Alegeri parlamentare 2020. Nicușor Dan: „Chiar dacă suntem un popor latin și implicit emoțional, îi îndemn să voteze cu capul”

Data actualizării: Data publicării:
nicusor dan face declaratii, langa ciprian ciucu
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a votat la alegerile parlamentare în sectorul 6. Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a votat după ora 11:00, și i-a îndemnat și pe români să voteze „cu capul”, deși „suntem un popor latin și implicit emoțional”.

„Am votat pentru dezvoltarea României și a Bucureștiului. România și Bucureștiul au o oportunitate extraordinară prin acești 80 de miliarde bani europeni, care vin. Am votat pentru colaborare și pragmatism, pentru București e foarte important să existe colaborare cu autoritățile centrale și pentru România în general urmează 4 ani fără alegeri și e important ca autoritățile centrale să fie capabile să aibă un dialog cu autoritățile locale pentru ca proiecte importante să fie realizate. Am votat pentru justiție și pentru parcurusul european la României și implicit împotriva celor care au periclitat această direcție”, a spus Nicușor Dan, potrivit Mediafax.

„Îi îndemn pe români să vină la vot, pentru că e vorba de viața lor în următorii 4 ani și chiar dacă noi suntem un popor latin și implicit emoțional, îi îndemn să voteze cu capul, îi îndemn să aibă în minte ce s-a întâmplat în România în ultimii 4 ani și să se gândească care este cea mai bună metodă de guvernare a României pentru următorii patru ani”, a mai spus primarul general al Capitalei.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri