Foto Ciolan din Dârmănești (Argeș) îi roagă pe localnici să o voteze pe Dăncilă: „Am luat bani de la PSD pentru înfrumusețarea comunei”
Primarul Emilian Ciolan, din comuna argeșeană Dârmănești, a încălcat legea electorală și a umplut comuna cu afișe cu Viorica Dăncilă și un mesaj în care îi roagă „respectuos” pe localnici să voteze candidatul PSD. Afișele au fost puse inclusiv pe gardurile cetățenilor. Edilul a fost reclamat la Poliţie.
„Stimaţi concetăţeni, vă rog respectuos să ieşiţi la vot în data de 10.11.2019 şi să votaţi PSD, respectiv pe Viorica Dăncilă. Noi, comuna Dârmăneşti, am luat bani de la PSD pentru dezvoltarea şi înfrumuseţarea comunei noastre. Vă mulţumesc. Cu respect, primar Emilian Ciolan”, scrie primarul din Dârmănești pe afișele puse în comună.
Edilul a fost reclamat la Poliţie că lipeşte pe gardurile caselor şi pe panourile electorale afişe în care îi îndeamnă pe oameni să voteze cu Viorica Dăncilă. Primarul spune că aşa a vrut el să procedeze şi se întreabă ce crimă a făcut, anunță Mediafax.
„Aşa am vrut eu, aşa am simţit eu, ca persoană fizică. Am simţit că aşa e cel mai corect. Ce mare crimă am făcut?”, a declarat primarul comunei argeşene Dârmăneşti, Emilian Ciolan, pentru MEDIAFAX.
Primarul a spus că a dat deja ordin ca afişele să fie date jos. În acest caz a fost sesizată şi Autoritatea Electorală Permanentă.
Editor: Robert Kiss
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News