Destinul unui erou al Marii Uniri. Istoric: „Era o personalitate de film hollywoodian, ar lua un Oscar ca personaj”

În armata austro-ungară, foarte puţini români deveneau ofiţeri. Unul dintre aceştia a fost Iuliu Maniu. Căpitanul de artilerie care a salvat Viena a devenit una dintre cele mai importante figuri ale Marii Uniri şi ale istoriei României în secolul al XX-lea. Alături i-a fost, în armată şi în pregătirea Unirii, căpitanul Florian Medrea.

În 1915, la un an de la izbucnirea primului război mondial, 90% dintre ofiţerii din armata austro-unară proveneau din cele două naţiuni privilegiate în timp ce trupele lor erau alcătuite din circa 60% naţionalităţi supuse. Prin urmare, proporţia ofiţerilor o depăşea cu mult pe cea a soldaţilor maghiari sau germani. Unii istorici afirmă că soldaţii români erau consideraţi pioni de sacrificiu. Înrolarea - în momentul mobilizării generale - a celor mai importanţi apărători politici ai naţiunii române din Transilvania a dus la adevărate calcule tactice.

„Ce se întâmplă? În general, partea cea mai expusă a unei armate este infanteria, iar românii erau trimişi cu predilecţie în unităţi de infanterie, erau carne de tun. Tributul de sânge al românilor ardeleni a fost mare şi probabil că plasarea lui Iuliu Maniu într-o unitate de genul ăsta ar fi însemnat pieirea lui pe front. S-a înrolat voluntar într-o unitate de artilerie care mai în spatele frontului şi asta i-a permis să supravieţuiească în trecerea războiui. Voluntariatul lui reflecta o situaţie de risc”, spune Mihai Căstăian, istoric, Orăștie.

Înrolat deşi depăşise vârsta de mobilizare, prezenţa lui Iuliu Maniu pe frontul rusesc, apoi pe cel la italian, şi în cele din urmă la Viena, s-a dovedit o sursă de instrucţie şi de influenţă politică, extrem de utile Unirii.

Gabriel Rustoiu, istoric: „Cei care veneau la Alba Iulia şi care conduceau şi au oganizat adunarea erau, mulţi dintre ei şi foşti ofiţeri ai armatei austriece, să nu uităm că Iuliu Maniu era ofiţer al armatei austriece, a fost, să zic aşa, dintr-o răzbunare a prim-ministrului maghiar, a fost trimis pe front chiar dacă nu mai îndeplinea condiţiile de a fi prezent pe front”.

Organizarea de la Alba Iulia s-a bazat însă pe mulţi ofiţeri profesionişti deveniţi membri ai gărzilor naţionale supuse Consiliului Naţional Român. Aşa a fost posibilă capturarea garnizoanei maghiare şi mai ales a depozitului de armament şi a proviziilor alimentare din cetate. Ofiţeri români au preluat şi conducerea Comitetul Reunit al Gărzilor Române şi Maghiare. Unul dintre aceşti ofiţeri de carieră este Florian Medrea.

Claudiu Secașiu, istoric, București: „Florian Medrea era un căpitan din armata. Îşi făcuse studiile în Austria, Şcoala de Cadeţi de la Styria, promoţia din 1904. În momentul în care revoluţia a atins Imperiul a venit acasă şi-a dat seama că are de jucat un rol în ţara lui şi la Alba Iulia şi-a asumat poziţia de coordonator al gărziii naţionale şi de organizator al siguranţei Adunării de la Alba Iulia. Împreună cu colegul său Grita, au asigurat liniştea, paza. În zonă erau trupe germane, care la un moment dat, chiar în preajma lui 1 decembrie îşi anunţaseră intenţia de a trece efectiv prin Alba Iulia. Au fost discuţii în sensul de a ocoli oraşul, tocmai în scopul evitării unor incidente. Din fericire nu s-a ajuns la niciun conflict, iar acest lucru se datorează inclusiv iscusinţei căpitanului Medrea, talentului de negociator al său în raport cu unităţile germane”.

Gabriel Rustoiu, istoric: „Florian Medrea este o personalitate de un film hollywoodian, adică ar lua oricând cu un regizor bun, ar lua un Oscar ca şi personaj. A avut un destin deosebit, o viaţă de roman. A luptat desigur în armata austriacă. A fost citat pe ordin de zi din 1905 pentru inovaţia lui de a trece rapid un râu. El a organizat Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, el a organizat modul în care cei 100.000 de oameni nu au dus lipsă de nimic. Într-un oraş cu 10.000 de locuitori a reuşit să primească 100.000 de români din toată Transilvania. Au avut unde să doarmă, au avut ce să mănânce ceea ce pentru acele vremuri era un lucru deosebit”.

El a fost ajutat pe linie civilă de avocatul Ioan Pop din Alba-Iulia care a strâns donaţiile în alimente din zona Alba-Iulia-Orăştie, dar şi de primarul din Alba Iulia, Camil Velican. Acesta din urmă şi-a pus casa la dispoziţie pentru primele şedinţe ale Consiliului Dirigent, condus de Iuliu Maniu, guvernul provizioriu al Transilvaniei creat pe 2 decembrie, cel care va asigura tranziţia autorităţii către noua capitală, Bucureşti.

Ordinea în care s-au desfăşurat evenimentele de la Alba-Iulia nu a fost numai rezultatul entuziasmului. Gărzile naţionale erau alcătuite din etnici români care luptaseră în primul război-mondial fie în armata austro-ungară, fie în cea română, şi care se bazau pe soldă. Conducerea românească - cea care a preluat puterea după ruperea de Budapesta din toamnă - trebuia să demonstreze că este capabilă să o exercite şi deci să şi plătească soldaţii. A făcut-o, dar chiar cu banii personali ai noilor conducători.

Mihai Căstăian, istoric: „Ei bine revenind la acest suport financiar al organizării militare. Aceste gărzi naţionale trebuiau plătite. Aveau o soldă. Ofiţerii aveau 20 de coroane, soldaţii simpli aveau 5 coroane pe zi. Aceşti bani trebuiau procuraţi. S-a luat şi măsura la un moment dat să nu fie plătiţi decât cei din contingentul 1886, care era contingentul Mileniului. Cel care îşi garantează cu averea proprie această această sumă mare de bani este Aurel Vlad. Deci Aurel Vlad şi-a pus chezăşie Banca Ardeleana şi bunurile proprii pentru plata acestor gărzi naţionale (te întorci la) 32.52 E braţul armat care va asigura posibilitatea unei consultări a românilor transilvăneni, organizarea acelei mari adunări naţionale. Un rol hotărâtor îl are fratele lui Aurel Vlad, Alexandru Vlad, maior în armata austro-ungară şi unul dintre conducătorul gărzilor naţionale”.

Rezoluţia de Unire de la Alba-Iulia a dat startul unor operaţiuni militare de anvergură atât pentru apărarea Transilvaniei, cât şi pentru blocarea avansului bolşevic spre centrul Europei. Florian Medrea, primit în Armata Română cu gradul de maior, a primit din partea preşedintelui Consiliului Dirigent, Iuliu Maniu, însărcinarea să organizeze trupe de voluntari care să apere zona Apusenilor de gărzile maghiare. Armata română intrase în Transilvania, dar nu putea trece Carpaţii Occidentali din cauza acordului guvernului de la Bucureşti cu Antanta. Ulterior, ameninţarea comunistă a schimbat poziţia Franţei şi Armata Română a înaintat spre Vest.

Gabriel Rustoiu, istoric: „Dar armata maghiară începuse să atace deja posturile avansate ale românilor; şi s-au înfiinţat aceste detaşamente de voluntari în zona munţilor Apuseni, în zone din judeţul Hunedoara. Armata română nu reacţiona, încercau să îşi respecte înţelegerile internaţionale. Apoi, cu permisiunea aliaţilor a înaintat. Prima dată a trecut linia de demarcaţie din Munţii Apuseni, au intrat în Oradea, au alungat trupele ucrainiene din Sighet, apoi au ajuns pe Tisa şi mai apoi la Budapesta. Dar Florian Medrea este cel care a preluat organizarea acestor trupe de voluntari.”

Cu o carieră administrativă, avocăţească şi politică în interbelic, decorat cu ordinul Ferdinand în grad de comandor, în prima serie a acestei distincţii, Florian Medrea a murit împuşcat în biroul său la 3 septembrie 1947. Funcţia de inspector regional de poliţie la Cluj deţinută între 1929 şi 1934, l-a adus în postura de a coordona şi acţiuni anti-comuniste sau anti-legionare. PCR era interzis prin lege pentru că milita pentru dezmembrarea României. Garda de Fier a fost interzisă în anii '30 pentru că încuraja asasinatul ca armă politică.

Gabriel Rustoiu, istoric: „Mai târziu ajunge şeful Siguranţei din Cluj, specializat în a prinde agenţi maghiari şi ai NKVD, apoi ajunge prefect de Orhei în timpul celui de-al doilea război mondial, se întoarce acasă, se întoarce la Sebeş, la cabinetul de avocatură, iar în (3 septembrie n.r.) 1947 este împuşcat în birou, autori necunoscuţi. Acum dacă ne gândim că era specialist în prinderea agenţilor NKVD, puteam să avem o pistă. Bineînţeles că totul a fost muşamalizat. E greu ca ziua în amiaza mare să fii împuşcat şi nimeni să nu vadă nimic”.

Deşi primii suspecţi par sovieticii, moartea lui Florian Medrea a lăsat multe enigme. Există indicii că în timpul celui de-al doilea război mondial, comportamentul său nu a fost la fel de luminos ca cel din epoca Unirii. Prefectura Orhei, funcţia de Inspectorul general în Basarabia, politicile anti-semite duse de statul român în perioada alianţei cu Hitler au lăsat, se pare, urme în cariera acestui militar profesionist. În plus, dosarul de Securitate a lui Florian Medrea pare destul de greu de găsit la CNSAS.

Moartea lui Iuliu Maniu este însă limpede. Căpitanul român care a salvat Europa Centrală de haos, omul care a spus NU apartenenţei la o Ungarie federală şi a adus Transilvania acasă, a murit în închisoarea de la Sighet, în februarie 1953. Se afla acolo din noiembrie 1947, în urma procesului-mascaradă înscenat de comunişti. Iuliu Maniu are un dosar întocmit de Securitate cu mii şi mii de pagini, publicat online de CNSAS.

Iuliu Maniu nu are însă mormânt. Se află şi astăzi în groapa comună unde slujbaşii exterminării elitelor azvârleau rezultatele „obligaţiilor de serviciu”. Tot acolo se află şi finanţistul Aurel Vlad, cel care i-a ipotecat averea pentru ca 1 Decembrie 1918 să aibă loc în siguranţă.

• Etichete:
• primul razboi mondial
• alba iulia
• marea unire
• florian medrea
• austr-ungaria

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei