Biroul Electoral Central (BEC) a transmis, sâmbătă, că tragerea la sorți pentru stabilirea ordinii pe buletinele de vot la europarlamentare va avea loc luni, 29 aprilie.
În urma tragerii se va stabili numărul de ordine de pe buletinele de vot al partidelor politice, alianţelor electorale, alianţei politice, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au depus liste de candidaţi şi al celor care candidează în calitate de independenţi la alegerile europarlamentare.
Potrivit unui comunicat al BEC citat sâmbătă de Agerpres, tragerea la sorţi este programată la ora 12:00.
Procesul-verbal privind constatarea rămânerii definitive a candidaturilor la alegerile europarlamentare şi cel referitor la stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot al partidelor politice, alianţelor electorale, alianţei politice, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi a candidaţilor independenţi care participă la acest scrutin, care vor fi încheiate luni, vor putea fi consultate în aceeaşi zi pe pagina de internet www.bec.ro.
Editor : C.L.B.