Live

Alegeri prezidențiale 2019, numărătoarea paralelă a PNL pentru București: Klaus Iohannis - 31 la sută; Dan Barna - 25 la sută

Data actualizării: Data publicării:

Klaus Iohannis a câștigat cele mai multe voturi în București, 31 la sută, iar Dan Barna are 25 la sută, potrivit numărătorii paralele a PNL, a declarat duminică seara, la Digi24, Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al partidului.

În sectorul 5 al Capitalei, Klaus Iohannis are 31 la sută din voturi, în timp ce Dan Barna are 20 la sută.

Pe țară, Klaus Iohannis se îndreaptă către 37 de procente (după numărarea voturilor din 14.800 de secții), iar Viorica Dăncilă are 24,3 la sută din voturi, un scor pe care Rareș Bogdan îl consideră „ireal de mare, periculos pentru cei care credeau că PSD-ul e făcut praf”.

PSD „e înfrânt, a suferit cea mai dură înfrângere, dar faptul că un personaj, un candidat, să spun, mai puțin fericit pentru votanții stângii a putut să primească 24 la sută mi se pare enorm, realmente enorm, adică nu-mi dau seama, dacă aveau un candidat mai bun cât puteau să primească, dacă un candidat ca doamna Dăncilă a putut să acumuleze 24 la sută”, a comentat la Digi24 Rareș Bogdan.

Potrivit numărătorii paralele a PNL, Dan Barna are 13 la sută din voturi.

„Nu avem decât 120 de secții numărate din diaspora dintr-un total de 838 de secții, dar așa cum sunt estimările, în diaspora - eu cred că am fost printre singurii care am spus că vom câștiga și în diaspora, cei mai mulți explicau că nu, altcineva câștigă - era clar că voturile se îndreaptă într-acolo, se pare că și în diaspora am câștigat. Am rezultate parțiale din Italia, unde am luat peste 45 la sută, dl. Barna - undeva la 30 și ceva la sută”, a menționat Rareș Bogdan.

El a spus că după ce vor ajunge și toate voturile din diaspora, probabil că se vor mai acumula 4 procente pentru Klaus Iohannis, care va ajunge la 40 la sută, iar Viorica Dăncilă va scădea, pentru că nu ia aproape nimic din diaspora, iar Dan Barna va reuși să crească 2 procente.

Ce se va întâmpla în turul al doilea

Există riscul ca Klaus Iohannis să fie amenințat de Viorica Dăncilă în turul al doilea? a fost întrebat Rareș Bogdan. „Pot să-mi fac o cruce?”, a fost reacția prim-vicepreședintelui PNL. „Pentru mine e foarte mult cât a luat dna Dăncilă. Klaus Iohannis nu avea emoții cu niciun candidat, nici cu Dan Barna, am făcut toate calculele, toate scenariile, toate proiecțiile, dar cu Viorica Dăncilă e o chestiune de scor, adică vă spun din start că-mi doresc să ia peste 70 la sută în turul 2 Klaus Iohannis”, a spus Rareș Bogdan.

El spune totuși că liberalii trebuie să fie foarte atenți, pentru că PSD-ul încă nu este pus la pământ și încă are „capacitatea infernală, ca și o lighioană, să se refacă” și este periculos.  „Trebuie să fim cu ochii pe ei, trebuie să guvernăm bine”, a punctat Rareș Bogdan.

Întrebat dacă va exista o dezbatere între Klaus Iohannis și contracandidatul său, liberalul a explicat că președintele în funcție nu a participat până acum la dezbateri pentru că „a vorbit prin mandatul său”. Luni, liberalii se vor întâlni cu președintele și vor lua o decizie.

„Dar... ce să vă spun... mi-e și greu să mă gândesc, vă dați seama cum arată o dezbatere Klaus Iohannis, care e foarte sus, vine de la întâlnire cu Donald Trump, Emmanuel Macron, și doamna Viorica Dăncilă, care vine de la întâlnire cu Codrin Ștefănescu, doamna Olguța Vasilescu și domnul Nicolicea sau domnul Bădălău. Mă rog, noi îi respectăm pe toți, cei care au acordat votul sunt cetățeni români, merită respectați, dar Klaus Iohannis e președintele care va conduce România în următorii cinci ani, sigur, după ce vom avea sprijinul cetățenilor României care au înțeles și la rândul lor trebuie să-i convingă și pe alții că este opțiunea nr. 1 pentru această țară în următorii cinci ani. Nouă ne mai rămâne să-i oferim un parteneriat corect pentru România și, de asemenea, cei din zona dreptei, atât USR-PLUS, cât și PMP să ni se alăture în demersul nostru de a schimba cu adevărat România și de a provoca alegeri anticipate”, încheiat Rareș Bogdan.

Editor: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sorin Grindeanu a dezvăluit că nu a votat-o pe Viorica Dăncilă în 2019: „N-am putut”

Marcel Ciolacu: Decizia ca Viorica Dăncilă să candideze a fost una greșită

Dacian Cioloș, reales președinte PLUS

Reacţia lui Klaus Iohannis după ce Paul Stănescu a susţinut să preşedintele a convins-o pe Viorica Dăncilă să candideze

Partenerii noștri