Orban a așteptat 30 de minute la vot: Eram pregătit să stau și mai mult. M-am dezinfectat de două ori, au fost mai catolici decât Papa

Data actualizării: Data publicării:
Ludovic Orban la sectia de votare la alegerile locale 2020
Premierul Ludovic Orban a așteptat 30 de minute la coadă pentru a intra în secția de votare. FOTO: Captură Digi24

Premierul Ludovic Orban a așteptat 30 de minute la coadă pentru a intra în secția de votare. El a spus că regulile s-au respectat foarte bine și că s-a dezinfectat pe mâini chiar de două ori.

Orban a spus că a votat "pentru oamenii care garantează că pot îmbunătăți viața oamenilor în comunitățile locale, pentru candidați care au proiecte". 

"De votul fiecăruia depinde cât de bine va fi administrată comunitatea locală.

El a spus că a stat 30 de minute și asta se întâmplă pentru că sunt niște reguli de protecție a sănătății care sunt necesare pentru a diminua riscurile. 

Am fost pregătit să stau și mai mult. 

Dezinfecția la mâini s-a făcut de două ori, au fost mai catolici decât Papa, puteau lăsa mai mulți să voteze când am votat eu.

Oamenii ar trebui să urmărească cum e procesul, se poate vota pe parcursul întregii zilei. Am luat legătura cu președintele AEP să aibă grijă să fluidizeze votul. Durata de așteptare să fie cât mai mică.

De votul fiecăruia depinde cât de bine va fi administrată comunitatea locală," a spus Orban.

Citiți și:

Alegeri locale 2020. Toate informațiile despre scrutinul de azi. LIVE TEXT

 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri