PARASCHIVENIA SĂPTĂMÂNII. Şi-a dres vocea
De pe la începutul lunii, TVR 2 difuzează în reluare ciclul de emisiuni Piersic Show. Fiecare emisiune e reluată de la ora 23.40, de luni până joi, şi re-reluată a doua zi, pe la începutul după-amiezii. TVR 2 şi-a format un obicei din a face, vorba metodologiei didactice, „fixare şi consolidare de cunoştinţe” prin reluări în cascadă. Aventura urbană, o emisiune altminteri foarte bine construită, e supusă aceluiaşi tratament, ceea ce ar putea să aibă la un moment dat consecinţe neplăcute în ceea ce-i priveşte pe privitori. Riscul e acelaşi ca atunci când asculţi acelaşi cântec în buclă sau când mănânci acelaşi lucru de şapte ori pe săptămână: la un moment spui „stop”. Nu mai vrei. Ţi se ia.
A trecut mai bine de un deceniu de la prima difuzare a ciclului Piersic Show. Poate că, până la urmă, ideea reluării nu e tocmai rea, mai ales că pe site-ul postului public de televiziune emisiunea este o promisiune pentru „o tacla înălţată la rang de artă”. Naivii sau cei care n-au auzit de Florin Piersic sunt liberi să dea crezare făgăduielii. Ceilalţi, care cunosc apetitul pentru torenţial pe care-l manifestă actorul în apariţiile sale publice, sunt obligaţi la circumspecţie. Florin Piersic se numără – o spun cu tandreţe şi cu preţuire pentru rolurile lui adevărate din teatru – printre cei pentru a căror limbuţenie românul are o expresie plastică: „a bea apă din clopot”. Omului îi place la nebunie să povestească şi de multe ori ăsta e un câştig pentru auditoriu. Că se repetă uneori? N-are importanţă. Că ricoşează în verbiaj? La fel. Până la urmă, îţi spui, eşti în prezenţa unui om care a traversat o epocă şi a jucat cot la cot cu purtătorii de prestigiu ai scenei noastre.
Problema, de care nu Florin Piersic e vinovat, constă în distribuirea lui în rolul de gazdă. Consecinţa imediată a acestei erori e transformarea emisiunii într-un monolog cu martori (numiţi impropriu „invitaţi”) sau, în cel mai bun caz, într-un dialog în care gazda vorbeşte de trei ori mai mult decât oaspetele. Florin Piersic are, e adevărat, scuza că nu e moderator de profesie, prin comparaţie cu alţii (se ştiu dumnealor) pentru care moderarea unei emisiuni înseamnă confiscarea microfonului şi instalarea în prim-plan până la sfârşit. Cadrul ideal pentru o emisiune cu Florin Piersic e lăsarea lui singur în platou, însoţită de precizarea că filmarea nu are limită de timp. Altminteri, există riscul ca emisiunea să aibă de suferit, la fel ca invitaţii.
La ediţia peste care am nimerit mai degrabă din întâmplare (motiv pentru care nu i-am prins începutul), Florin Piersic a avut invitaţi o pereche mai mult decât stimabilă a teatrului nostru: soţii Ilinca Tomoroveanu şi Traian Stănescu. La Ilinca Tomoroveanu m-a atras, de la primul rol în care am văzut-o, spiritualizarea infuzată personajelor. Pentru Traian Stănescu manifestam un soi de simpatie metaprofesională, de resort mai degrabă geografic, fiindcă actorul e născut la Făget (Timiş), unde mi-am petrecut primii patru ani şi ceva de după absolvirea – şi nu abrogarea – facultăţii. Prin urmare, m-am bucurat că-i văd şi am sperat să-i şi aud. Speranţele mi-au fost pe jumătatea înşelate, fiindcă dacă pe actriţă am mai auzit-o de bine, de rău (cu un discurs pe cât de echilibrat, pe atât de elegant), lui Traian Stănescu i-am surprins doar câteva gesturi – nu toate euforice. Spre norocul lui, Traian Stănescu are îndeobşte expresia unui taciturn, ceea ce e posibil să-i fi îndulcit întru câtva muţenia. Spre ghinionul meu, în jumătatea de oră în care m-am uitat la Piersic Show nu i-am auzit vocea. De văzut l-am văzut: ba foindu-se pe scaunul prea înalt pesemne pentru gustul lui, ba încrucişându-şi braţele la piept, ba uitându-se undeva în stânga, ba scoţând un pix şi jucându-se cu el, ba trecându-şi o mână prin păr. Însă gura n-a deschis-o. Florin Piersic nu i-a dat nicio şansă, deşi a părut să se îmbuneze de trei-patru ori, când a spus: „O să te rog pe tine să ne povesteşti, dragă Traian”. Piste false. Simple piste false. Amfitrionul şi-a văzut liniştit de vorbărie, consimţând s-o lase din când în când să vorbească doar pe Ilinca Tomoroveanu. Vorba ceea, avea câteva poze cu ei împreună pe scenă, cu un minimum de curtoazie era totuşi dator. Traian Stănescu n-avea decât să se uite şi să tacă. Şi exact asta a făcut. Actorii sunt deprinşi să joace în anumite decoruri. La Piersic Show Traian Stănescu a aflat cum e să fii decor.
Cei care se uită şi la Piersic Show, şi la meciurile din campionatul Spaniei vor fi observat, fără discuţie, potriveala: procentul de vorbire al lui Florin Piersic şi al interlocutorului e acelaşi cu procentul de posesie a mingii la care ajunge Barcelona în faţa adversarului (nu, ţin cu Real, era doar o observaţie). În limbaj de tribună, la Piersic Show dominarea teritorială a gazdei e copioasă, iar oaspetele pare o redută asediată cu salve de cuvinte şi rafale de amintiri. Ceea ce nu e cel mai rău dintre lucruri, dar e greu de văzut ca „o tacla înălţată la rang de artă”. Taclaua adevărată presupune dozaj, echilibru şi participare echitabilă. Când îţi obligi invitaţii să asiste la o simplă „povestire de sine şi despre sine”, ideea taifasului se dizolvă. Pofta confesivă e firească, showul la fel, dar cu alte premise. Altfel, te vezi silit să te refugiezi la rândul tău în amintiri şi să-l revezi pe Florin Piersic cel din Zbor deasupra unui cuib de cuci, Act veneţian, Dulcea pasăre a tinereţii, Şoareci şi oameni (pe afişe există şi varianta Oameni şi şoareci) sau Danton. E una dintre metodele prin care poţi să rămâi aproape de un actor chiar când ceea ce face la televizor, de la o vreme încoace, pare menit mai degrabă să te îndepărteze.
Să nu uit: pe la jumătatea emisiunii, Traian Stănescu şi-a dres vocea.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News