Live

Video Exclusiv În ce condiții se vor desfășura alegerile locale în contextul pandemiei. Șeful AEP: Costul alegerilor e dublu față de anii trecuți

Data publicării:
Buletin de vot pus în urnă. Foto: Agerpres

Alegerile locale din septembrie se vor desfășura în condiții speciale în contextul pandemiei de coronavirus, spune șeful AEP Constantin Mitulețu într-un interviu în exclusivitate pentru Digi24. Alegătorilor le vor fi furnizate măști și dezinfectant la intrarea la urne, iar ștampilele și cabinele vor fi dezinfectate periodic. Mitulețu că toate aceste măsuri au dublat costul alegerilor.

Reporter: O să vă întreb direct care sunt măsurile suplimentare care se vor lua anul acesta pentru a proteja, din punct de vedere sanitar, alegătorii dar și pe cei care vor permite, până la urmă, tot acest proces al alegerilor, cei din secțiile de votare?

Constantin Mitulețu: Asemenea statelor care au organizat în această perioadă alegeri, vor fi înmânate personalului secțiilor de votare măști, mânuși, cât și dezinfectant, iar alegătorilor le vor fi înmânate măști cât și dezinfectant la intrarea în secția de votare.

Reporter: Am văzut că Rusia a apelat la covoare cu dezinfectant, la obiecte de scris de unică folosință, obiecte de scris de unică folosință, va exista și așa ceva?

Constantin Mitulețu: Am avut discuții cu Ministerul Sănătății. În primă etapă, acestea vor fi primele măsuri. Vor fi dezinfectate tot timpul ștampilele utilizate la secția de votare, cabinele secțiilor de votare și celelalte materiale cu care vor intra în contact alegătorii astfel încât să ne asigurăm că, în primă etapă, vom proteja personalul secției de votare cât și alegătorii care se prezintă la urne.

Reporter: Vor fi mai multe secții de votare organizate pentru a evita aglomerațiile?

Constantin Mitulețu: În această perioadă avem o etapă de comunicare cu primarii pentru a vedea spațiile secțiilor de votare ca dimensiune. Vom comunica această dimensiune a secțiilor de votare Ministerului Sănătății și, în funcție de discuțiile cu Ministerul Sănătății, vom stabili dacă va fi necesară schimbarea unei locații sau a mai multor locații a secțiilor de votare pentru că numărul de persoane care va trebuie să staționeze într-o secție de votare este foarte mare și, împreună cu ei, repet, vom stabili dacă va fi necesar să solicităm primarilor să schimbe unele sedii ale secțiilor de votare.

Reporter: Luați în calcul să organizați și secții de votare în afara școlilor? Suntem în general obișnuiți ca secția de votare să fie într-o școală. Vor exista și corturi amplasate în curțile școlilor?

Constantin Mitulețu: Vor intra aceleași măsuri pe care le vom dispune primarilor pentru a schimba sediul secțiilor de votare și acolo unde nu va fi posibil va trebui să stabilim și astfel de locații astfel încât să ne asigurăm că va fi asigurat fluxul de intrare-ieșire într-o secție de votare pentru protecția membrilor cât și pentru alegători.

Reporter: Se va limita numărul persoanelor care au acces simultan într-o secție de votare?

Constantin Mitulețu: În funcție de măsurile care sunt stabilite de autorități, vom stabili și noi același regim de păstrare a distanțării fizice cu accesul în secția de votare a numărului de cetățeni, câte cabine sunt, astfel încât să ne asigurăm că la finalul procesului electoral nu vor fi crescut numărul de contaminări cu COVID-19.

Reporter: Sunt foarte mulți cetățeni care se află fie în carantină, fie în izolare, în spitale sau la domiciliu, cum vor putea vota aceștia.

Constantin Mitulețu: Și acum pot să voteze cu urna specială cetățenii care se află la domiciliu sau într-o unitate spitalicească pe raza domiciliului sau reședinței, la fel vor solicita și în acest moment prin cerere urna specială și vor putea să își exercite acest vot, deoarece au același regim de spitalizare indiferent că e în spital, fie că e în domiciliu.

Reporter: Presupun că se vor lua măsuri de siguranță suplimentare pentru cei care merg cu acea urnă mobilă. Vorbim și de combinezon acolo, probabil.

Constantin Mitulețu: Cu siguranță, lucrurile vor fi făcute așa cum vor stabili autoritățile, respectiv MS, DSP-urile, iar cu sprijinul prefecților și al primarilor vom desfășura în condiții de siguranță și această operațiune la cetățan, fie că e la spital, fie că e acasă.

Reporter: Toate aceste măsuri de siguranță sanitară implică și costuri. Cât va costa organizarea alegerilor locale anul acesta?

Constantin Mitulețu: Așa cum ați văzut, hotărârea de guvern spune aproape de un miliard de lei, cu costuri care sunt determinate în mare parte de costurile birourilor secțiilor de votare, dar avem și costuri suplimentare date de această pandemie, pentru materialele de protecție ale alegătorilor și personalului secțiilor de votare.

Reporter: La ce nivel se ridică aceste cheltuieli suplimentare?

Constantin Mitulețu: Cheltuielile sunt prinse în aceeași sumă, undeva la 19 milioane de lei am văzut cheltuielile Ministerului Sănătății care are o achiziție în desfășurare pentru echipamentele de protecție și pentru dezinfectanți și ei vor asigura aceste materiale.

Reporter: Față de anii trecuți, cam care este diferența de cost?

Constantin Mitulețu: Dublă.

Reporter: Este dublu față de anii trecuți?

Constantin Mitulețu: Este dublă o dată și pentru aceste măsuri de pandemie dar este dublă și pentru creșterea cheltuielilor pentru indemnizațiile membrilor birourilor secțiilor de votare, deoarece dacă aeste indemnizații se mențineau la un nivel scăzut, era posibilitatea să nu avem alegeri din această cauză, în principal, lipsa personalului secțiilor de votare și, după cum știm, o secție de votare nu poate funcționa fără cinci membri: președinte, locțiitor și operatori.

Reporter: Nu era motivantă suma...

Constantin Mitulețu: Nu era motivantă în aceste condiții pentru că, așa cum știți, în ziua votării activitatea este de cel puțin 14 ore și atunci trebuie să fie remunerat corespunzător astfel încât să ne așteptăm la prezența membrilor secțiilor de votare. 

Reporter: În acest an la ce nivel se ridică această indemnizație?

Constantin Mitulețu: Este vorba de 250 lei pe zi de activitate pentru președinte, locțiitor și operator de calculator și 100 de lei pentru membrii secțiilor de votare.

Reporter: Credeți că, se vorbește acum și despre varianta amânării alegerilor și despre varianta organizării lor pe perioada a doua zile. E prea târziu să se mai facă astfel de modificări, să se mai ia astfel de decizii?

Constantin Mitulețu: Din punctul nostru de vedere este târziu să luăm măsuri de organizare pe mai multe zile, un amendament a fost respins la momentul adoptării de către Camera Deputaților a legii 135 pentru a se vota pe o perioadă de două zile. Vorbim de niște măsuri care, așa cum ați zis, este foarte târziu să mai schimbăm ceva și plus că toate recomandările spun că în momentul în care ai pornit pe un drum cu niște reguli, nu trebuie să le mai schimbi.

Reporter: Credeți că se pot organiza în condiții de siguranță, cu toate aceste măsuri luate, alegerile pe 27 septembrie.

Constantin Mitulețu: Nu aș putea să garantez ca data alegerilor să fie în siguranță decât în colaborare cu autoritățile competente, iar dacă lucrurile se vor desfășura într-o creștere, doar autoritățile competente ne pot spune dacă trebuie amânate alegerile și dacă prin desfășurarea alegerilor se pune în pericol viața cetățenilor.

Reporter: O decizie în acest sens rămâne la nivelul guvernului și doar ei trebuie să se pronunțe...

Constantin Mitulețu: Ei trebuie să se pronunțe și să propună Parlamentului schimbarea datei, suspendarea sau anularea alegerilor pentru că așa cum ați văzut, Parlamentul a stabilit că tot Parlamentul stabilește data. Data de 27 a fost stabilită de către Parlament și tot el trebuie să se pronunțe pentru acest lucru.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii n-au stat pe gânduri: au scris cu MAJUSCULE 8 cuvinte, după ce au auzit ce au strigat românii, la meciul cu Kosovo

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Covid-19 poate crește riscul de infarct și atacuri cerebrale chiar și la trei ani de la boală

Partenerii noștri