Săracii Alexandriei, mutaţi în tabăra de containere de lângă cimitirul oraşului. "Acolo suntem izolaţi de toată lumea”
Săracii Alexandriei vor fi mutaţi într-o tabără de containere. Primăria se pregăteşte să demoleze două blocuri sociale şubrede şi mută 65 de familii în campusul pe care l-a amenajat lângă cimitirul oraşului. Vedem povestea acum, în cadrul campaniei "Raport de ţară".
Imagini cu containerele în care s-au mutat localnicii din Crevedia
Tinere îmbrăcate sumar și dans lasciv într-un concert plătit de Primăria Alexandria
Fermă didactică din bani europeni
Criza containerelor. Porturile sunt tot mai aglomerate
Containere cu deșeuri din Germania, verificate în Portul Agigea
Buluc în supermarket pentru reduceri la carne
Containere bune la toate, la Slatina
Campania electorală nu a ajuns în cătunele din munți: „N-am știut”
A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale
Două blocuri urâte se lipesc de sediul poliţiei din Alexandria. B 10 şi B 11. Sunt celebre-n oraş din cauza şubrezimii şi-a mizeriei. Cum intri-n holurile de la parter, aerul nu mai e aer. Miroase a canal, a acru, a cantină. Zidurile sunt roase de igrasie, scările-s năclăite, toaletele şi băile comune infecte şi defecte.
Foste cămine muncitorești, blocurile vechi de 52 de ani au fost până la revoluția anticomunistă cămine muncitorești. De 30 de ani, sărmanii umplu însă odăile mici de 10 metri pătrați. Unii le-au îngrijit, alţii le-au distrus. Peste un sfert din camere sunt, astăzi, de nelocuit. Nu au electricitate, uşi ori ferestre. În restul... trăiesc vreo 200 de suflete. Copii, oameni în putere, bolnavi și bătrâni fără speranțe sunt umbre în acest tablou al sărăciei.
Majoritatea locatarilor, trei sferturi dintre ei mai precis, sunt oameni corecți. Plătesc chirie primăriei. 22 de lei şi 50 de bani camera, lună de lună. Restul se adăpostesc acolo fără forme legale și pretenții de civilizație: fără apă și lumină. Au fost alungaţi prin ordin judecătoresc, din cauză că nu şi-au plătit chiriile şi utilităţile, dar au revenit mereu abuziv. Este o lume aparte, aici, cu reguli aparte. Unii îţi dau bineţe, alţii te privesc bănuitori şi refuză să vorbească. S-au obişnuit cu lipsurile și mizeria.
Asistații social, mutați în containere
Că aceste locuințe sociale sunt de fapt un mare pericol, o spune și primăria Alexandriei. A expertizat blocurile şi a ajuns la concluzia că se pot nărui peste nefericiții care își caută adăpost. Edilul le-a propus locatarilor să îi mute într-o tabără de containere pe care o amenajează la marginea oraşului, lângă cimitir. Și pentru că orice casă trebuie să aibă gard, a comandat unul și pentru cartierul sărmanilor: de sârmă. Soluție care îl revoltă pe unul dintre cei care își va părăsi sălașul, după 20 de ani.
Gheorghe Niţă - locatar bloc social: Acolo suntem izolaţi de toată lumea. Nu ştiu. Nici în Holocaust când a fost, în Transnistria, la Bug... Şi acolo parcă erau alte condiţii. Suntem exact izolaţi. Ştiţi cum sunt acolo? Vă spun sincer, mi-e şi ruşine de anii mei, de vârsta mea. Ne mai trebuie patru gherete d-alea în colţuri şi cineva cu arma care să ne păzească.
Victor Drăguşin - primar Alexandria: S-au născut tot felul de poveşti. Că sunt rasist. Domne, eu răspunderea pentru viaţa lor o am. Şi am considerat că este un lucru, nu creştinesc, obligaţia mea ca primar să scot oamenii ăia, dacă am posibilitatea, de sub riscul acestui cutremur. Verbal, cei care au făcut expertiza, spuneau că la 6,5 grade Richter, un cutremur, blocul se prăbuşeşte în totalitate.
Containere pentru săracii Alexandriei
Anunţată în iunie, relocarea a fost amânată pentru luna aceasta. Cu patru milioane de lei, fonduri guvernamentale, primăria Alexandria a cumpărat 65 de module de locuit: 30 tip garsonieră, 35... apartament. Fiecare este racordată la curent şi canalizare. Au aer condiţionat, boilere pentru apă caldă, cabine de duş, apă potabilă, ferestre termopan şi curte de câţiva metri pătraţi.
Victor Drăguşin - primar Alexandria: Să ai boiler, să ai aer condiţionat... Ai cabină de duş, domne. Ceea ce n-au avut... Nici nu era pe palier. Era un duş comun. Unul. Un duş comun la 20 şi ceva de camere.
26 de metri pătraţi are un container de familie şi condiţii, într-adevăr, inexistente în blocurile sociale. Spaţiul celor două dormitoare este însă... sufocant de îngust. În fiecare încape, maxim, un pat de doi metri lungime şi... cam atât. Mobilier... exclus.
Chiriaşii au văzut tabăra containerelor şi s-au împărţit în pro şi contra mutării. Oficial, primăria anunţă că doar un locatar a refuzat translocarea. În realitate, sunt zeci care nu sunt încântați că trebuie să se mute la marginea orașului, între gardul de sârmă de lângă cimitir. Gheorghe locuieşte cu nepoţii, fiica şi ginerele în mizerul B11. A unit două odăi, undeva la etajul trei. Ne invită-n cămin, să-şi spună povestea şi supărarea.
Interiorul e curat. Vesela e spălată şi rânduită lângă chiuvetă. Au aragaz, butelie, frigider, maşină de spălat, o plantă la ghiveci şi-un câine mic, lăţos. Nepotul cel mare abia a intrat la liceu. Cel mic e în clasa a patra. Şi-a luat un bol cu colivă. Și s-a aşezat pe dormeză să asculte ce zice bunicul despre containerele în care-şi vor petrece următoarea perioadă din viaţă.
Gheorghe Niţă - locatar bloc social: Eu am fost acolo şi am văzut. Este 2 metri şi 10 o cămăruţă, 2 metri şi 10 o cămăruţă. Într-adevăr: e baie, e veceu. Şi mai e un alt hol, unde se poate pune aragazul, butelia, frigiderul, toate astea. Dar mobilă nu avem loc. Nici o saltea d-asta nu are loc. O măsurăm şi nu are loc.
Destui însă abia așteaptă să-şi mute vieţile în containerele astea. Nicoleta şi Mădălin au doi copii. Au venit acum doi ani în blocurile sociale din sărăcie. Amândoi lucrează, dar câştigă puţin şi nu-şi permit să închirieze o locuinţă în oraş. Când li s-a născut fetiţa cea mică şi-au promis că vor reuşi să aibă, cândva, propria casă. Încă n-o au. Vor să plece musai din blocul pe care-l urăsc.
-Abia aşteptăm. Să scăpăm. Unii nu vor. Să fie sănătoşi. E vorba de igiena copilului. Sunt microbi.
-Aţi fost acolo, doamnă?
-Da, am fost.
-Şi?
-Sunt condiţiile mult mai bune faţă de aici. E baia care ne avantajează. Că pune mâna copilul de jos până sus şi... poate face oricând o enterocolită.
-Se îmbolnăvesc copiii aici?
-Da! E greu! Că degeaba ţinem noi curat pe palier dacă cei de jos... aţi văzut. Miroase... Ar fi bine să ne mute cât mai curând. Să scăpăm odată din haosul de aici. Care vrea să se mute. Care nu... să se ducă unde vede cu ochii.
În tabăra socială, asistații vor plăti o parte din utilităţi
În tabăra socială, fiecare chiriaş va răspunde de confortul său și de containerul repartizat. Conform actelor de închiriere parafate cu primăria... asistații vor plăti o parte din utilităţi.
Victor Drăguşin - primar Alexandria: Au contor. Vor să aibă căldură, se încălzesc, sigur... plătesc, sprijină şi municipalitatea. Vor să dea drumul la robinetul de apă, să curgă în neştire, vor trebui să plătească.
62 de copii vor fi mutaţi în tabăra container, împreună cu părinţi sau rude apropiate. Primăria Alexandria le va asigura transportul până la şcoală sau grădiniţă. Din tabără în oraş, adulţii vor putea folosi, contra-cost, mijloacele locale de transport în comun. Între timp... blocurile sociale vor fi demolate. În locul lor, primăria spune că va construi altele, cu două şi trei camere. Vor avea tot statut social şi vor redeveni casa celor relocaţi în conteinere... peste trei ani. Cel puţin aşa este proiectul. În acel moment, primăria va dona containerele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News