Cum a instaurat Regele Carol al II-lea dictatura în România

Ziua de declarare a independenţei fusese special aleasă 10 mai iar până la venirea comuniştilor la putere aceasta a fost sărbătoarea naţională a României. Celebrarea sa în 1938 a fost diferită de toate celelalte. Carol al II-lea considerase potrivit să suspende constituţia şi să proclame dictatura regală.

La 20 de ani de la Marea Unire, România nu mai era o democraţie. Regele obţinuse treptat controlul mecanismelor puterii. Partidele democratice, PNL şi PNŢ, erau slăbite. Atacurile antiburgheze şi antiparlamentare, specifice dictaturilor fasciste şi comuniste, erau populare şi în România. Folosindu-se şi de ameninţarea permanentă şi reală a URSS, Mişcarea Legionară capitaliza nemulţumirile populaţiei din varii domenii. Votul universal, inaugurat de Constituţia din 1923, adusese la urne un electorat fără experienţă, pradă uşoară discursurilor populiste. Dar nu legionarii, ci regele şi erorile tactice ale liderilor democraţi au distrus sistemul pluralist al ţării.

La alegerile din 1937, Mişcarea Legionară, sub numele de Partidul Totul pentru Ţară, a câştigat 15% din sufragii. Împreună, PNL şi PNŢ, obţinuseră circa 56% din voturi. Dar nu ele au format guvernul. Carol al II-lea nu s-a adresat nici liberalului Gheorghe Tătărăscu, nici ţărănistului Iuliu Maniu. Regele l-a desemnat premier pe Octavian Goga, şeful Partidului Naţional Creştin, un nou partid de extremă dreaptă care obţinuse numai 10% din voturi.

O alianţă între liberali şi ţărănişti era exclusă: în campania electorală, Iuliu Maniu semnase un pact de neagresiune cu Mişcarea Legionară a lui Corneliu Zelea Codreanu. Vechiul conflict cu liberalii părea mai important decât violenţa legionarilor.

„Pactul de neagresiune electorală din noimebrie 1937 practic a lichidat șansele democrației românești. Electoratul românesc a fost disipat. Iuliu Maniu a crezut obligatoriu că trebuie să lupte împotriva primei dictaturi, și anume a dictaturii carliste. Și de aceea a încheiat acest pact de neagresiune electorală cu Legiunea. Totuși să nu uităm că nu a fost un pact care să conducă la liste comune. Chiar dacă ar fi condus la liste comune, țărăniștii împreună cu legionarii nu ar fi obținut 40%”, afirmă prof. Florin Muller, istorie interbelică.

Cu Octavian Goga premier pro-german şi Armand Călinescu, ministru de interne pro-francez, Carol al II-lea îşi asigurase ultimul cuvânt şi deci, decizia, în toate problemele majore.

Situaţia era dificilă. Europa era în fierbere. Fiecare gest de la Bucureşti cântărea mult în raporturile dintre influenţa anglo-franceză şi a Germaniei naziste în regiune. Regele, care nu era antisemit, ci pro-occidental, ştia că Hitler sprijină organizaţia lui Corneliu Zelea Codreanu. Amâna cât putea Berlinul ca să menţină România în sfera de influenţă a democraţiilor occidentale. Printre altele, problema era că el însuşi slăbise sistematic PNL şi PNŢ aşa încât liderii acestora depindeau într-o formă sau alta de el. Dar, odată cu alipirea Austriei la Germania nazistă şi criza sudetă, temporizarea nu mai funcţiona. Miza era ce tabără controlează petrolul de pe Valea Prahovei.

Politic, revizionismul german era cheia pentru eventualul succes al revizionismului maghiar.

Primul pas spre dictatura regală a fost instalarea, la 10 februarie 1938, a unui guvern de uniune naţională în frunte cu patriarhul Miron Cristea. În fapt, conducea vicepremierul, fostul ţărănist, Armand Călinescu. Era omul regelui şi va căpăta supranumele de „omul de fier”. În 1938, a intrat în conflict deschis cu legionarii: a interzis publicaţii extremiste şi a arestat intelectuali apropiaţi Mişcării precum Nae Ionescu sau Mircea Eliade.

Însuşi Corneliu Zelea Codreanu, „Căpitanul” Mişcării Legionare, a fost închis la Jilava, pentru înaltă trădare. În noiembrie 1938, marcat de pasivitatea anglo-franceză, Carol al II-lea se întâlneşte cu Hitler. În cursul întrevederii, Hitler a cerut eliberarea legionarilor şi a sugerat un guvern Codreanu. La întoarcere, regele a ordonat eliminarea lui Zelea Codreanu. Devenea asfel singurul interlocutor al Berlinului în România.

Dar sistemul pluralist al României nu mai exista. La 20 februarie 1938, Constituţia democratică din 1923, urmaşa Constituţiei lui Carol I de la 1866, a fost abrogată.

Regele a impus o nouă Constituţie: partidele politice erau desfiinţate, iar cetăţenii aveau mai multe obligaţii decât drepturi. În loc de apartenenţa la un partid, fiecare cetăţean trebuia să facă parte dintr-o corporaţie.

„Puteai să candidezi și să fii ales dacă erai dintr-o corporație. Fie că este vorba de agricultură, ocupații manuale, industrie și comerț sau ocupații intelectuale. Se spune că orice om face una dintre cele 3 ocupații, dar dacă ne uităm cu atenție observăm că excluderea politicului ca profesiune pură totuși este o procedură anti-democratică. Aceasta este interpretarea mea. În al doilea rând, regele devenea capul statului, lucru care nu se întâmplase în Constituția din 1923. Carol al II-lea practic obține mână liberă în treburile publice ale statului, responsabilitatea ministerială nu mai depinde de Parlament într-o măsura clară, cum se întâmplase în 1923, practic miniștrii devin dependenți de persoana lui Carol al II-lea și Parlamentul este golit de capacitatea sa funcțională legislativ”, spune prof. Florin Muller, istorie interbelică.

În decembrie 1938, ia fiinţă primul partid unic din România - Frontul Renaşterii Naţionale. Regele încerca astfel să obţină sprijin de masă pentru propria dictatură şi să combată Mişcarea Legionară. Cine voia să facă politică, trebuia să fie parte a Frontului. Deciziile se luau exclusiv la vârf. Membrii de rând nu aveau drept de vot. În ciuda sprijinului masiv al statului, Frontul Renaşterii Naţionale, un amalgam de sloganuri patriotice fără o direcţie clară, s-a dovedit un eşec. Legionarii şi-au păstrat ascendentul.

La izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, succesorul lui Zelea Codreanu în fruntea Legionarilor, Horia Sima, aflat în Germania, a ordonat asasinarea lui Armand Călinescu.

Pe 21 septembrie 1939, primul ministru, care era şi ministru al apărării, este ucis de un comando de legionari. Totul s-a petrecut în plină zi, la ora 14.00, aici pe podul care duce din Piaţa Operei spre cartierul Cotroceni. Era un act de răzbunare pentru uciderea „Căpitanului”, dar şi o declaraţie de război adresată regelui şi celor care încă mizau pe cartea anglo-franceză.

Vestea uciderii premierului Armand Călinescu a fost transmis în direct la radio, chiar de legionari. Regele a răspuns prin reprimarea sângeroasă a Gărzii de Fier: cadavrele ucigaşilor au zăcut mai multe zile pe trotuar, exact în locul atentatului, iar în 2-3 deţinuţi din fiecare judeţ au fost executaţi.

În mesajul de Anul Nou, Carol al II - lea a făcut un apel la liderii politici democraţi să lase deoparte neînţelegerile şi să se adune în jurul regelui în faţa unui grav pericol naţional. Înţelegea perfect că pactul Ribbentrop-Molotov, adică alianţa dintre Hitler şi Stalin, putea duce la dezastru. În 1940, România a pierdut Transilvania de Nord, Basarabia, jumătate din Bucovina şi Cadrilaterul.

• Etichete:
• comunism
• transilvania
• carol al ii-lea
• marea unire
• hitler
• basarabia
• pactul ribbentrop-molotov

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei