Live

Alegeri parlamentare 2020. Mii de deținuți votează din închisoare

Data actualizării: Data publicării:
Cătușe. Imagine ilustrativă. Foto: GettyImages

La alegerile parlamentare din 2020, potrivit legii, deținuții care nu și-au pierdut drepturile electorale pot vota prin intermediul urnei speciale. Este vorba despre persoane care trebuie să fie înscrise pe listele electorale permanente ale circumscripţiei electorale pe raza căreia se află penitenciarul sau locul de detenție.

În aceste condiții, Autoritatea Națională a Penitenciarelor anunță că 5.663 de persoane private de libertate au solicitat să voteze la scrutinul parlamentar din 6 decembrie, dintr-un total  de 6.366 care aveau acest drept.

Totalul persoanelor care se află în închisori este de 21.633, precizează ANP.

Este o situație numerică centralizată la data de 3 decembrie, estimativă, pentru că termenul-limită pentru depunerea listelor nominale și a cererilor, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere, este sâmbătă, 5 decembrie, în intervalul orar 18:00 - 20:00.

În aceste condiții, penitenciarele au stabilit și au amenajat un spaţiu corespunzător pentru amplasarea urnelor şi a cabinelor de vot, cu dotări minime pentru asigurarea secretului votului.

În timpul votului, persoanele private de libertate vor purta masca de protecţie respiratorie, iar înainte de înmânarea ştampilei de vot şi a cărţii de identitate, vor primi mănuşi de unică folosinţă. După exercitarea dreptului de vot, mănuşile vor fi dezinfectate şi aruncate în recipiente special
amenajate.

De asemenea, ANP a luat măsuri pentru evitarea contactului dintre deţinuţii care îşi exercită dreptul de vot și care sunt cazaţi în secţii diferite.

Între membrii comisiilor de votare şi votanţi vor fi instalate panouri despărţitoare tip ghişeu.

Echipa biroului electoral al secţiei de votare, care se deplasează cu urna specială, şi eventualii supraveghetori şi observatori străini acreditaţi în acest
scop vor fi supuşi triajului epidemiologic la intrarea în unitate şi vor completa chestionarul COVID-19.

Purtarea echipamentului individual de protecţie este obligatorie din momentul accesului în unitate. Totodată, pe toată durata desfăşurării procedurilor de votare, va fi respectată distanţarea fizică faţă de persoanele private de libertate şi faţă de personalul angajat al unităţii.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Protestele violente anti-imigrație. Marea Britanie ia măsuri de urgență din cauza saturației închisorilor

Închisorile din Rusia „dau faliment” în condițiile în care deținuții sunt scoși și duși să lupte în Ucraina: „E o tendință alarmantă”

CEDO deschide o nouă investigație în cazul închisorii CIA din Lituania folosită pentru torturarea teroriștilor

Femeia care și-a rupt pașaportul și a ales închisoarea din Belarus în locul exilului este dată dispărută. Cine este Maria Kolesnikova

Partenerii noștri