Experiment social Digi24. Câți oameni au sărit în ajutorul unei femei însărcinate aflate în dificultate
Suntem grăbiți, îngândurați și de multe ori nu observăm că cineva din jur are nevoie de ajutor. Curioşi să afle până unde ajunge nepăsarea, reporterii Digi24 au făcut mai multe experimente sociale care au testat reacţia trecătorilor. Rezultatul, într-un nou episod din campania Digi24 „România NEbunului simț”, o pledoarie pentru oameni civilizaţi.
Teodora Iacob - jurnalist Digi24: Astăzi vorbim despre experimente sociale şi spirit civic. Vrem să vedem mai exact cât de săritori sunt românii şi câţi dintre ei sunt dispuşi să se oprească din drum şi să ajute pe cineva.
Am plecat de la următorul scenariu: o fată însărcinată vine în Bucureşti cu trenul, poartă după ea un troller foarte greu. Să vedem ce i s-a întâmplat şi câte persoane au ajutat-o.
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București
Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu
Theodor Stolojan acuză USR de lipsă de profesionalism. „Pune pe masă o hartie cu 8 cerințe și apoi pleacă. Nu e o metodă de negociere”
Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”. Parchetul General a deschis dosar penal
35 de ani de la Revoluție: Balconul Operei din Timișoara s-a umplut de oameni
Surse: PNL ar putea relua vineri discuțiile cu PSD și UDMR. Ciprian Ciucu nu va mai merge la negocieri
Reporterul Digi24 s-a „costumat” în femeie însărcinată și a pornit experimentul social. A trecut ceva timp până când să găsească niște binevoitori care s-o ajute să urce geamantanul pe scările de la metrou. Ulterior, în plin centrul Bucureștiului, „gravidei” noastre i s-a făcut rău pe stradă și a căzut în genunchi, sprijinindu-se de geamantan. Puteți urmări reacțiile trecătorilor în materialul video de mai sus.
Bogdan Miu - realizator DigiFM: „Nu m-a surprins, în primul rând. Astfel de situaţii vezi în România destul de des. Am văzut că oamenii au trecut pe lângă tine, aruncau aşa o privire. Erau la un pas să te ajute, dar ceva i-a oprit. Cumva... când responsabilitatea este a tuturor, cumva este a nimănui. Pentru că te gândeşti că va veni altcineva care să facă în locul tău un gest normal de a ajuta pe cineva în momentul în care vezi că are nevoie pe stradă. Avem cumva tendinţa de a nu interacţiona cu oameni pe care nu-i cunoaştem. Şi dacă te duci să vorbeşti cu cineva de pe stradă, vei vedea că în primele secunde are o reţinere”.
Ce spun tinerii care testează simțul civic al românilor
Teodora Iacob, jurnalist Digi24: Alături de mine sunt Ciprian şi Alice. Şi ei fac astfel de experimente sociale. Vă mulţumesc că sunteţi alături de noi. Ştiu că un experiment al vostru a stârnit foarte multe reacţii în mediul online. Vorbim despre experimentul cu bătaia. Despre ce-a fost vorba mai exact?
Ciprian Dafinescu - youtuber : Ne-am aşteptat ca marea majoritate, dacă nu toţi, să intervină în momentul în care fata este agresată.
Teodora Iacob: Tu cum te-ai simţit, chiar dacă a fost doar un scenariu? Cum te-ai simţit văzând că oamenii se uită la tine, dar nimeni nu face nimic?
Alice Brînză - youtuber: A fost dezamăgitor.
Bogdan Miu - realizator DigiFM: Acolo recunosc că am fost surprins. La bătaia în stradă. Erau foarte mulţi oameni, mai ales în staţia de autobuz unde s-a întâmplat iniţial păruiala. Şi nu numai că n-au intervenit, mulţi au preferat să se întoarcă cu spatele: aşa ceva nu vrem să vedem, e problema lor, nu ne băgăm noi în problema lor şi săraca fată din experiment a fost ignorată. Fata rămâne undeva în stradă şi nimeni nu vine s-o întrebe: eşti ok, ce ți-a făcut? Nici în momentul ăla când nu ţi-e teamă că te bagi între ei şi o să păţeşti tu ceva, nici măcar în momentul ăla nimeni nu vorbeşte cu ea.
Teodora Iacob: Doar o doamnă a reacţionat?
Ciprian Dafinescu: Doar o doamnă şi-un tânăr. A durat foarte mult până când am găsit cei doi curajoşi, cei doi cu spirit civic dezvoltat.
Bogdan Miu - realizator DigiFM: Ce te poate opri? Ce te poate opri atunci când vezi o femeie gravidă care cade pe stradă? Ce te poate opri să n-o ajuţi? Totuşi... aproape nimeni n-a venit să te întrebe dacă eşti ok, dacă ar trebui să sune la 112 sau în altă parte, la cineva cunoscut.
Ciprian Dafinescu, youtuber: Mi se pare mult prea trist să cred că oamenii sunt prea grăbiţi să intervină.
Alice Brînză, youtuber : Indiferenţi şi nepăsători.
Ciprian Dafinescu: În astfel de situaţii cred că ar trebui să fim uniţi şi să ajutăm omul respectiv.
Un alt experiment realizat de Ciprian și Alice a fost să „piardă” o bancnotă de 100 de lei pe stradă și să vadă cum reacționează oamenii.
Ciprian Dafinescu, youtuber: M-am aşteptat ca oamenii să fie corecţi şi să îşi dea seama că banii munciţi sunt cei mai de preţ. Nu banii furaţi.
Alice Brînză: Sunt şi oameni care nu recunoşteau nici în momentul în care le spuneam: suntem cu camerele, e un experiment, tot nu ar fi recunoscut că au luat banii.
Bogdan Miu: Te gândeşti... mai bine nu-i spun, că poate rămân la mine. Să ştii că mie mi s-a întâmplat să-mi cadă bani pe jos şi să vină cineva la mine să-mi spună uite, ţi-au căzut banii ăştia.
Teodora Iacob: Nu ţi-e frică să fii şi bătut în astfel de experimente?
Ciprian Dafinescu, youtuber: Dacă se va întâmpla şi chestia asta, îmi asum. E riscul meseriei, ca să zic aşa.
Bogdan Miu, realizator Digi FM: Bunul-simţ trebuie educat, trebuie să vină din familie, trebuie să vină din primii şapte ani pe care-i petrecem aproape de părinţi. Şi cred că aici avem foarte multe de învăţat.
Ciprian Dafinescu, youtuber: Ne dorim să dezvoltăm spiritul civic al României, adică oamenii să fie mai corecţi, să sară în ajutor în momentul în care cineva are nevoie.
Teodora Iacob: Credeţi că dacă cineva vede aceste filmuleţe, stârneşte ceva în ei?
Alice Brînză, youtuber: Unul, doi, cu siguranţă sunt. Şi dacă şi aceia, înseamnă că am făcut ceva bun.
Ciprian Dafinescu, youtuber: Încă îmi păstrez speranţa în suflet că lucrurile vor fi din ce în ce mai bine.
Editare web: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News