Live

Subiectele și baremul la proba de Matematică de la Evaluarea Națională 2023 au fost publicate pe edu.ro

Data actualizării: Data publicării:
Subiectele și baremul la proba de Matematică de la Evaluarea Națională 2023 FOTO: Getty Images

Elevii care au absolvit clasa a VIII-a au susținut astăzi a doua probă de la Evaluarea Națională 2023, cea de Matematică, după ce luni au avut-o pe cea de Limba și literatura română. Ca și la examenul anterior, subiectele la Matematică de la Evaluarea Națională 2023 și baremul au fost publicate pe pagina special destinată de pe edu.ro. Subiectele, însă, au apărut, înainte de finalizarea probei. Astfel, două exerciții dintre cele 18 primite au fost mai puțin abstractizate și au avut elemente care să amintească de aplicabilitatea matematicii în viața reală, potrivit edupedu.ro.

Examenul a început la ora 9:00, însă accesul în sală a fost permis între orele 8:00 și 8:30, potrivit regulilor la examenul de Evaluare Națională 2023 anunțate anterior de Ministerul Educației. După proba la Limba română și cea de Matematică, pe 22 iunie urmează cea de Limbă maternă.

Subiectele la Matematică de la Evaluarea Națională 2023

UPDATE 15:00 Subiectele la Matematică de la Evaluarea Națională 2023 au fost publicate pe edu.ro. Le găsiți în linkul alăturat:

Subiectele la Matematică de la Evaluarea Națională 2023

Varianta extrasă pentru probă a fost varianta nr. 1:

Subiectele la Matematică de la Evaluarea Națională 2023 FOTO: edupedu.ro
Subiectele la Matematică de la Evaluarea Națională 2023 FOTO: edupedu.ro

Toate subiectele sunt disponibile pe edupedu.ro

Subiectele la Matematică de la Evaluarea Națională 2023 sunt redactate sub forma unei broşuri care se tipăreşte faţă-verso.

Înaintea probei de azi, elevii și-au testat cunoștințele în cadrul simulării examenului de Evaluarea Națională 2023. Primele două subiecte la Matematică, de câte 30 de puncte fiecare, au avut itemi obiectivi – de tip grilă – cu un singur răspuns corect. Subiectul al III-lea a fost cu probleme de algebră și geometrie.

Baremul de corectare la proba de Matematică

UPDATE 15:00 Baremul la Matematică de la Evaluarea Națională 2023 a fost publicat pe edu.ro. Îl găsiți în linkul alăturat:

Baremul de corectare la proba de Matematică de la Evaluarea Națională 2023

 

Rezultatele de la Evaluarea Națională 2023

Primele rezultate la Evaluarea Naţională 2023 vor fi afișate pe 28 iunie, în format anonimizat - respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale - pe pagina de internet a Ministerului Educaţiei, edu.ro, şi a inspectoratelor şcolare. Rezultatele pot fi accesate utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite acestora, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

Contestațiile se depun pe data de 28 iunie, după anunțarea rezultatelor și pe data de 29 iunie, iar rezultatele finale la Evaluarea Națională 2023 vor fi afișate pe 4 iulie.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peste 24.000 de note au fost crescute după contestații la Evaluarea Națională 2023. Unele chiar cu mai mult de două puncte

Elevii din zonele sărace au cele mai puține medii peste 5 la Evaluarea Națională. Salvați Copiii: Acești copii au nevoie de ajutor real

Harta mediilor de 10 la Evaluarea Națională 2023. Câți elevi au primit note maxime și la Limba Română, și la Matematică

Rezultate la Evaluarea Națională 2023. Numărul elevilor cu media peste 5 este mai mic față de ultimii doi ani

Partenerii noștri