Decizie definitivă: observatorii independenți nu pot participa la renumărarea voturilor. „Am fost dați afară”
Curtea de Apel București a respins definitiv cererea Expert Forum de a permite observatori independenți la renumărarea voturilor, deși organizația obținuse inițial o decizie favorabilă la Tribunal. Renumărarea continuă în toată țara, dar AEP estimează că nu se va încheia până pe 2 decembrie, când Curtea Constituțională ar trebui să decidă asupra validării alegerilor.
Expert Forum a postat un mesaj pe Facebook în care a anunțat că recursul BEJ Ilfov a fost admis de Curtea de Apel București, iar solicitarea EFOR de a observa renumărarea voturilor a fost respinsă.
„Am fost dați afară de la BEJ Ilfov”, transmite sursa citată.
Potrivit dosarului, Curtea de Apel București „Admite recursul. Casează în tot sentinţa civilă recurată şi în rejudecare: Respinge cererea, ca nefondată. Definitivă. Pronunţată azi, 30.11.2024 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefieri instanţei”.
În prima instanță, organizația obținuse o decizie favorabilă la Tribunal.
„Tribunalul Ilfov ne-a dat dreptate. Observatorii au dreptul să observe procesul de renumărare la Ilfov. Tribunalul Ilfov a admis contestația depusă de EFOR privind limitarea accesului observatorului la procesul de renumărare de la BEJ Ilfov”, a transmis Expert Forum.
Curtea Constituțională a hotărât, joi, în unanimitate, să solicite Biroului Electoral Central renumărarea tuturor buletinelor de vot valabil exprimate, precum și a celor nule, din primul tur al alegerilor prezidențiale. Decizia a fost luată ca urmare a contestației depuse de Cristian Terheș, care acuza fraude legate de voturile acordate Elenei Lasconi.
Editor : Ș.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News