Iohannis susține că nu s-a implicat în alegerea lui Cîrstoiu pentru a fi candidat comun la Primăria Capitalei. Ce spune despre Burduja

Data publicării:
klaus iohannis
Șeful statului a mai adăugat că nu vrea să dea calificative, dar că este de părere că Sebastian Burduja este un candidat redutabil. FOTO: Inquam Photos / George Călin

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, marți, că nu a fost implicat în niciun fel în alegerea medicului Cătălin Cîrstoiu pentru a fi candidatul comun al PSD-PNL pentru Primăria Capitalei. Șeful statului a mai adăugat că Sebastian Burduja este un candidat redutabil.

„În politică fiecare cu opinia lui. Pentru mine contează rezultatele”, a declarat Klaus Iohannis.

Întrebat dacă a avut vreun amestec în alegerea medicului Cătălin Cîrstoiu pentru a fi candidatul comun al PSD-PNL pentru Primăria Capitalei, șeful statului a răspuns că nu s-a implicat în aceste discuții, pentru că „nu i s-a părut normal ca președintele să se implice în discuții pe candidați”.

Șeful statului a mai adăugat că nu vrea să dea calificative, dar că este de părere că Sebastian Burduja este un candidat redutabil.

Președintele a mai fost întrebat ce impact va avea asupra electoratului lui Cătălin Cristoiu această decizie ca cei responsabili politic de campania sa să candideze.

„Asta vă vor spune analiștii, sociologii și părerologii. Eu mă abțin”, a conchis Klaus Iohannis.

Anterior, șeful statului a avut o conferință de presă, unde a declarat, referitor la decizia PSD-PNL de a rupe alianța pentru București, că în mod cert nu este un mare succes al Coaliţiei, dar important este ca această soluţie de candidaţi separaţi pe Bucureşti să nu ducă la nişte lupte electorale în interiorul Coaliţiei care s-ar reflecta negativ asupra activităţii Guvernului.

Coaliţia a decis luni seara să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice. Coaliţia a discutat situaţia candidatului la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, iar după lungi discuţii a ajuns la soluţia candidaturilor separate.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri