Exclusiv Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la Digi24, că a discutat cu Ludovic Orban și Eugen Tomac, președintele PMP, despre „întărirea voturilor de dreapta”, înainte ca liderul Forța Dreptei să-și anunțe retragerea pentru susținerea Elenei Lasconi în alegerile prezidențiale de duminică. Acesta a explicat că nu crede că Nicolae Ciucă va intra în turul doi al prezidențialelor și astfel a creat o șansă pentru cel mai bine plasat candidat de dreapta, cu condiția să fie susținut „de toate formațiunile astea mici de dreapta”. „Marea problemă e că nu putem să rămânem încă un ciclu electoral fără opoziție”, susține Băsescu.
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu
Theodor Stolojan acuză USR de lipsă de profesionalism. „Pune pe masă o hartie cu 8 cerințe și apoi pleacă. Nu e o metodă de negociere”
Surse: PNL ar putea relua vineri discuțiile cu PSD și UDMR. Ciprian Ciucu nu va mai merge la negocieri
Dezvăluiri privind retragerea lui Ciolacu de la negocieri. Surse: Tensiuni PSD-PNL privind unele măsuri de austeritate
Nicușor Dan spune că l-a surprins „ieșirea emoțională” a lui Ciolacu
Marcel Ciolacu nu ar mai dori să fie premier. Președintele PSD și Sorin Grindeanu se luptă pentru șefia Camerei Deputaților (surse)
USR pune opt condiții ca să intre la guvernare. Reacția PSD-PNL-UDMR la cererile anunțate de Elena Lasconi
Culisele discuțiilor dintre PSD, PNL, UDMR și USR
„Ludovic Orban e un politician prea matur ca să trebuiască să îi spună cineva ce se întrevede. A fost decizia lui Ludovic. E adevărat, au fost discuții ce să facem să întărim voturile de dreapta. Eu m-am întâlnit luni la o cafea cu Orban, dar el discutase cu doamna Lasconi de duminică seară. Deci când a venit la mine la cafea, a fost și Eugen Tomac, ne-a informat ce a discutat cu doamna Lasconi și că a decis să se retragă. L-am încurajat, dar nu i-am spus ce să facă”, a spus Traian Băsescu, în emisiunea Jurnalul de Seară, când a fost întrebat dacă i-a spus lui Ludovic Orban să se retragă.
Suntem în situația în care știm că va fi Guvern PSD-PNL. Suntem în situația în care s-a întâmplat ca o socoteală să nu iasă, adică cei doi lideri Ciolacu și Ciucă să fie în turul 1 și cred că Ciucă nu va intra în turul 2. Asta a creat o șansă pentru cel mai bine plasat candidat de dreapta să intre în turul doi, cu o singură condiție, dacă va fi susținut de toate formațiunile astea mici de dreapta. Problema nu este ca Lasconi să devină președintele României, dar marea problemă e că nu putem să rămânem încă un ciclu electoral fără opoziție.
El a mai afirmat că „dacă ar avea loc alegerile astăzi și Forța Dreptei ar vota disciplinat cu doamna Lasconi, ar intra doamna Lasconi în turul 2 și nu președintele AUR, Simion”.
Diferența între ei este de două procente. Marea problemă e dacă această grupare de partide mici va lua semnalul dat de Ludovic Orban, care și-a sacrificat candidatura și a spus că nu are rost să nu ajut candidatul cel mai bine plasat din dreapta.
Fostul președinte mai spune că președintele USR, Elena Lasconi, „nu are bagajul de experiență politică și administrativă să conducă țara, dar prezența ei stimulează electoratul să vină la vot”.
„Dacă în turul doi vor fi Ciolacu și Simion, atunci electoratul de dreapta va sta acasă. Apelul meu clar este ca electoratul Forța Dreptei să meargă la vot să voteze Lasconi președinte. În a doua săptămână să voteze pentru ei, pentru intrarea în Parlament. Dacă nu, va rămâne pe aranjamentul făcut de PNL cu PSD, adică nu vor schimba decât premierul, pentru că Guvernul a funcționat în tot acest așa-zis tărăboi între PSD și PNL”, a mai spus Băsescu.
Ciucă va fi sacrificat, pentru că nu are cum să intre în turul 2.
Omul de la Oradea se încălzește și probabil că schimbarea lui Ciucă se va face rapid ca să fie un președinte PNL care să poată colabora cu Ciolacu. De asta va fi imperios necesară și înlocuirea lui”, mai precizează Băsescu.
Traian Băsescu spune că nu ar vota-o pe Elena Lasconi dacă nu exista acest context politic.
„Exclus. Adică nu vreau să o critic, dar pentru mine faptul că doamna Lasconi ar intra în turul doi dă o șansă României să aibă o opoziție solidă la PSD-PNL. Eu am trăit cu mastodontul ăsta, în perioada guvernării Tăriceanu... și știu cât de parșivi sunt împreună, iar deosebiri între PNL și PSD nu prea sunt, din punct de vedere al respectului pentru instituțiile statului. În perioada USL voiau să nu mai lucreze DNA. Au reușit astăzi, după 15 ani, să nu mai lucreze DNA”, a mai afirmat Băsescu.
Toate declarațiile: Analiza lui Băsescu despre prezidențiabili: Ciolacu, „un unsuros”. Geoană, „un balon umflat”, Ciucă, „un laș”. Ce spune despre ceilalți
_______________________
Înregistrarea interviului lui Traian Băsescu la Digi 24.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News