Președintele CJ Galați: Un medic veterinar a fost trimis în control la Spitalul Județean

Data publicării:
presedinte cj galati
Costel Fotea, președintele CJ Galați

Spitalul Județean Galați, focar de Covid, se află în mijlocul unui scandal între filialele PSD și PNL locale. Președintele Consiliului Județean, Costel Fotea (PSD), a acuzat autoritățile conduse de PNL că au trimis în control la spital un medic veterinar. 

”Au fost două echipe de control trimise de Ministerul Sănătății, una de epidemiologi, ia cealaltă echipă de la Corpul de Control. O echipă formată dintr-un medic veterinar, un jurist și un medic radiolog, care a verificat funcționarea spitalului. Acum, să mă ierte Dumnezeu, dar nu cred că un medic veterinar sau un jurist are competența să verifice Spitalul Județean din punct de vedere a ceea ce înseamnă activitatea epidemiologică. Au fost câteva bibliorafturi cu anchete epidemiologice și, din păcate, cei care au venit și au controlat au fost destul de superficiali.”, a declarat președintele Consiliului Județean într-o conferință de presă. 

În cadrul conferinței de presă, Costel Fotea, alături de managerul spitalului, Alina Valentina Dobrea, a explicat că Spitalul Județean din Galați dispune de două aparate PCR pentru diagnosticarea COVID-19, unul achiziționat de la începutul pandemiei de către Consiliul Județean, cu investiție directă.

”Singura problemă pe care o avem noi și o au toate spitalele e lipsa de reactivi și de kituri. Și aici avem rugămintea la Ministerul Sănătății și la domnul ministru Nelu Tătaru, ca atunci când vine la Galați să vină cu soluții concrete, nu doar cu sfaturi. ”

În plus, ajutorul venit târziu de la Ministerul Sănătății, o unitate mobilă ATI adusă la spitalul din Galaţi nu poate funcţiona, pentru că nu are personal suficient specializat pe terapie intensivă pentru a putea asigura activitatea curentă din spital a declarat managerul spitalului, Alina Valentina Dobrea.

“Avem nevoie de acea unitate mobilă de ATI, dar ne trebuie cadre medicale. Deja, personalul nostru din cadrul ATI-ului deserveşte blocul operator, terapia intensivă COVID, terapia intensivă non-COVID. Deja, sunt trei puncte cu acelaşi personal, al patrulea punct, unitatea mobilă de ATI, este deja prea mult pentru personalul nostru medical”, a adăugat Dobrea.

„Spitalul Județean este cel mai mare din regiune, cu peste 1350 de paturi, are peste 2000 de angajați, adică este un spital mare. Noi cei care locuim în Galați, noi cei care avem putere de decizie, trebuie să protejăm spitalul și trebuie să protejăm acești oameni, ca ei, la rândul lor, să-și poată facă treaba,” a mai declarat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

La terapie intensivă sunt 148 de angajați și 188 de angajați la unitatea de primiri urgențe, personal medical care luptă de 5 luni de zile să față față situației. Conform rapoartelor, doar 4% dintre cadre medicale sunt infectate cu noul virus, dintre care sunt doar 4 internați și restul sunt asimptomatici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”