Primarul Buzăului, îndemn pentru PSD-iști de față cu Viorica Dăncilă: Nu-i un geniu, dar e reprezentantul nostru
Primarul Buzăului, Constantin Toma, le-a transmis susținătorilor PSD care sunt motivele pentru care trebuie să o voteze pe Viorica Dăncilă. Îndemnul a fost făcut la o întâlnire cu activul de partid din Buzău la care participa și Viorica Dăncilă și alți lideri din conducerea partidului. De față cu președintele PSD, Toma le-a transmis colegilor că trebuie să voteze cu Viorica Dăncilă, chiar dacă nu e cel mai bun candidat, pentru că este reprezentantul partidului.
„Vă spun cinstit, poate nu avem cel mai bun candidat (sic!) care puteam să îl avem. Nu-i nici geniu, n-a luat niciun premiu Nobel, cel puțin până acum, dar este reprezentantul nostru și suntem cu toții în pericol dacă Viorica Dăncilă nu va ieși ceea ce trebuie să iasă. Sau cel puțin să obținem un rezultat extraordinar de bun pentru că am luptat pentru treaba asta”, le-a spus Constantin Toma celor prezenți.
Viorica Dăncilă s-a aflat duminică la Buzău într-o vizită electorală alături de mai muți lideri din conducerea partidului. În discursul presărat cu cacofonii, Dancilă a făcut referire la contracandidatul său, Klaus Iohannis.
„Chiar dacă (sic!) candidatul Iohannis se uită la mine cu dispreț, mă mai și jignește câteodată, se mai sprijină așa, cu aroganța, vreau să-i spun așa: Decât înalt ca bradul și... leneș, mai bine buturuga mică (sic!) care va răsturna carul mare. Doamne ajuta! Vctorie!", a spus Dăncilă.
Editor: Robert Kiss
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News