turul doi, la alegeri prezidențiale 2019 FOTO: Valentina Mihnea

ACTUALIZARE VINERI, 22 NOIEMBRIE, ORA 13:00 Peste 2.800 de români au votat în străinătate pe liste suplimentare pentru cel de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor Biroului Electoral Central (BEC).

ACTUALIZARE VINERI, 22 NOIEMBRIE, ORA 12:00 Peste 1.000 de români din străinătate au votat până la această oră la secțiile de votare. Prin corespondență au votat pentru turul al doilea 17.500 de români.

ACTUALIZARE VINERI, 22 NOIEMBRIE, ORA 10:00 Circa 370 de români din străinătate au votat până la această oră pe listele suplimentare. Alți peste 17.500 au votat prin corespondență.

ACTUALIZARE VINERI, 22 NOIEMBRIE, ORA 7:50 Aproape 200 de români din străinătate au votat până la această oră pe liste suplimentare. Cele mai multe voturi au fost înregistrate în Australia. 

Citește și VIDEO. Alegeri prezidențiale, turul 2. Primul votant din Australia, un tânăr care astăzi a împlinit 18 ani

ACTUALIZARE VINERI, 22 NOIEMBRIE, ORA 6:25 Până la această oră au votat 17.642 de alegători din străinătate. Dintre aceștia, 17.503 au votat prin corespondență, restul de 139 prezentându-se la urne în primele ore de la deschiderea lor, informează Biroul Electoral Central.

ACTUALIZARE VINERI, 22 NOIEMBRIE, ORA 1:00. Prima secție de votare pentru turul al doilea al prezidențialelor s-a deschis în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, la 01:00 ora României, echivalentul orei locale 12:00. 

Peste o oră vor fi deschise și șase secții de votare în Australia, în orașele Sidney, Melbourne, Brisbane, Canberra, Adelaide și Perth.

De ce să merg la vot? Mesajul diasporei pentru românii din țară

Românii din diaspora, unde la turul 1 s-a înregistrat o prezență-record, ne-au trimis multe mesaje și îi îndeamnă pe cei de acasă să meargă la vot și în turul al doilea. Iată câteva dintre aceste mesaje:

„Sunt stabilit în Franța de 13 ani, îmi doresc in continuare binele țării mele natale. După 50 de ani de comunism și 30 de ani de pesedism e momentul să schimbăm macazul. Eu merg la vot , voi ce de acasă ce veți face?” (Francisc)

„Nu știu cum unii nu merg la vot. Eu la primul tur am mers cu bunica care are 91 de ani și care acum la turul II este mai hotărâtă sa meargă” (Magda).

„Votez pentru românii "ăștia" din toată lumea, votez pentru România. Votez pentru că pot!” (Emilian)

„Sunt un român sătul de țări străine și la fiecare schimbare politică în România aștept cu sufletul la gură să mă întorc acasă. Este pentru prima dată când simt că se poate!” (Bebe)

„Bună seara din Italia! Merg la vot pentru că îmi pasă!” (Gabi)

„În primul rând votez pentru că îmi iubesc țara și pe toți românii mei! După 30 de ani suntem departe de ceea ce visam noi în '89, dar speranța moare ultima. România e țara mea, locul copilăriei mele, cele mai frumoase amintiri sunt acolo, în România. Eu vreau să mă întorc acasă, pentru că dacă nu, voi fi străin toată viața”. (Emil)


Știrea inițială:

Votul în străinătate pentru cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale 2019 începe în noaptea de joi spre vineri, la ora 1.00, când se deschid secţiile de votare din Noua Zeelandă şi Australia și se va încheia luni dimineață (25 noiembrie 2019), la ora 7.00 (ora României), odată cu închiderea secţiilor de votare de pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii.

După primul tur al alegerilor prezidenţiale 2019, care a avut loc în perioada 8-10 noiembrie în diaspora și pe 10 noiembrie la secțiile din țară, Klaus Iohannis a obţinut 37,82% din voturi, iar Viorica Dăncilă - 22,26%, potrivit rezultatelor oficiale ale BEC.

Pentru alegeri prezidențiale 2019, în diaspora au fost organizate 835 de secţii de votare. Lista completă a secțiilor din diaspora, precum și o hartă interactivă a acestora, pot fi consultate pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.

Organizarea celor 835 de secţii de votare din străinătate reprezintă rezultatul eforturilor susţinute şi al implicării tuturor şefilor de misiuni şi a personalului Corpului Diplomatic şi Consular aflat în coordonarea acestora. Subliniem că buna funcţionare a unui număr record de secţii de votare în afara ţării, în condiţiile desfăşurării votului pe parcursul a trei zile, pentru fiecare dintre cele două tururi de scrutin, implică atât o coordonare strânsă între instituţiile partenere (Autoritatea Electorală Permanentă, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale), cât şi cooperarea cu formaţiunile politice care vor nominaliza reprezentanţi în birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate şi cu comunităţile de români din străinătate”, se arată într-un comunicat MAE.

Vot diaspora alegeri prezidențiale 2019, turul doi - program

Votul în diaspora la alegerile prezidențiale 2019, turul doi, are loc în zilele de 22, 23 și 24 noiembrie. În prima zi - vineri, 22 noiembrie - românii aflați în străinătate sunt așteptați la cele 835 de secții începând cu ora locală 12:00.

În zilele de 23 și 24 noiembrie 2019, votul în diaspora pentru alegeri prezidențiale 2019 începe la ora locală 7:00 şi se încheie la ora locală 21:00.

Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secției de votare, dar și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în secția de vot, își pot să exercita dreptul de vot până cel mult la ora 23:59.

Programul secțiilor de votare din diaspora

  • vineri, 22 noiembrie – orele 12:00 - 21:00;
  • sâmbătă, 23 noiembrie – orele 7:00 - 21:00;
  • duminică, 24 noiembrie – vorele 7:00 - 21:00.

Documente necesare pentru vot în diaspora la alegerile prezidențiale 2019, turul doi

Cetățenii români care se află în străinătate în ziua votului își pot exprima votul în baza următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar, titlul de călătorie, iar, în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar, valabile în ziua votării.

Țările cu cele mai multe secții de votare

Printre ţările în care vor fi organizate cele mai multe secţii de votare se numără:

Spania (143, faţă de 50 organizate la alegerile europarlamentare)

Italia (142, faţă de 76 la parlamentare)

Germania (80, faţă de 25)

Marea Britanie (72, faţă de 29)

Franţa (50, faţă de 17)

SUA (38, faţă de 31)

Republica Moldova (37, faţă de 36)

Olanda (25, faţă de 4)

Belgia (23, faţă de 8)

Irlanda (16, faţă de 5)

Danemarca (12, faţă de 7)

Austria (17, faţă de 9)

Grecia (11, faţă de 4)

Portugalia (9, faţă de 5)

Elveţia (8, faţă de 4 organizate la alegerile europarlamentare).

Dintre cele 835 de secții de votare organizate în străinătate pentru alegerile prezidențiale 2019, în ţările din spaţiul Uniunii Europene vor fi organizate în total 639 de secţii de votare. Pe lângă secţiile de votare organizate, în mod tradiţional, în teatrele de operaţiuni din Afganistan, va fi deschisă, în premieră, o secţie de votare şi în Mali, pentru militarii români care au plecat de curând să participe la misiunea ONU de acolo.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avertisment MAE: Informaţia că s-ar putea vota în continuare la secţiile din străinătate este falsă

Biroul Electoral Central a oprit oficial alegerile în diaspora, la trei ore după decizia CCR de anulare a prezidențialelor

Alegeri prezidențiale 2024. Votul în diaspora, la turul 2, începe vineri. Care e programul secțiilor și cum pot vota românii

Alegeri prezidențiale 2024. Ultima zi de vot în străinătate: Câți români au votat în diaspora

Partenerii noștri