Încă o plângere penală pe numele lui Cătălin Cîrstoiu. Candidatul AUR la Capitală îl acuză de evaziune fiscală

Data publicării:
ID257400_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Candidatul AUR la Primăria Capitalei a sesizat Direcţia Generală Antifraudă în cazul lui Cătălin Cîrstoiu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Candidatul AUR la Primăria Capitalei, Mihai Enache, a depus, marţi, la Direcţia Generală Antifraudă, o sesizare împotriva candidatului Alianţei PSD-PNL, Cătălin Cîrstoiu, vizând suspiciuni de incompatibilitate şi evaziune fiscală. ”Vorbim de maşini de lux, de sute de mii de euro şi de imobile situate în staţiunile Mamaia şi Sinaia, precum şi în Bucureşti, bunuri folosite în scop personal de candidatul PSD-PNL”, a afirmat Enache.

Mihai Enache a transmis, într-un comunicat de presă, că a depus, marţi, o sesizare la Direcţia Generală Antifraudă cu privire la suspiciunile de incompatibilitate şi evaziune fiscală care planează asupra lui Cătălin Cîrstoiu, candidatul susţinut de PSD şi PNL la Primăria Generală. Astfel, în sesizare se arată că, potrivit informaţiilor făcute publice de mass-media, medicul Cătălin Cîrstoiu ar fi achiziţionat prin intermediul clinicii private Anemona Med imobile la Sinaia, Mamaia şi în Bucureşti, precum şi maşini care nu servesc scopului activităţii economice a instituţiei medicale.

”Solicităm Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală verificarea informaţiilor din spaţiul public cu privire la suspiciunile de evaziune fiscală legate de dr. Cătălin Cîrstoiu şi cu societăţile controlate de familia acestuia. Vorbim de maşini de lux, de sute de mii de euro şi de imobile situate în staţiunile Mamaia şi Sinaia, precum şi în Bucureşti, bunuri folosite în scop personal de candidatul PSD-PNL. Sunt societăţi care au declarat un număr de angajaţi minim (1 sau 2 în ultimii ani), dar care au în patrimoniu bunuri de milioane de euro, care nu corespund obiectului de activitate sau interesului firmei. Aceste operaţiuni economice artificiale, în sensul disimulării unor achiziţii exclusiv private în achiziţii realizate în cadrul unor societăţi comerciale din grupul Anemona, arată un interes în scopul deducerii vădit nelegale a cheltuielilor reprezentate de aceste achiziţii, respectiv a aplicării nelegale a unor operaţiuni de taxare inversă”, a afirmat Mihai Enache, potrivit News.ro.

Potrivit acestuia, ”caracterul continuat al unor astfel de operaţiuni, în care practic imobilele cu destinaţie pur privată şi autoturismele utilizate în interes exclusiv personal sunt realizate prin una sau mai multe societăţi comerciale, prezintă indicii temeinice privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, conform Legii nr. 241/2005”.

”Totodată, conform legislaţiei fiscale, bunurile la care fac referire sunt din categoria «veniturilor din alte surse obtinute de persoanele fizice», drept urmare, trebuiau menţionate în declaraţia de avere depusă anual de dr. Cîrstoiu. Ţinând cont de calitatea de candidat al Alianţei PSD-PNL pe care o deţine momentan dr. Cîrstoiu, solicităm DGAF verificarea imediată a celor sesizate şi aducerea la cunoştinţa publicului a concluziilor", a declarat Mihai Enache.

 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la mica recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
coada de masini la RAR
Un blocaj la serverele RAR a dus la oprirea aplicaţiilor care asigură colaborarea cu staţiile ITP din toată...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Leonardo DiCaprio, cuvinte de laudă la adresa colegei sale din „Titanic”, Kate Winslet: „Una dintre marile...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...