News Alert Nicolae Robu a pierdut Primăria Timișoarei în fața lui Dominic Fritz, candidat USR-PLUS

Data actualizării: Data publicării:
nicolae robu cu masca
Nicolae Robu a povestit că a fost infectat cu Covid. Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Nicolae Robu a pierdut alegerile locale pentru Primăria Timișoarei, unde candida pentru un nou mandat, în fața candidatului USR-PLUS, Dominic Fritz.

Edilul Timișoarei era în luptă strânsă cu Dominic Fritz, candidat originar din Germania care a intrat recent în politica românească și pentru prima dată a participat într-o cursă electorală.

Nicolae Robu a recunoscut înfrângerea, anunță site-ul Tion.ro: „Am pierdut, este voința timișorenilor, diferența este mare. Comparând numărul de voturi, diferența este surprinzător de mare, nu o pot spune în procente. Am considerat că va fi un scor strâns și am fost optimis până în ultimul moment dar diferența este mare ceea ce înseamnă că așteptările timișorenilor sunt altele. Dezvoltarea în forță nu a dat satisfacție. Vă spun sincer că dacă ar fi fost să aleg dacă aș pierde la o diferență mică sau una mare, aș fi ales să pierd la o diferență mare. Nu am nicio suferință. Înseamnă că nu mă pliez pe ceea ce vor timișorenii pentru următorii patru ani. Asta e viața, fără regrete! Recunosc, nu pot fi ipocrit, mi-ar fi plăcut ca obiectivele pentru care am luptat atât – noul stadion, Sala Polivalentă, Pasajul Solventul – să fie asociate cu al treilea mandat al meu. N-a fost să fie. Eu sunt fericit cu ceea ce am realizat până la vârsta mea – atât în cariera mea academică, cât și în cea de primar.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri