Atacul cu bombă a fost plănuit în munții Sucevei

Data publicării:
cabana terorist exterior

Pe acest drum urca tânărul aproape în fiecare săptămână pentru a ajunge la coliba pe care și-a construit-o în creierii munților, acolo unde era departe de civilizație.

Cinci ani a stat izolat bărbatul care a încercat să arunce în aer amfiteatrul unei universităţi din Iaşi. Tânărul avea apropae tot ce îşi dorea. Şi-a construit un pat, şi-a adus un aragaz, şi-a improvizat o sobă pe lemne şi avea chiar şi o unitate de calculator şă componente de calculator.

Procurorii au găsit în casa tânarului mai multe materiale din care fusese confecţionată bomba.

Acestea, dar şi hard diskul de la calculator şi cărţile scrise de fostul student de la Electronică au fost ridicate de anchetatori. Într-o altă peşteră, au fost descoperite un cartuş şi o grenadă, ambele inactive.

Din spusele localnicilor, bărbatul a venit la Cârlibaba în 2007. Stătea mereu retras şI nu a creat probleme. Unul dintre proprietarii la care bărbatul a stat în gazdă, înainte să plece în coliba de pe munte, spune că ştia de probleme sale. Oliver Stan i-a spus că un profesor i-a furat un proiect de cercetare.

Bărbatul care a vrut să arunce în aer o universitate din Iaşi  şi-a petrecut mult timp pe internet înainte de a-şi pune planul în aplicare.

Aseară, înainte de a fi internat la Spitalul Socola, pentru expertiza psihiatrică, el le-a spus jurnaliştilor că a păstrat documente şi filmări pe un calculator, la un internet cafe. 

Un lucrător de la această unitate a povestit că bărbatul venea lună de lună la internet cafe, unde stătea câte o noapte întreagă în fața calculatorului.

Atentatorul de la Iaşi le-a spus poliţiştilor că a găsit obuzul de Paşte, pe un câmp din Suceava. În urmă cu două zile, a mers cu proiectilul în rucsac, peste 200 de kilometri, cu autocarul şi a pus în pericol vieţile tuturor celor pe lângă care a trecut

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Traseul vortexului polar în România. Județele care urmează să fie lovite de ninsori
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Lucia_Grijac
Lucia Grijac, directorul Centrului de Transfuzie București: "Veniți la donare înainte de a pleca în vacanță!"
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...