Un bărbat a votat deși și-a pierdut cetățenia română de 25 de ani și s-a ales cu dosar penal
Data publicării:
Un bărbat a votat în Maramureș, deși și-a pierdut cetățenia română în urmă cu 25 de ani. Polițiștii i-au deschis dosar penal pentru fraudă la vot.
Polițiștii din Vișeu de Sus au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat s-a dus la secția de votare, a prezentat actul de identitate valabil și, deoarece nu figura pe listele permanente, a fost trecut pe listele suplimentare și a votat.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul și-a pierdut cetățenia română în urmă cu 25 de ani.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru fraudă la vot, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus.