Bode: PNL poate câștiga alegerile locale din 9 iunie. Intrăm cu o forță cum nu am mai avut
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat miercuri că este posibil ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale, el precizând că atunci când ai peste 1.150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de consilieri care candidează, nu ai cum să nu-ţi propui să câştigi, transmite News.ro.
„Intrăm în aceste bătălii electorale din 2024 cu cea mai valoroasă resursă a noastră, resursa umană. De departe, avem cea mai valoroasă resursă umană dintre toţi competitorii politici care s-au înscris în această competiţie. Am reuşit, printr-o bună organizare, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România, ceea ce este un lucru fără precedent în ultimii 34 de ani, în raport cu cei de la PSD, care nu au depășit 90%, sau cei de la AUR - 50%, sau cei de la Alianţa Dreapta Unită, care au trecut cu puţin peste 30%”, a declarat secretarul general al PNL, Lucian Bode, în Conferinţa regională TNL „Europa în fiecare localitate”, organizată de TNL Bucureşti.
„Aşadar intrăm cu o forţă cum nu a mai avut PNL în aceste alegeri, europarlamentare şi locale, cu un singur gând - acela de a câştiga aceste alegeri”, a mai afirmat el.
Bode a precizat că „este posibil, atunci când ai peste 1.150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de consilieri care candidează pentru a-şi reînnoi mandatul, când ai realizările de partea ta (...), nu ai cum să nu-ţi propui să câştigi alegerile locale”.
„Acest lucru e posibil, ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale”, a subliniat Bode.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News