„Bătălia feroce pentru bani, personal și putere” din Parlamentul European. Ce alianțe noi s-ar putea forma în următoarele 24 de zile
Alegerile din UE s-au încheiat duminică seara, dar acum începe bătălia politică și negocierile pentru convertirea milioanelor de voturi în bani și putere, relatează Financial Times. Pentru noua ceată de 720 de eurodeputați urmează 24 de zile de negocieri pentru a forma alianțe cruciale pentru următorul mandat al Parlamentului European.
Diferendele ideologice - și, de multe ori, de natură personală - au zădărnicit în trecut planuri de a forma noi alianțe mai mari, ceea ce pune sub semnul întrebării posibilitatea ca unele planuri ambițioase, precum unificarea extremei drepte, să devină realitate.
„Interesul în aceste alegeri nu este doar pentru rezultatul de duminică noaptea, ci ce se va întâmpla după aceea”, a spus un membru de top al Parlamentului European. „S-a vărsat sânge pentru ceva de genul ăsta”, a spus un altul.
Negocierile trebuie încheiate în 24 de zile, potrivit unui document intern. Dar, în timp ce pozițiile politice atât de la stânga, cât și de la dreapta se radicalizează tot mai mult, „la fiecare cinci ani, [lupta] devine încă și mai ideologică”, a spus prima sursă de la Parlamentul European citată de Financial Times.
Principalele grupuri politice au fost, în mod tradițional, Partidul Popular European (PPE) de centru-dreapta, Socialiștii și Democrații (S&D) de centru-stânga, liberalii de la Renew și Verzii/Alianța Liberă Europeană (ALE). Dar, în ultimii ani, aceste grupuri s-au tot micșorat, în tip ce partidele mai extremiste au câștigat tot mai multe voturi.
Marine Le Pen va încerca să formeze un nou super-grup sau o alianță cu Viktor Orban
La stânga se află un grup vechi - Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică (GUE/NGL) - cu un număr fluctuant de membri, care include acum mișcarea de extremă stângă a lui Jean-Luc Mélenchon din Franța și pe naționaliștii irlandezi de la Sinn Féin.
La dreapta se află două facțiuni în ascensiune: ultraconservatorii de la CRE - Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni - și grupul de extremă dreapta Identitate și Democrație (ID), plus o serie de membri neafiliați considerați prea extremi pentru a se putea alătura vreunui grup.
Marine Le Pen, liderul extremei drepte din Franța al cărei partid, Adunarea Națională, domină ID, va căuta ori să formeze un super-grup împreună cu CRE, ori să aibă destui europarlamentari așa încât să depășească Renew, care este familia politică a inamicului ei de pe plan intern, președintele francez Emmanuel Macron.
Klaus Welle, secretarul general al Parlamentului între 2009 și 2022, a spus că Le Pen s-ar putea alătura partidului Fidesz al premierului maghiar Viktor Orban pentru a forma un nou grup de dreapta - poate și împreună cu populiștii spanioli de la Vox, care în acest moment se află în CRE.
Liderul cel mai curtat, atât de PPE, cât și de ID, este Giorgia Meloni, premierul Italiei și liderul partidului Frații Italiei care domină CRE. Meloni nu s-a arătat dornică să se alăture vreunui alt grup.
„Ea vrea să fie importantă și să primească lucruri de la alți lideri”, a spus un diplomat UE, sugerând că ea va păstra distanța față de ID.
Un oficial parlamentar este de acord. „Îi convine să aibă un alt partid mai la dreapta. Mereu vrei să ai pe cineva mai extrem decât tine”, a spus sursa FT din Parlamentul European.
Oficial european: „Dreapta este mereu cea mai divizată”
Extrema dreapta s-a destrămat și s-a reformat de multe ori în trecut. Grupul Identitate, Tradiție, Suveranitate (ITS) s-a prăbușit în 2007, după ce cei cinci membri români - politicieni ai partidului România Mare - s-au retras în semn de protest împotriva comentariilor critice la adresa cetățenilor români din Italia ai Alessandrei Mussolini, nepoata dictatorului fascist, care se află acum în PPE.
Facțiunile care încearcă să fie mai populare vor încerca să atragă partidele neafiliate. Președintele PPE, Manfred Weber, a spus că ar primi cu brațele deschise o nouă opoziție din Ungaria condusă de fostul aliat al lui Orban, care acum îi este adversar, Péter Magyar.
Un grup are nevoie de 23 de membri din 7 țări, ceea ce le permite eurodeputaților neafiliați să negocieze foarte dur. În 2014, șapte eurodeputați au refuzat să se alăture grupului Liberal pentru că nu li s-a putut promite o poziție de vicepreședinte.
Grupurile care au mai mulți membri primesc mai multă finanțare pentru activitățile parlamentare. Bugetul este alocat conform unei formule dictate de numărul de locuri pe care fiecare grup îl câștigă în Parlament.
În primele șase luni ale acestui an, bugetul total a ajuns la 36 de milioane de euro. Cel mai mare grup, PPE, a primit 9 milioane de euro, iar cel mai mic, Stânga, a primit 2 milioane - membri neafiliați au împărțit între ei 1,5 milioane de euro.
Situații explozive în lupta europeană pentru „bani, personal și putere”
Rivalitățile naționale pot duce la situații explozive atunci când partide opuse pe plan intern încearcă să se alăture aceluiași grup din UE.
Decizia foarte controversată de a permite partidului Forza Italia al lui Silvio Berlusconi să se alăture PPE în 1998 a provocat ieșirea partidului Poporul Italian Creștin-Democrat din PPE, la scurtă vreme după aceea.
„Formezi grupuri pentru bani, personal și putere”, a spus un oficial de partid cu o poziție importantă. „Pentru mulți, prietenia politică este mai jos pe listă.”
Puțini votanți ai Verzilor și-au dat seama că susțineau o eurodeputată pro-rusă până când letona Tatjana Ždanoka a fost acuzată că a spionat pentru Rusia. Ea a fost membră a Parlamentului timp de 20 de ani din partea EFA, un grup de regionaliști care s-au alăturat Verzilor. EFA a dat-o afară, cu toate că Ždanoka neagă toate acuzațiile.
Welle, fostul secretar general al Parlamentului, a spus că „problemele structurale” adânci din Renew, CRE și ID „ar putea duce la schimbări mai mari” decât în alegerile trecute.
De această dată, negocierile vor fi „mai dificile”, a avertizat și Sophie in ‘t Veld, o politiciană olandeză care a făcut parte din Renew. „Sunt mai imprevizibile.”
Editor : Raul Nețoiu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News