Medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul Alianţei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, spune că s-a distrat de reacţiile oamenilor după ce au văzut pozele cu el la metrou, adăugând că toate acestea i-au stimulat şi mai mult „ambiţia de a merge mai departe”. În opinia lui, metroul ar trebui administrat de Primăria Capitalei.
„Metroul este un mijloc de transport nepoluant. M-am distrat şi eu de poze (fotografiile cu Cătălin Cîrstoiu în metrou - n.r.), inclusiv de aia în care spuneau că stau ca o sărăcie. M-am distrat, sunt glume frumoase”, a declarat Cătălin Cîrstoiu luni, la Antena3, potrivit News.ro.
Întrebat dacă aceste reacţii la pozele sale din metrou îi afectează campania electorală, Cîrstoiu a explicat că nu este afectat.
„Mie mi-a stimulat şi mai mult ambiţia de a merge mai departe, în sensul transportului public, pentru că da, am fost subiect de glumă, nu mă afectează asta, însă repet, metroul trebuie integrat în transportul rutier al Capitalei. În toate capitalele, metroul e la Primărie, nu în altă parte”, a afirmat Cîrstoiu.
De asemenea, medicul crede că este nevoie de zone de tarifare la metroul bucureştean.
„Mai mult, cred că ar trebui să ne gândim şi la structurarea modului de tarifare a transportului public. În toate ţările sunt zone de tarifare. Te urci în metrou, ieşi în zona 1, zona 2. Lucrurile trebuie schimbate brutal, trebuie făcută o modificare de concepţie a transportului public”, a spus Cîrstoiu.
Editor : B.P.