Un bărbat a murit într-o secție de votare din Capitală
Data publicării:
Un bărbat care s-a prezentat la urne pentru alegerile parlamentare 2020 a murit in interiorul secției de votare, anunță Biroul Electoral al Municiului București.
Procesul de votare a fost întrerupt, duminică, la Secţia nr. 643 din Capitală, după ce o persoană care s-a prezentat la urne a decedat, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti nr. 42, Mariana Stancu-Ţipişcă.
Bărbatului i s-a făcut rău, s-a sunat la 112, un echipaj de la SMURD a ajuns la fața locului, au fost efectuate manevre de resuscitare, însă în final i-a fost constatat decesul.
Urmează ca Serviciul Omoruri să efectueze cercetarea în cauză.
Un alt bărbat a murit în localitatea Teiu din județul Vâlcea, în curtea secției de votare unde a mers pentru a-și exprima votul la alegerile parlamentare 2020. Omul avea 81 de ani.