Live

Negocieri USR-PLUS și PNL pentru candidații la primăriile de sector. Nicușor Dan: „S-ar putea ca fiecare să fie pe cont propriu”

Data actualizării: Data publicării:
Nicușor Dan, candidatul USR-PLUS și PNL la Primăria Capitalei Foto: captură TV

Nicușor Dan, candidatul comun al dreptei la Primăria Bucureștiului, are susținere politică și își pregătește campania. La sectoare, însă, bătălia nu este la fel de clară, în condițiile în care dreapta nu este la fel de unită la acest nivel. 

Nicușor Dan spune că sunt 50 la sută șanse ca USR-PLUS și PNL să bată palma pentru candidați comuni la sectoare, dar în egală măsură există și varianta ca cele două forțe politice să meargă pe cont propriu. Recunoaște că acest din urmă scenariu i-ar aduce prejudicii propriei lui candidaturi. „Toate discuțiile astea nu ar fi existat, dacă ar fi existat voință de la Parlament pentru alegeri în două tururi. Fără îndoială, una este să existe un mesaj unic, care să spună Candidăm împreună pentru a scăpa Bucureștiul de PSD și alta e să existe un mesaj care să spună Candidăm ca să scăpăm Bucureștiul de PSD, ne-am înțeles aici (la candidatul comun pentru Primăria Capitalei - n.r.) și aici nu ne-am înțeles”, a declarat Nicușor Dan în emisiunea „În fața ta” de la Digi24.

Întrebat dacă își cunoaște colegii de competiție electorală de la sectoare, Nicușor Dan a zâmbit larg și a reamintit că există un termen, 18 august, când trebuie depuse listele. „Atunci o să-i aflăm cu toții”, a spus Nicușor Dan în interviul acordat Digi24.

Întrebat, pe de altă patrte, dacă este adevărat că s-ar fi ajuns la o paritate - trei candidați pentru primăriile de sector de la PNL, respectiv trei candidați de la USR - Nicușor Dan a evitat să confirme sau să infirme, a spus că are informații, dar nu le poate dezvălui acum. 

De altfel, e un sfârșit de săptămână decisiv pentru USR-PLUS si PNL. După ce Ludovic Orban nu i-a mai răspuns la telefon lui Dan Barna timp de câteva zile, cei doi lideri politici au stabilit să se întâlnească sâmbătă pentru a încerca să încheie negocierile pentru candidații comuni la primăriile de sector din Capitală.

Nicușor Dan: O să ieșim cu un program comun. Aici suntem extrem de avansați

Nicușor Dan a declarat că este informat despre negocierile dintre USR-PLUS și PNL pentru stabilirea unor candidați comuni și la sectoare, dar nu participă la aceste negocieri. „E logic ca organizațiile, care-și cunosc cel mai bine oamenii să negocieze pentru ei. În schimb, am discuții și aici în ceea ce privește programul cu care sperăm să guvernăm local, primarul și Consiliul General. Am avut mai multe discuții cu fiecare dintre aceste patru partide (cele trei plus PMP - n.r.) și programele sunt extrem de compatibile și o să ieșim cu un program comun”, a anunțat Nicușor Dan.

„Publicul de dreapta dorește ca administrația din București să scape de administrația PSD de acum. Toate partidele sunt conștiente de acest deziderat, au dat deja dovadă de rezonabilitate în momentul în care au ales un candidat unic la Primăria Generală și sunt optimist că vor ajunge la un numitor comun în ceea ce privește primăriile de sectoare. Nu vreau să intru să spun eu cum ar fi rezonabil, pentru că sunt calcule, sunt sondaje interne pe care fiecare dintre ei le au, nu am eu ce să discut despre asta. Pentru mine, cel mai important lucru este compatibilitatea de program și aici suntem extrem de avansați”, a arătat Nicușor Dan.

Despre disensiunile interne care ar exista în USR în legătură cu candidatul pentru Sectorul 3, Nicușor Dan spune că este o situație care se întâlnește adesea în politică în momentul în care se fac alianțe și când parte dintre candidați trebuie să renunțe. „Tensiunea asta e firească”, a comentat el.

Ce crede Nicușor Dan despre Robert Negoiță și Daniel Băluță

Nicușor Dan spune că sondajele arată că 60 la sută dintre bucureșteni ar dori să vadă o schimbare de administrație în București, dar pe de altă parte, recunoaște că este o „realitate” faptul că sondajele arată și că la sectoarele 3 și 4 sunt mai multe șanse să câștige primarii aflați acum în funcție (Robert Negoiță, respectiv Daniel Băluță - n.r.).

„Sunt niște primari - n-o să le fac eu bilanțul acum - în situații oarecum diferite. Este primarul sectorului 3 care are un mandat de 8 ani deja și care a preluat un sector în condiții mult mai bune decât celelalte sectoare din București, pentru că predecesorul său (Liviu Negoiță - n.r.) a făcut o treabă bună ca primar de sector. Atunci când ai un sector în care lucrurile importante sunt rezolvate, poți să te ocupi mai mult de chestiuni de detaliu și Sectorul 3 arată bine. Pe de altă parte, în sectorul 4 avem un primar care a încercat să răspundă la principala preocupare a cetățenilor, cea legată de locuri de parcare, a făcut locuri de parcare, a eliberat câteodată prima bandă a bulevardului, a mai intrat pe spații verzi - ceea ce nu e în regulă - dar una peste alta, există o favorabilitate pentru el în sector”, recunoaște candidatul comun al dreptei la Primăria Capitalei.

Interviul integral din emisiunea „În fața ta” va fi difuzat sâmbătă, de la ora 14:00.

Editor: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum se va vota duminică la referendumul lui Nicușor Dan. Aproape 1,8 milioane de bucureşteni sunt aşteptaţi la urne

Nicușor Dan spune că a decis cu cine votează la prezidențiale: „Eu tot timpul am votat util”

Nicuşor Dan: Modul în care se va desfăşura acest al doilea mandat depinde de votul bucureştenilor la referendum

Nicuşor Dan, despre referendumul de duminică: „Vor exista niște normative de cost și va fi o echitate între locuitorii Bucureștiului”

Partenerii noștri