Ieşenii au înscris ambele goluri în prima repriză, într-un interval de patru minute. Andrei Cristea a deschis scorul în minutul 19, cu un şut din şase metri, iar Piccioni a marcat în minutul 23, trimiţând mingea în plasă din afara careului.
Pentru Hajduk Split au înscris Ohandza ‘47 şi Said '90+4.
CSMS Iaşi: Grahovac - Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Ţigănuşu (Martin ’78) – Ciucur (Ciucă ’64), Mitic, Gheorghe, Bole - Cristea, Piccioni (Roman ’83). Antrenor: Nicolo Napoli.
Hajduk Split: Stipica - Juranovici, Cosici, Nizici, Milici - Basici (Mujan '57), Jefferson – Tudor (Said ’68), Vlasici, Kozulj – Mastelici. Antrenor: Marijan Pusnik.
Cartonaşe galbene: Ciucă ’80, Martin ‘82 / Said '90+5
Meciul a fost arbitrat de ucraineanul Iuri Mojarovski, ajutat de asistenţii Oleksandr Voitiuk şi Semen Şlonciak şi de rezerva Serghei Berezka.
Partida retur va avea loc peste o săptămână în Croaţia.
ACTUALIZARE 22:55 - 90+4 GOL Hajduk! Croații egalează la ultima fază a meciului după o gafă a portarului.
ACTUALIZARE 22:10 - GOOOOOL HAJDUK!!!! GOOOOOL Ohandza!!!!! Noul intrat profită de un marcaj slab al ieşenilor şi îl învinge pe Grahovac cu un şut la colţul lung în minutul 47.
ACTUALIZARE 21:25 - GOOOOOOL CSMS!!!! GOOOOOOL PICCIONI!!!!! Atacantul moldovenilor scapă singur cu portarul oaspeţilor şi îl învinge cu un şut plasat.
ACTUALIZARE 21:20 - GOOOOOL CSMS IAȘI!!!!! GOOOOOL CRISTEA!!!!! Piccioni profită de o greşeală a defensivei oaspeţilor, îi pasează în faţa porţii lui Cristea, care a înscris cu un voleu bine plasat.
Jucătorii lui Nicolo Napoli sunt pregătiţi să profite de situaţia croaţilor. Hajduk a terminat pe locul 3 sezonul trecut, are un antrenor nou, iar golgeterul echipei, Tino Susic, ratează deplasarea de la Iaşi din cauza unei accidentări.
„Cei de la Hajduk au rămas în spate puţin, se bazează pe tineri şi eu zic că avem destule şanse cu ei. Eu sunt foarte optimist că o să trecem mai departe”, a spus mijlocaşul sârb Milan Mitic.
„Hajduk face presing în jumătatea noastră, dar vedem acum, la Iaşi, cum se vor prezenta în teren”, a spus antrenorul lui CSMS Iaşi, Nicolo Napoli.
Şi Florin Prunea e emoţionat înaintea partidei din această seară.
„Este o şansă unică pentru fiecare dintre noi, pentru mine ca preşedinte, pentru Nicolo ca antrenor, pentru jucători. Nu te întâlneşti în viaţă cu o asemenea partidă”, a declarat preşedintele CSMS Iaşi, potrivit Digi Sport.
Partida de pe stadionul Emil Alexandrescu se va disputa cu stadionul plin. După ce au fost montate scaune noi, pe arena din Iaşi vor fi prezenţi peste 8 000 de fani.
ECHIPE PROBABILE
CSMS Iaşi: Grahovac - I. Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Ţigănaşu - Ciucur, Mitic, V. Gheorghe, Bole - A. Cristea, Piccioni. Antrenor: Nicolo Napoli.
Hajduk Split: Stipica – Juranovic, Nizic, Cosic, Milic – Jefferson – Kozulj, Toma Basic, Vlasic, Tudor – Mastelic. Antrenor: Marijan Pusnik