Un candidat la Primăria Brașov a fost arestat după ce a amenințat-o cu moartea pe președinta unei secții de votare

Data actualizării: Data publicării:
poliția
Conform unor surse, este vorba de candidatul independent la Primăria Braşov Nicolae Florin Dogar, care a fost reţinut în noaptea de sâmbătă spre duminică. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Candidatul la Primăria Brașov care a fost reţinut în noaptea de sâmbătă, după ce a amenințat-o cu moartea pe președinta unei secții de votare, a primit, duminică, mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile, a informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.

"În data de 7 iunie, la ora 18,32, inculpatul, candidat la alegerile locale de la nivelul municipiului Braşov, fiind nemulţumit de răspunsul primit de la Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 8 Braşov cu privire la o petiţie formulată de acesta, a adresat preşedintelui instituţiei ameninţări cu săvârşirea unor acte grave de violenţă, mesajul fiind trimis la adresa de e-mail a instituţiei", a precizat sursa citată pentru Agerpres.

Potrivit acesteia, duminică, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov a luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov admiţând propunerea procurorului de caz, care a întocmit referat cu propunere de arestare preventivă a persoanei în cauză pentru 30 de zile.

Conform unor surse, este vorba de candidatul independent la Primăria Braşov Nicolae Florin Dogar, care a fost reţinut în noaptea de sâmbătă spre duminică. Bărbatul ar fi ameninţat-o cu moartea pe preşedinta unei secţii de votare.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Dorian Popa și noua iubită, vacanță romantică în Veneția. Bruneta pare îndrăgostită lulea
Pro FM
Motivul pentru care Dolly Parton și regretatul ei soț Carl Dean nu au avut copii: „Am avut libertate”
Film Now
Denise Richards, în lacrimi când a auzit motivul pentru care fiica ei și-a operat nasul: „Mă întristează atât...
Adevarul
Cum a transformat Moscova Peninsula Crimeea într-o „bază rusească gigantică”
Newsweek
Anunțul lui Ciolacu care crește pensiile a 3.000.000 de pensionari. Două legi au fost schimbate
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când stăpâna ei tușește lângă ea. Felina și-a retras ușor lăbuța, vizibil deranjată
Film Now
Reacția dură a lui Ben Affleck atunci când fiul său i-a cerut să-i cumpere adidași de 6.000 de dolari: „Eu am...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă