BEJ Prahova i-a admis candidatura lui Iulian Dumitrescu, cercetat penal, pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean

Data publicării:
iulian dumitrescu
Foto: Iulian Dumitrescu / Sursa foto: facebook.com/IulianDumitrescuPNL

Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Prahova a admis, vineri, candidatura preşedintelui PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, cercetat de DNA pentru fapte de corupţie, pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ).

Potrivit hotărârii BEJ, propunerea de candidatură a lui Iulian Dumitrescu pentru funcţia de preşedinte al CJ Prahova formulată de PNL Prahova îndeplineşte toate condiţiile de formă şi fond pentru a fi înregistrată, informează Agerpres.

Astfel, BEJ arată că acest candidat are drept de vot, are vârsta mai mare de 23 de ani şi are domiciliul în judeţul Prahova, nefiindu-i interzisă asocierea în partide politice.

De asemenea, Iulian Dumitrescu are dreptul de a-şi depune candidatura "în condiţiile în care nu s-a dovedit că ar fi fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie şi nici că i s-a interzis exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, prin hotărâre judecătorească definitivă", arată sursa citată.

În aceste condiţii, BEJ Prahova a admis propunerea de candidatură a lui Iulian Dumitrescu la funcţia de preşedinte al CJ, dispunând înregistrarea ei.

Decizia Biroului Electoral Judeţean poate fi contestată la Tribunalul Prahova în termen de 48 de ore.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu, cercetat sub control judiciar pentru fapte de corupţie, având interdicţia de a-şi exercita funcţia, şi-a depus, miercuri, candidatura pentru un nou mandat la şefia CJ.

"Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus astăzi, 24 aprilie a.c., semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. Decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi aleşi locali care i-au solicitat lui Dumitrescu să existe continuitate la nivelul administraţiei judeţene în contextul proiectelor de peste trei miliarde de euro din fonduri europene pe care CJ Prahova a reuşit să-i atragă în mandatul acestuia", a anunţat, la acel moment, PNL Prahova, într-un comunicat de presă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În legătură cu dosarul penal care îl vizează, Iulian Dumitrescu susţine că are dreptul legal şi constituţional de a candida, colaborează cu instituţiile de cercetare penală, se consideră nevinovat şi aşteaptă o soluţie cât mai rapidă din partea Justiţiei, arată sursa citată.

"Intru în competiţia electorală bărbăteşte, deschis şi asumat, cu determinarea unui om care a trecut prin furtună şi cu convingerea că am datoria să duc la bun sfârşit proiecte atât de necesare pentru ca prahovenii să aibă o viaţă mai bună. În legătură cu dosarul penal în care am fost implicat, vreau să le spun cetăţenilor clar: sunt nevinovat, am încredere în Justiţie, ştiu că adevărul va ieşi la iveală şi că se va face dreptate. Vreau să le mulţumesc prahovenilor că mi-au fost alături în acest mandat, chiar şi în vremurile dificile. Îi aştept la vot în 9 iunie. Încă o dată, vă mulţumesc şi continuăm împreună să ducem Prahova Pe Primul Loc", a declarat, potrivit comunicatului menţionat, Iulian Dumitrescu, candidatul PNL pentru încă un mandat în fruntea Consiliului Judeţean Prahova.

De asemenea, el susţine că a decis să candideze din "respect" pentru prahoveni şi pentru aleşii locali.

Iulian Dumitrescu este cercetat de procurorii anticorupţie pentru luare de mită şi fals în declaraţii şi are interdicţia să îşi exercite funcţia de preşedinte al CJ Prahova.

Acesta este acuzat că, în perioada noiembrie-decembrie 2022, i-a pretins unui om de afaceri să achiziţioneze, în schimbul sumei de 47.500.000 de lei, părţile sociale deţinute de cumnatul său la o societate comercială, valoare supraevaluată faţă de valoarea reală, şi ar fi primit până în data de 04.12.2023 suma totală de 16.210.000 de lei.

Una dintre societăţile omului de afaceri ar fi avut la momentul pretinderii în derulare un contract cu CJ Prahova, iar ulterior achiziţionării acţiunilor de la cumnatul lui Iulian Dumitrescu i s-ar mai fi atribuit un nou contract de lucrări cu beneficiar CJ Prahova.

Totodată, DNA a susţinut că au fost depistate nereguli în declaraţiile de avere ale lui Dumitrescu.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri