Gabriela Firea, după pierderea alegerilor: Soțul meu l-a sunat pe domnul Orban să îl întrebe de ce m-a demonizat, de ce m-a demolat

Data publicării:
Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, intr-o conferinta de presa
Gabriela Firea. Foto: Inquam Photos / George Călin

Gabriela Firea a declarat că decizia de a nu face declarații imediat după anunțarea rezultatelor exit-poll a fost luată „în timpul săptămânii de echipa de comunicare” și că dacă rezultatul ar fi fost unul „bun”, ar fi făcut declarații de presă de la sediul partidului de la 21:30. Firea mai spune că a fost făcută o campanie „bazată numai pe minciuni” la adresa sa și că soțul său l-a sunat pe Ludovic Orban în noaptea alegerilor.

„În timpul săptămânii s-a luat această decizie de către echipa de comunicare, să urmăresc exit-poll-ul la primărie sau la PSD București și să se facă declarații de către conducerea națională în legătură cu ce s-a întâmplat în toată țara. Dacă ar fi fost un rezultat bun al exit-poll-ului, să vin în jurul orei 21.30, după declarațiile oficiale, să facem și noi împreună declarații de presă. Așa s-a stabilit.

Să știți că eu nu fug de răspundere, n-am fugit niciodată de răspundere și nu am de ce să mă rușinez, am obținut foarte multe voturi, mai ales într-o campanie bazată numai pe minciuni la adresa mea. Că am o caracatiță... Eu vreau să văd caracatița, când va ajunge domnul Dan și va căuta caracatița, va chema caracatița la ședință. Nu există o caracatiță, acelea au fost minciuni de campanie, de altfel, când soțul meu l-a sunat pe domnul Orban în noaptea alegerilor și l-a întrebat de ce m-a defăimat, de ce a ales calea urâtă a unei campanii negative, de ce m-a demonizat, de ce m-a demolat, e convins că a făcut bine, e convins că pentru bucureșteni e mai bine să fie domnul Dan față de mine, care inclusiv (sic!) adversarii îmi recunosc capacitatea de muncă și de implicare? Și domnul Orban a zis: «Măi, Florine, dar erau declarații politice». OK! Dacă în cazul unor declarații politice poți să demolezi un om și poți să spui numai minciuni, atunci această politică este murdară”.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri