Evaluare națională 2021. Ghidul pentru elevi publicat de Ministerul Educaţiei, de la intrarea la examen la depunerea contestațiilor
Elevii de clasa a VIII-a susțin Evaluarea națională 2021 începând cu 22 iunie.. Prima probă va fi cea la limba și literatura română, urmată, în 24 iunie, de examenul la matematică. Proba la limba maternă va avea loc loc în 25 iunie. Ministerul Educaţiei a publicat un ghid informativ destinat elevilor care vor susţine evaluarea naţională și părinţilor acestora.
Ghidul, publicat pe site-ul Ministerului Educației, conţine informaţii utile despre condiţiile de examen, de natură organizatorică şi sanitară, precum şi despre desfăşurarea probelor scrise la Evaluarea națională.
De asemenea, sunt incluse informaţii despre depunerea contestaţiilor şi sfaturi privind organizarea timpului de lucru pe durata celor 120 de minute rezervate fiecărei probe.
Potrivit ghidului, accesul candidaţilor va fi permis începând cu ora 8,00 până la ora 8,30 şi examenul va începe la ora 9,00, relatează Agerpres.
Începând cu ora 9,00, candidaţii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne. Candidaţii vor completa căsuţele de indentificare în maximum 15 minute şi asistenţii vor verifica datele înscrise de aceştia şi vor secretiza caseta.
La probele scrise candidaţii vor primi subiectele sub formă de broşură, putând să solicite şi pagini suplimentare dacă este cazul, iar broşura se va preda la finalul probei, întrucât conţine subiectele şi rezolvările acestora, nu rămâne în posesia candidaţilor.
Totodată, pentru elaborarea lucrării scrise, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră iar pentru executarea schemelor şi a desenelor folosesc numai creion negru.
„La proba de limba română şi/sau maternă, un răspuns completat în căsuţa de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuţă şi scrierea în dreapta căsuţei a literei asociate răspunsului considerat corect. La proba de limba română şi/sau maternă, un răspuns care constă în marcarea cu X a unei opţiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X şi marcarea cu X a răspunsului considerat corect. La proba de limba română şi/sau maternă sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră, iar în cazul itemilor care vizează sintaxa frazei nu se consideră semn particular delimitarea propoziţiilor în frază”, se arată în ghid.
De asemenea, la proba de matematică, un răspuns de la subiectul I sau de la subiectul al II-lea poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală şi încercuirea altui răspuns considerat corect iar la figuri sunt permise marcajele pe figură şi completarea figurilor cu creion negru sau stilou/pix de culoare albastră.
„La proba de matematică este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion negru sau stilou/pix de culoare albastră) în spaţiul pus la dispoziţie pentru rezolvarea problemelor”, se mai arată în document.
Absolvenţii învăţământului gimnazial care au fost în izolare/carantină sau care din alte motive, justificate cu certificat medical, nu pot finaliza/participa la probele evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a pot susţine probele examenului în etapa specială.
Potrivit ghidului dacă aceştia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, li se recunosc probele desfăşurate în perioada 22-25 iunie 2021.
Comunicarea rezultatelor obţinute la examen se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută de aceştia.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News