Live

Elena Lasconi, după primele exit-poll-uri: Haideţi să ne bucurăm mâine. Atenţie în secţiile de votare, la fiecare buletin de vot

Data actualizării: Data publicării:
Elena Lasconi Foto: Captur[ video

Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, a avut prima reacție duminică seară după închiderea urnelor pentru primul tur și după ce exit-poll-urile au dat-o pe locul al doilea, cu 18%.

„Vreau să le mulţumesc tuturor românilor care au ieşit la vot Speranţa este vie în România, mulţumesc tuturor celor care m-au votat şi vă transmit că pentru mine fiecare vot este o responsabilitate. Vreau să le mulţumesc colegilor mei şi voluntarilor care au bătut la sute de mii de uşi, au stat de vorbă cu milioane de români în toată această perioadă, în pre-campanie și în campania electorală. Vă mulțumesc, dragilor, mă înclin în fața voastră. Vreau să le mulțumesc delegaților și subliniez aici scorul, după cum vedeți, este foarte strâns. V-aş ruga, mare atenţie! Nu ne bucurăm, haideţi să ne bucurăm mâine! Dar mare atenţie în toate secţiile de votare, la fiecare buletin de vot, fiecare vot contează! Este esenţial să rămâneţi acolo şi să apăraţi voturile românilor! Şi când spun asta mă refer la toţi delegaţii din partea tuturor partidelor politice, nu doar la delegaţii din partea USR”, a declarat Elena Lasconi.

„De asemenea, vreau să-i mulțumesc lui Ludovic Orban pentru susținere și a partidelor Forța dreptei, PMP și REPER. Vă mulțumesc pentru această susținere. Românii au arătat că nu doresc acest guvern PSD-PNL. Românii au arătat asta și practic votul de astăzi este o moțiune de cenzură din partea românilor că nu își doresc un guvern PSD. Din exit-poll-urile pe care le vedem până acum, practic 75% dintre români au votat altfel, nu cu PSD. Urmează alegeri parlamentare. Avem nevoie de un guvern care să reformeze cu adevărat România. Anul viitor va fi un an foarte greu. Săptămâna viitoare voi vorbi cu toate forțele de dreapta și cu toate forțele democratice din această țară pentru a ne pregăti de o majoritate parlamentară. Este foarte important să avem o majoritate parlamentară. Dragi români, nu mă lăsați singură. Vă rog, fiți alături de noi, fiți alături de mine să putem să creăm o majoritate parlamentară de dreapta, o majoritate democratică, pentru că un președinte are nevoie de o majoritate. Doar așa putem să schimbăm lucrurile în bine în această țară. Vă mulțumesc foarte mult,” a transmis Elena Lasconi.

Întrebată despre scorul obținut de Călin Georgescu, Lasconi a răspuns: „Eu nu-mi explic. Până ieri era un candidat virtual practic şi acum este pe locul 3. Nu ştiu ce să vă spun. Lăsaţi-mă să aştept şi eu numărătoarea voturilor. Mie mi se pare foarte clar că românii şi-au dat seama de blatul pe care a încercat să-l facă PSD cu AUR şi au amendat asta”.

Au apărut primele rezultate ale exit-poll-urilor CIRA - Avangarde și CURS pentru alegerile prezidențiale 2024, turul 1, înregistrate la ora 21:00 cu date culese până la ora 19:00. Rezultatele sondajelor efectuate la ieșirea de la urne îl dau câștigător pe Marcel Ciolacu, în timp ce lupta pentru finala din turul 2 se dă între Elena Lasconi și Călin Georgescu.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„De la vaccin la voturi”. Companie rusă, implicată în alegerile din România – investigație Financial Times

Reacția Elenei Lasconi, după învestirea noului Guvern: „Au combinat cum au putut ca să nu-şi piardă influenţa”

MAE rus: „Autoritățile române ar trebui să retragă acuzațiile cu privire la așa-zisa ingerință a Rusiei în alegerile prezidențiale”

Revenirea lui Crin Antonescu, fondatorul USL care i-a luat locul lui Băsescu timp de 50 de zile

Partenerii noștri