Bacalaureat 2021. Fraude: 63 de elevi au fost eliminați de la examenul de română
Peste 3.600 de elevi înscriși la Bacalaureat 2021 nu s-au prezentat la prima probă scrisă, iar 63 de candidaţi au fost eliminaţi pentru „tentativă de fraudă” de la examenul de Limba şi literatura română care s-a desfășurat luni, anunță Ministerul Educației.
Prezenţa la prima probă a examenului de Bacalaureat 2021 a fost de 97% pe ţară, lipsind 3.618 candidaţi dintre cei 121.488 înscriși.
„La prima probă scrisă a examenului naţional de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021 (Limba şi literatura română), desfăşurată astăzi, 28 iunie, au fost prezenţi 117.807 candidaţi (97% din totalul candidaţilor înscrişi pentru susţinerea acestei probe: 121.488). Nu s-au prezentat 3.618 candidaţi. Pentru fraudă sau tentativă de fraudă au fost eliminaţi 63 de candidaţi”, informează Ministerul Educației.
Elevii eliminați pentru tentativă de fraudă nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.
De altfel, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, avertiza, duminică seara, la Digi24, că în sălile de examen elevii nu au voie să aibă asupra lor telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare care să permită conectarea la internet.
„Este o regulă foarte clară și nerespectarea ei duce la eliminarea din examen a candidatului. Odată ajunși în această situație, nu există posibilitatea recunoașterii în sesiunile următoare a notelor de la probele eventual promovate anterior și de asemenea, acești elevi eliminați din examen nu se mai pot înscrie la următoarele două sesiuni de bacalaureat”, a reamintit ministrul educației care sunt regulile pentru examenul de bacalaureat.
Promoția curentă este mai mică numeric decât cea de anul trecut și deja numai 77 la sută dintre elevii care au absolvit anul acesta s-au înscris la examenul de bacalaureat, față de 83 la sută în 2020. Cauzele acestei situații sunt generate „în mod clar” de criza sanitară, în care elevii s-au îndepărtat de școală și au avut apoi dificultăți în a relua contactul cu școala, consideră ministrul Sorin Cîmpeanu.
Calendar Bacalaureat 2021
Marţi va avea loc proba obligatorie a profilului, iar miercuri - proba la alegere a profilului şi a specializării.
Ultima probă - limba şi literatura maternă - va fi susţinută joi de elevii din rândul minorităţilor naţionale.
Primele rezultate vor fi afişate în data de 5 iulie, până la ora 12:00.
Contestaţiile pot fi depuse sau transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/ transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/ reprezentanţii legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie. Afişarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului, pentru a fi asigurată protecția datelor cu caracter personal. Fiecare candidat primește la prima probă a examenului un cod de identificare.
Condiții pentru promovare la BAC
Pentru a fi declarat promovat la examenul de bacalaureat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
- recunoaşterea/echivalarea/ susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
- susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;
- obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise.
Ministerul Educației a decis că și anul acesta, la fel ca anul trecut, probele de competențe, care se desfășurau oral, pot să fie echivalate cu notele obținute de elevi în timpul liceului.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News