Live

MedLife a demarat campania de vaccinare COVID-19 la sediul companiilor, primele companii sunt în Brașov și Cluj

Data actualizării: Data publicării:
  • Programul de vaccinare la sediul companiilor a fost demarat în data de 22 aprilie a.c..
  • Până în prezent au fost programați peste 10.000 de angajați din companii mari din Brașov, Cluj și București.
  • Reprezentanții companiei anunță intenția de a extindere programul în toate marile orașe din țară.
  • Adițional programului de vaccinare la sediul companiei, MedLife a dezvoltat o rețea de centre de vaccinare fixe în mai multe orașe din țară, obiectivul fiind extinderea acestei rețele, astfel încât tot mai mulți români să se poată vaccina fără un timp de așteptare îndelungat
  • Prin aceste programe, MedLife continuă să susțină eforturile autorităților în lupta cu COVID 19

Sistemul Medical MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, vine în sprijinul eforturilor susținute de către autorități în ceea ce privește creșterea ratei de vaccinare, și lansează primul program de vaccinare împotriva COVID-19 desfășurat direct la sediul companiilor, prin echipe medicale mobile și centre fixe. Potrivit reprezentanților companiei, primii beneficiari ai programului sunt marii angajatori din Brașov și Cluj.

Suntem primul operator medical din Brașov care s-a oferit să vaccineze angajații cu echipe medicale mobile, pentru că ne dorim să facilităm și să ușurăm cât mai mult accesul celor care au optat pentru vaccinare, susținând astfel eforturile autorităților pentru acest demers. Acțiunea este în desfășurare de câteva zile, iar până în prezent am programat deja peste 10.000 de angajați din companii mari patenere. Toată logistica este suportată de noi, MedLife, de la transportul echipelor, până la organizarea sesiunilor de vaccinare, iar dozele de vaccin le preluăm de la DSP. Suntem un partener de încredere pentru mediul de business din România și ne propunem întotdeauna să fim alături cu cele mai bune soluții”, a declarat Mirela Dogaru, Corporate Manager MedLife Group.

Printre marile companii înscrise pentru vaccinarea împotriva COVID-19 de către echipele medicale mobile se numără Schaeffler, Autoliv, LIBERTY Galați SA, Kronsoft Development, Varta Microbattery, Losan Romania, JF Furnir, Preh Romania, Tata Technologies, Hutchinson, Technyx Euro Services.

Ne bucurăm că am reușit să pornim acest demers alături de MedLife în premieră în Brașov. Cu echipa medicală și departamentul de Safety al companiei am reușit să asigurăm astfel la sediul nostru vaccinarea angajaților care doresc acest lucru. Sănătatea angajaților noștri este o prioritate, de aceea facem toate eforturile pentru a o asigura, iar vaccinare este una dintre cele mai bune opțiuni de a trece cu bine peste această pandemie. Avem obligația să oferim această șansă angajaților noștri, avem oameni în vârstă în echipele noastre, oameni cu diverse afecțiuni, iar vaccinarea lor are rolul de a garanta că vom avea mult mai puțini oameni infectați și de asemenea că vor exista mai puține evoluții grave ale bolii. Sperăm ca  acest model de practică să fie preluat de cât mai multe alte companii pentru a susține revenirea la normalitate”, a declarat Sorin Poteraș, Director General Schaeffler România.

Am acceptat imediat când MedLife ne-a propus să organizăm zilele de vaccinare la sediul companiei, pentru că astfel de acțiuni ne ajută foarte mult în desfășurarea activității noastre de zi cu zi, asigurăm o siguranță sporită pentru angajații noștri și menținem productivitatea și sănătatea companiei. Încurajăm tot mai multe companii să facă acest pas, este important pentru noi toți să ne unim forțele și să învingem această pandemie cât mai curând”, a declarat Alexandra Iubelhart, Country HR Manager, Autoliv România.

Pe segmentul corporate, MedLife are în desfășurare si alte demersuri pentru a pune în funcțiune centre de vaccinare fixe la sediul partenerilor săi, având ca obiectiv extinderea acestei rețele la nivel național. Totodată, oricine dorește să se vaccineze, are la dispoziție centre de vaccinare MedLife adresate publicului larg, în orașe precum București, Iași, Cluj, Brașov, Timișoara și Arad.

Despre Sistemul Medical MedLife:

Sistemul Medical MedLife a pornit acum 26 de ani, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.

 Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare baza de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.

 Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică si experimentată de management, alcătuită 100% din români, a fost capabilă să creeze si să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.

 Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind  un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.

 În perioada de pandemie MedLife a reușit să joace un rol esențial în societate și să capete un statut de lider detașat în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare.

 Compania continua să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale în tehnologie și infrastructură. Crează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Avertisment INSP: România e vulnerabilă în fața poliomelitei, din cauza ratei scăzute de vaccinare

Trump va discuta despre încetarea programelor de vaccinare a copiilor cu Robert F. Kennedy Jr., desemnat la Departamentul Sănătății

MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, schimbă percepția românilor asupra spitalelor

Partenerii noștri