Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților și candidat PSD la șefia Consiliului Județean Timiș, a vorbit marți seara, în exclusivitate la Digi24, despre funcționarea coaliției în campania electorală pentru alegerile locale, precum și atacurile dintre cele PSD și PNL. „Vor exista atacuri, mai ales din eșaloanele doi și trei, dar privesc cu încredere. Să-și spună fiecare punctul de vedere, atâta timp cât atacurile nu sunt murdare”, a spus acesta.
Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: Începe săptămâna viitoare campania electorală, și în mod cert va fi un test de stres pentru coaliție. Vă așteptați la atacuri între PSD și PNL?
Alfred Simonis: Probabil că vor existaatacuri, mai ales din eșaloanele doi și trei, dar privesc cu încredere. Au existat în permanență atacuri, dar suntem îmtr-o campanie electorală în multe județe suntem competitori direcți. Așa e în democrație, e bine ca fiecare să-și spună punctul de vedere, atâta timp cât atacurile nu sunt murdare. Pe mine nu m-ați văzut cu atacuri la adresa colegilor din PNL în acești doi ani și jumătate, considerând că acest dublu limbaj nu prinde. Ori suntem la guvernare, ori suntem în opoziție. Am taxat, dar am avut o abordare echilibrată în acești ani.
Această coaliție nu s-a construit pentru alegerile locale, europarlamentare sau prezidențiale, ci pentru a avea o majoritate într-o situație complicată pentru România și pentru regiune. Cred că oamenii care au luat decizia bună atunci, sunt încă decidenți și vor putea să mențină echilibrul, Sunt oameni echilibrați.
Cosmin Prelipceanu: Sebastian Burduja spune așa - „Firea nu este o alternativă pentru Capitală, de aceea sunt obligat să nu stau pe margine”. E genul de atac acceptabil?
Alfred Simonis: E o tușă elegantă, nu putem spune că e un atac. Domnul Burduja este candidat. Ce-o să facă, să ne laude? Cât mesajele sunt în această abordare, nu e nicio problemă. Fiecare dintre candidați crede că el e cel mai bun, că el e alternativa la Nicușor Dan și își face campania în felul acesta.
Cosmin Prelipceanu: La nivel național, alegătorii vor primi din partea coaliției PSD-PNL mesaje amestecate.În unele locuri sunt împreună, în unele sunt separat. Care este mesajul?
Alfred Simonis: Ca timișorean vă spun că, deși București e capitala, România înseamnă mai mult. Fiecare județ are propriile alegeri, proprii candidați, și nu toată lumea stă așa după repere, cel puțin noi nu stăm după ce se întâmplă în capitală.
Editor : Liviu Cojan