ROMÂNIA FURATĂ. Vânzări auto și imobiliare în loc de cercetare. Ce a mai rămas din institutul care a conceput motoarele Armatei
În vara anului 1975, la câţiva ani de la inaugurarea primelor întreprinderi din industria constructoare de maşini, comuniştii decid înfiinţarea unei baze de cercetare pentru motoare.
Primul obiectiv al Institutului Naţional de Motoare Termice este concentrarea în acelaşi loc a specialiştilor din şase uzine considerate strategice: „23 August" şi „Timpuri Noi" din Capitală, „Tractorul" şi „Roman" din Braşov, „Dacia" Piteşti şi „ARO" Câmpulung.
„La suprafaţă a fost dezvoltare... Institutul Naţional de Motoare Termice, dar principala lui misiune a fost motorul de tanc”, spune comandor (r) Ion Niţu, fost director I.N.M.T.
Prin decretul 71 din 23 iunie 1975 institutului i se stabileşte obiectul principal de activitate: „(…) cercetarea şi proiectarea într-o viziune unitară, în familii, a noilor generaţii de motoare termice cu piston şi turbomotoare, inclusiv a unor echipamente specifice acestora (...) pentru uz general sau cu destinaţie specială, folosind şi documentaţiile achiziţionate pe bază de licenţe”.
Institutul trebuia, deci, să conceapă, să testeze şi să omologheze, într-un timp scurt, noi tehnologii pentru motoare. Erau destinate autoturismelor, camioanelor, autobuzelor, tractoarelor, navelor, echipamentelor de foraj ori generatoarelor electrice. Iar sintagma „destinaţie specială” face referire la nevoile armatei romane.
Odată cu înfiinţarea, primeşte de la bugetul de stat 200 de milioane de dolari doar pentru dotări tehnice. Primii bani sunt cheltuiți pe standuri de încercări.
„Dotarea a început prin cumpărare de frâne (n.r. - standuri de probă) şi aparatură, dar şi prin crearea de aparatură în institut”, spune cdor. (r) Ion Niţu.
Evenimentele de la Praga din 1968 aduc o schimbare radicală a poziţiei României faţă de Moscova şi implicit faţă de prevederile Pactului de la Varşovia. Acesta presupunea şi o dependenţă tacită faţă de industria militară sovietică.
Nicolae Ceauşescu dictează o politică de stat de orientare spre Mişcarea de Nealiniere. Consecinţa este luarea unor decizii privind dezvoltarea unei industrii proprii de armament, inclusiv creşterea finanţării cercetării în domeniul militar.
„După 1970, industria românească de apărare a cunoscut un avânt deosebit, în primul rând încercându-se să se realizeze în ţară toate echipamentele de care avea nevoie armata. Ajunsesem la un moment dat să înzestrăm armata cu peste 90 la sută din nevoi, de la avioane, elicoptere, transportoare blindate, tancuri, camioane, staţii radio sau fregate şi alte şalupe militare de care aveam nevoie”, spune Decebal Ilina, fost șef al Departamentului Înzestrare în cadrul MapN.
Pe lângă Insitutul Naţional de Motoare Termice, situat în cartierul bucureştean Militari, Ceauşescu dictează înfiinţarea de baze de cercetare şi pentru domeniul aeronautic.
Aşa că tot în Militari, lângă INMT, apare INCREST: Institutul Naţional pentru Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică.
Noua platformă trebuia să ia parte la un program militar bilateral cu Iugoslavia- YUROM. Cum relaţiile dintre Ceauşescu şi Iosip Tito erau, în acele timpuri, foarte strânse, s-a hotărât proiectarea şi executarea în colaborare a unui avion de vânătoare: I.A.R. 93.
În paralel, la INMT, România concepea, departe de ochii lumii, motorizări terestre şi navale pentru armată.
„La INMT am găsit o şcoală, INMT-ul a fost o şcoală, era un sistem care putea să dea rezultate şi a dat şi rezultate în special datorită resursei umane excepţionale”, spune Constantin Dudu Ionescu, fost cercetător I.N.M.T.
În anii '80, Institutul se dezvoltă şi se extinde. Este perioada în care intră în serviciu prima generaţie de tancuri TR-85 - „Tanc Românesc model 1985". Noile maşini de luptă sunt echipate cu motoare de 800 de cai putere şi sunt similare ca tehnică şi perfomanțe cu cele din dotarea NATO.
„Motorul de tanc a fost un motor destul de spectaculos pentru vremea respectivă dat fiind faptul că acest motor fusese dezvoltat exclusiv pe baza cercetărilor institutelor româneşti de cercetare, motor care a fost foarte bun. Am şi exportat la vremea respectivă, la sfârşitul anilor '80, în anumite ţări din Orientul apropiat”, spune Decebal Ilina.
„25 de celule de încercare pentru motoare de până la 1500 de cai şi două celule - una pentru 3000 de cai şi una pentru 6000 de căi pentru motoare navale. Motoarele ruseşti pe navele militare aveau anduranţe de 600, maxim 1500 de ore. Ceea ce am făcut noi, erau motoare care mergeau de la 10.000 de ore în sus”, spune cdor. (r) Ion Niţu.
Pe lângă domeniul militar, specialiştii de la Institutul de Motoare Termice lucrează şi la proiecte civile. Printre acestea, şi la programe „ecologice": motoare de autobuz alimentate cu metanol şi motoare de Dacia pe hidrogen.
„Aş putea spune că INMT-ul, care, repet, a avut un rol covârșitor în formarea noilor cadre care absolveau facultăţi şi a asumat şi adaptarea şi punerea în funcţiune a motorului care a echipat automobilele de foarte mic litraj, renumitele Lăstunuri care s-au fabricat la Timişoara”, spune Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România.
Proiectul Dacia 500- Lăstun cade tot în sarcina specialiştilor de la INMT. Cercetătorii primesc ordin să proiecteze, să execute o serie de modele funcţionale şi să omologheze primul AFLM, automobil românesc de mic litraj.
„Atâta timp cât le a fost impus să facă un concept care să depăşească ca preţ de vânzare la client o sumă care era egală cu preţul unei motorete Mobra, era clar că nu poţi să faci perfomanță doar din concepţie din moment ce aveam un impus financiar, atât şi nimic mai mult”, spune Constantin Stroe.
Ordinul impus de comunişti pentru Lăstun: consum mixt de 3,3 litri de benzină la 100 de kilometri pentru patru pasageri, doi adulți și doi copii.
„Făcea aripa de automobil în conformitate cu geometria care era în caietul de sarcini, o băgai la vopsitorie şi ieşea în partea ailaltă şvaiţer... şi atunci după un an de zile de încercări ne a dat voie să trecem la caroserie din tabla... alţi bani, alta cheltuial”, spune Constantin Stroe.
Proiectul automobilului de mic litraj este gata în 1988, după patru ani de calcule și teste. În acelaşi an, Lăstunul intră în fabricaţia de serie la Tehnometal Timişoara. Fabrica era specializată în ansambluri metalice. Director al uzinei, proaspăt reconvertită în fabrică de maşini, este numit Radu Stroe, de la Automobile Pitești.
„Colegii pe care i-am găsit acolo nu aveau nicio tangenţă cu fabricaţia de automobile. Oamenii asta ştiau să facă baterii pentru găini, cuşti de iepuri şi plase de garduri... noroc că am găsit nişte oameni formidabili”, spune Constantin Stroe.
„Cu toate glumele care au fost nu uitaţi că Daewoo a venit cu Tico, care a venit cu ceva asemănător... şi a avut succes. Deci nu era ceva ieşit din comun”, spune Valentin Silivestru, dir. gen. Inst. Nat. Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare COMOTI.
Producţia, cu îmbunatăţirile ulterioare aduse de specialiştii de la I.N.M.T., continuă până la sfârşitul lunii ianuarie 1990, când ultimul autorurism Lăstun, cu numărul 6.532, e fabricat la Timişoara.
„În anii 90 a fost din păcate un exod mare, mulţi dinstre colegii noştrii şi de la INMT şi de la INCREST au emigrat masiv în general în Canada şi unii în Statele Unite”, spune Valentin Silivestru.
În 1991, statul transforma Institutul Naţional de Motoare Termice în societate comercială pe acţiuni şi îl redenumeşte Master S.A. Noua instituţie mai primeşte bani doar pentru contractele aflate în derulare. Majoritatea sunt cu armata.
„A mai durat, să zicem, 5-6 ani, s-a continuat cu cercetarea... încă mai erau specialişti, cercetători în domeniul motoarelor şi pe parcurs au început să mai reducă din capacitatea de cercetare, nu au mai fost fonduri de finanțare”, spune Marin Coman, director general Master S.A.
„Foarte multe programe militare care erau... încă se lucra la motorul de tanc, la motoarele navale, noi am lucrat motoare navale şi în 2000. Deci a continuat o bună bucată de timp activitatea pe domeniul respectiv”, spune cdor. (r) Ion Niţu.
Comandorul în rezervă Ion Nițu este primul director al Institutului de după 1989. El a condus atelierul de proiectare-cercetare motoare navale timp de 15 ani, din 1976 şi până în 1991.
„Când l-am preluat, la 1 octombrie 1992, institutul era într-o situaţie disperată. Deşi avea contracte, n-avea onorat mai mult de 15 la sută. Mulţi au zis atunci că am făcut institutul amiral cu formaţie militară. Am spus: toată lumea nu mai pleacă acasă... lucrăm şi până la sfârșitul anului încercam să predăm toate contractele pe care le avem... n-am predat toate contractele, dar am reuşit ca 95 la sută să predăm”, spune cdor. (r) Ion Niţu.
În primii ani de după momentul '89, institutul rămâne competitiv pe piața liberă. Specialiștii săi sunt contactați în vederea colaborării la diverse proiecte de reprezentanţi ai industriei de profil din lume, inclusiv din Detroit - centrul tradițional al industriei de automobile.
„Erau contracte pe care le facilitasem prin întâlniri directe pentru a face încercări pentru motoare ceramice. Fordul avea capacitatea să facă aceste piese, pentru motoare de peste 100 de cai pe cilindru, dar nu avea capacitatea de a le încerca. Am făcut un precontract de colaborare care ne-a fost refuzat, argumentele că noi românii nu putem să dezvoltăm aşa ceva deşi partenerii externi erau de părere că putem dezvolta aşa ceva... parteneri externi care deja aveau şi oameni care plecaseră din institut”, spune cdor. (r) Ion Niţu.
Cercetătorii continuă să plece în străinătate, pe salarii chiar şi de zece ori mai mari. Totuşi, Master S.A. înregistrează în continuare patente și brevete. Potrivit Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, până în 1995 sunt înregistrate, în total, 63 de patente sau brevete civile. Printre acestea, diverse tipuri de pompe de injecție și radiatoare şi o instalație pentru alimentarea motoarelor „cu amestec de carburant foarte sărac, îmbogăţit cu hidrogen".
„Aici a fost şi o greşeală că noi, pe parte militară, nu aveam voie să brevetam nimic. Se făceau nişte brevete secrete care nu aveau niciuln fel de importanță... adică o parte din soluţii ar fi fost brevetabile, dar din momentul când intrau în aplicaţie nu mai aveai ce să discuţi”, spune cdor. (r) Ion Niţu.
Secretele motoarelor făcute la comanda Armatei s-au păstrat în primii ani de după 90.
„Noi am prezentat după revoluţie, când s-au prezentat navele militare şi tot... am prezentat părţii germane, în speranţa că vom face o colaborare, perfomanţele motoarelor navale şi atunci şeful delegaţiei germane a spus că trebuie să fie foarte supărat pe serviciile lor de informaţii, că nu au ştiut absolut nimic de dezvoltarea motoarelor militare... ştiau totul despre motorul de tanc. Au fost uluiţi... la fel cum v-am spus că au fost uluiţi de soluţiile de realizare a carcaselor de protecţie pe partea de evacuare de gaze. Atunci am realizat un sistem de protecţie a cămăşii de apă din profile laminate, lucru pe care l-au preluat ulterior MTU (societate deţinută de Rolls Royce) şi Detroit la familiile 2000 şi 4000 făcute în SUA”, spune cdor. (r) Ion Nițu.
În 1995, Guvernul Văcăroiu emite o ordonanţă de urgenţă privind „reglementarea organizării şi finanţării activităţii de cercetare-dezvoltare”. Documentul devine lege un an mai târziu, în iunie, cu câteva luni înainte de alegerile prezidențiale. Prin actul normativ, cercetarea românească devine din nou interesantă pentru stat: „Art 21 - (1) Institutele naţionale de cercetare-dezvoltare sunt sprijinite financiar de la bugetul de stat pentru realizarea unor investiţii, dotări, aparatura, echipamente şi instalaţii, cu respectarea prevederilor legale în vigoare”.
În urma noii legi, fostele institute de cercetare pot să aleagă dacă rămân societăţi comerciale sau instituții publice sau dacă optează pentru transformarea în institute de cercetare-dezvoltare.
„Cercetarea în speţă nu este o fabrică în care planifici să scoţi 600 de perechi de galoşi şi dacă scoţi 700 ţi ai asigurat profit. Cercetarea se face pe proiecte şi dacă un proiect din 10 reuşeşte şi aduce benficiu îţi acoperă şi cheltuielile la celelalte 10 şi îţi creează şi o rezervă pentru demararea altor proiecte”, spune Radu Minea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare-Proiectare.
Pe lângă spijinul financiar, Guvernul Văcăroiu stabilește și un program național de cercetare ştiinţifică și dezvoltare tehnologică și înfiinţează Agenţia Naţională pentru Transfer Tehnologic. Instituţia trebuia să se ocupe de valorificarea rezultatelor cercetării şi brevetelor de invenţii.
Master SA, fostul INMT, rămâne în continuare societate comercială.
„Au apărut şi conflicte de natură politică, la alegerile din 1996 Iliescu a vrut să vină să viziteze insitutul, l-am refuzat. Urmările au fost şi de altă natură... cert este ca în 2000 mi-am dat demisia din funcţia de director, dar am continuat lucrul în institut până în 2005, lucrând pentru programele militare”, spune cdor. (r) Ion Niţu.
Pe de altă parte, din vechea platformă de cercetare din Militari, câteva centre decid reconvertirea în institute de cercetare-dezvoltare.
„Ei au plecat spre... a contat mai mult curentul care-i ducea spre privatizare... deci au vrut, din interior a plecat acest lucru... noi ne-am îndreptat spre institut naţional de cercetare-dezvoltare şi timpul a arătat că a fost o alegere bună. Potenţialul lor era mult mai mare decât al nostru”, spune Valentin Silivestru, directorul general al Institutului Național Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare COMOTI.
După 2000, fostul INMT intră în declin, deşi Master S.A. era înscris în programe de cercetare-dezvoltare pe linie strategică ale Ministerului de Interne şi Ministerul Apărării Naţionale. Printre acestea se numără modernizarea motorului de tanc şi mentenanţa motoarelor marinei militare.
„Nu se mai acordau bani de cercetare de la buget decât foarte, foarte puţin”, spune cdor. (r) Ion Niţu.
În octombrie 2004, prin ordinul 3974 al preşedintelui de atunci al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, Mircea Ursache, este instituită procedura de administrare specială, în vederea privatizării fostului institut de motoare. Printre măsurile impuse se numără identificarea activelor neutilizate care pot fi vândute şi inventarierea activelor care ar putea fi revendicate.
În noiembrie 2004, cu o lună înainte de terminarea mandatului, Guvernul Năstase aprobă normele unei hotărâri privind privatizarea societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat care au ca obiect principal de activitate cercetarea-dezvoltarea. Scopul declarat al actului normativ este încurajarea continuării activităţii de cercetare.
Potrivit noii legi, în cazul în care institutele obţin venituri semnificative din activitatea de cercetare, AVAS trebuie să ia în calcul, în vederea privatizării, oferta tehnică înaintea celei financiare.
În 2005, Master S.A. avea 150 de salariaţi şi o cifră de afaceri de aproape un milion de euro. Prin administrarea specială, impusă la sfârşitul lui 2004 de AVAS, fostul institut scoate la licitaţie mai multe active. Printre acestea, şi „Hala de producţie, magazia de tablă şi terenul aferent" în suprafaţa totală de aproape şapte mii de metri pătraţi.
Master cere 400.000 de euro, adică 61 de euro pe metru pătrat. În aceeaşi perioadă, angajaţii insitutului semnalează că unele spaţii comerciale sunt închiriate fără licitaţie, că stocurile de piese sunt vândute cu preţuri subevaluate şi că au fost casate active fără o aprobare preliminară a Consiliului de Administraţie.
Mai mult, sunt semnalate întârzieri de salarii şi nerespectarea contractului colectiv de muncă. Documentul ajunge la Serviciul Român de Informaţii, în martie 2006.
„Când a fost vorba să schimbăm structura institutelor de cercetare... a fost unul dintre institutele care în 2005 avea făcut dosarul pentru a deveni institut naţional de cercetare dezvoltare”, spune Radu Minea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare-Proiectare.
„Șansă aveau, cum să nu, piaţa exista, să nu uităm că în contextul actual, internaţional e nevoie de motoare cu piston... numai dacă vorbim de navele acelea de Dunăre. Deci clar aveau o piaţă. De asemenea, în domeniul compresoarelor, sunt compresoare cu piston”, spune Valentin Silivestru.
Ordonanţa din 2004 privind „încurajarea continuării activităţii de cercetare” dă dreptul asociaţiilor de salariaţi să fie considerate de către AVAS ca precalificate pentru privatizare.
„Am vrut să facem privatizare prin metoda Mebo. Chiar strânsesem sumele toate... nu ni s-a dat voie”, spune cdor. (r) Ion Niţu.
„S-a continuat încă o perioadă de timp până când nu au mai existat nici fonduri pentru reparaţii şi nici piese... atât timp cât nu existau piese...”, spune Marin Coman, director general Master S.A.
„Și-au căutat un investitor strategic, cum era ideea la vremea respectivă, au găsit firma Rădăcini care şi-a urmărit interesul ei”, spune Valentin Silivestru.
Pe 17 ianuarie 2007, AVAS scoate la vânzare cele 66,68 % din acţiunile deţinute de Master S.A. prin negociere pe bază de oferte tehnice. Preţul cerut: 9,5 milioane de euro.
„E vorba de o suprafaţă de patru hectare amplasate la ieşirea spre autostradă, cu toate facilităţile, canalizare deosebită chiar cu filtrare a apelor reziduale, cu bazine şi puţuri de apă ale institutului, cu parte electrică inclusiv staţie de transformare, cu gaze cu tot ce trebuie”, spune cdor. (r) Ion Niţu.
La momentul respectiv, la MASTER mai deţineau acţiuni SIF Muntenia (33,2747%) şi câteva persoane fizice (0,0373%).
22 februarie 2007 este stabilită ca dată limită de depunere a ofertelor.
Şase dosare sunt întocmite şi depuse la AVAS: „S.C. BRADY TRADE S.R.L.", „S.C. TOWER CONSULT INVEST S.R.L.", „S.C. IMPULS COMPANY S.R.L.", "S.C. VALMETEX - TEHNO S.R.L.", "ICPE ELECTROCOND TEHNOLOGIES" şi consorţiul format din "Asociaţia PAS <DOAR PENTRU VOCE Programul Acţionarilor Salariaţi - MASTER S.A.> şi S.C. RĂDĂCINI S.R.L."
O lună mai târziu, AVAS elimina „ICPE ELECTROCOND TEHNOLOGIES S.R.L" pentru că nu a îndeplinit conditiille de precalificare.
În iulie 2007, Autoritatea decide anularea procesului de privatizare, din motive de oportunitate. Adică, neînţegeri privind clauzele din contractul de privatizare.
În luna august, privatizarea Master S.A. este relansată. În competiţie sunt consorţiul format din S.C. Presum Proiect S.A. şi S.C. Asam S.A. şi Asociaţia PAS - Programul Acţionarilor Salariaţi - MASTER S.A., împreună cu S.C. RĂDĂCINI S.R.L.
Primul consorţiu este controlat de omul de afaceri ieşean Ioan Prisecaru.
„A fost doar o idee. Ne-am oprit fără să facem niciun demers pentru că ne-am dat seama că nu-i domeniul în care să ne băgăm”, spune Ioan Prisecaru, om de afaceri.
Consorţiul se retrage. PAS Master şi S.C. RĂDĂCINI S.R.L. câştigă împreună privatizarea, în februarie 2008.
Conform contractului de asociere, salariaţii primesc şase la sută din pachetul de acțiuni cumpărat. Mai puţin de patru la sută din total.
S.C. RĂDĂCINI S.R.L. este controlată de omul de afaceri de origine iraniană Ali Madadi. El deține 80 la sută din acțiuni, Milica Madadi 10 la sută și societatea comercială IRMEX S.A. tot 10 la sută. IRMEX S.A. este controlată tot de Ali Madadi.
Contactat de DIGI24, omul de afaceri a refuzat un interviu filmat.
„A durat până în 2010-2011 şi atunci s-a desfiinţat PAS-ul. Odată cu desfiinţarea PAS-ului s-a terminat şi cu domeniul de cercetare dezvoltare”, spune Marin Coman.
În urma privatizării, statul încasează în primă fază 3,2 milioane de dolari. Diferenţa până la 9,5 milioane de dolari urma să fie achitată de câştigător în două raţe. Până în aprilie 2009 - 2,8 milioane de dolari şi până în aprilie 2010 - 3,3 milioane de dolari. Rădăcini S.R.L. trebuie să păstreze numărul de salariaţi şi domeniul de activitate timp de cinci ani şi să plătească datoriile istorice ale institutului.
„Sindicatul salariaţilor a fost un pic păcălit, întâi s-a spus că se face metoda Mebo... prin metoda Mebo erau toţi interesaţi. Dar pe urmă s-a schimbat conducerea peste noapte şi uşor acea asociaţie a virat pentru ce trebuie... şi au virat... fiind prinşi acolo... ei au semnalat”, spune Radu Minea.
„Acea asociaţie a funcţionat o perioadă, atât timp cât şi cercetătorii care au lucrau aici au avut, să zicem, speranţa că vor găsi contracte de cercetare, că vor găsi obiectul muncii. În momentul când aceste acţiuni s-au întrevăzut, deci nu a fost nicio şansă, acţiunile pe care le-au avut acţionarii au fost răscumpărate de acţionarul Rădăcini. La data respectivă...nu pot să vă spun exact-exact, un milion 200 de mii de lei”, spune Dan Ene, director tehnic Master S.A.
Principalul angajament asumat prin contractul de privatizare de S.C. Rădăcini S.R.L. este continuarea activităţii de cercetare.
„După privatizare, foarte puţin s-a continuat, dar mai mult teme d-astea de cercetare mai mult fără finalitate, mai mult pe hârtie, dar nu ceva cu realizare imediată, concretă, cum a fost înainte. O parte din teme, dacă nu reuşeau să le facă în Master, atunci trebuiau să meargă la în alt loc. Aveam colaborări cu alte societăţi care erau pe acelaşi domeniu şi atunci se continua cercetarea 00,25,270”, spune Marin Coman.
Noul acţionar majoritar al institutului mai trebuie să mai facă investiții de dezvoltare, timp de doi ani, în valoare de 2,5 milioane de dolari, să facă o infuzie de capital de 700 de mii de dolari și investiţii de mediu în valoare de 5800 de dolari.
„Investiţiile au fost făcute. Au fost două milioane şi jumate de dolari pe care trebuiau să-i investească. Investii au fost făcute mai mult pe reabilitări, modernizări, investiţii mai mult pe construcţii...”, spune Marin Coman.
Primele sesizări cu privire la nerespectatea clauzelor din contractul de privatizare apar în 2009. Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare-Proiectare transmite AVAS mai multe rapoarte în care sunt semnalate nereguli cu privire la distrugerea bazei materiale a institutului și nerespectarea contractului colectiv de muncă.
„Zic: domle, pe toată periaoda asta noi am semnalat... vedeţi că rapoartele sunt... rapoartele le făceau ei şi AVAS-ul le lua de bune, nu le verifica pe baza sesizărilor noastre... când n-a mai fost nici sindicatul care să mai sesizeze ceva a fost trăi pe vătrai”, spune Radu Minea.
Răspunsul AVAS poartă semnătura lui Mircea Ursache, proaspăt numit, din nou, președinte al instituției.
Din document reiese că AVAS a cerut doar documente justificative acţionarului majoritar, fără a face o analiză pe teren. Acţionarul majoritar dat o declaraţie, autentificată notarial, prin care subliniază că a respectat toate obligaţiile contractuale. Un certificat emis de Inspecţia Muncii demonstrează că societatea avea la data respectivă un număr total de 100 de angajaţi, din care 12 care desfăşurau activitate de cercetare şi dezvoltare tehnologică. Mai mult, AVAS anunţă că acţionarul majoritar este obligat să transmită un raport cu privire la modul respectării clauzelor contractuale.
„(Au fost controale de la AVAS în perioada respectivă?) - Da... au fost.. pentru că altfel când s a semnat contractul de închidere... cum ar perioadei de privatizare... s-a făcut probabil nu ştiu exact... dar cred că s-a semnat contractul de închidere al privatizării”, spune Marin Coman.
„În întâlnirea din 2009, care nu era după cinci ani, cu domnul Ursache, care era preşedintele AVAS la vremea respectivă, domnul Ali Madadi a declarat clar că pe el nu-l interesează activitatea de cercetare că nu era o activitate profitabilă şi el nu lucrează în pierdere şi atunci o să mai ţină cât are contractul acolo... i-a declarat în faţă domnului Ursache de la AVAS că el dacă are nevoie se duce şi îşi comandă la Viena sau pe unde are el relaţii, comandă ce îl interesează ca să aibă rezultate de acolo, dar aici el are nevoie de spaţiile acestea pentru SC Rădăcini SRL care era specializată în vânzarea de maşini”, spune Radu Minea.
„Pentru fiecare termen prevăzut în contractul de privatizare, cenzorii prezentau un raport prin care îşi asumau întreaga răspundere. (Cine-i numea, din partea cui veneau?) Din partea societăţilor dar în niciun caz nu aş îndrăzni sub nicio formă să pun la îndoială că cenzorii ar fi făcut fapte care să ţină de zona corupţiei. Nu există în răspunderea autorităţii statului o prevedere prin care (n.r. - statul) putea să conteste acest lucru, decât în cazul unuor diferenţe foarte mari, pe calea instanţelor judecătoreşti”, spune Mircea Ursache, fost preşedinte A.V.A.S.
În 2015, la doi ani după ce AVAS a încheiat oficial perioada de post privatize, la Master S.A. mai lucrează doar 37 de persoane. Potrivit Ministerului de Finanţe, activitatea principală este în continuare de cercetare - dezvoltare.
„Acolo era montajul, motajul motoarelor, deci în clădirea următoare era hala de montaj. Şi de acolo, pe stânga avea standurile mici”, spune Marin Coman.
În prezent, spune directorul Marin Coman, halele unde pe vremuri erau testate în secret motoare de ultimă generaţie sunt sigilate. În faţă, spre bulevardul Iuliu Maniu, se afla un showroom auto. Clădirea admistrativă a institutului se închiriază cu camera sau cu etajul.
„Prin schimbarea profilului normal că s-a modificat mult şi profilul locaţiilor în Master... s-a înfiinţat service, birouri pentru salariaţii din grup, nu cercetători, că grupul Rădăcini nu mai deţine cercetători... partea lor administrativă şi toată conducerea din grupul Rădăcini se afla în această locaţie, începând cu anul 2012, cam aşa, 2011”, spune Marin Coman.
Pe lângă activităţile de închiriere şi comerţ cu autovehicule, la Master S.A. se ţin astăzi şi cursuri de formare profesională în domeniul auto.
„Acest grup de formare profesională MASTER S.A. prin programul POSDRU derulat din anul 2010, cu fonduri europene, s-a calificat un număr de elevi care au fost pregătiţi iniţial pentru trei meserii mecanic, electrician şi tinichigiu-vopsitor”, spune Dan Ene, director tehnic Master S.A.
La doi paşi de Master S.A., tot pe vechea platforma de cercetare comunistă, un institut cu domeniu de activitate similar este în continuă dezvoltare. În prezent are contracte în desfăşurare cu instituţii de stat din Occident şi din Rusia.
„Am intrat în domeniul compresoarelor de gaze naturale pentru că ne era familiar compresorul, e o parte a motorului cu turbinaă, era simplu să trecem în acest domeniu. Din anul 2000 am reluat cercetarea în motoare de aviaţie cu turbină şi asta datorită partenerilor externi... ei ştiau de capabilităţile României, cei care au venit primii au fost francezii”, spune directorul institutului, Valentin Silivestru.
Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Turbomotoare Comoti are o cifră de afaceri de de aproape 7,5 milioane de euro și 247 de salariaţi. Mulţi dintre ei s-au întors în România, după ce au studiat în străinătate, ca să lucreze în cercetare. Bogdan Gherman este unul dintre ei.
„Imediat după facultate am primit o bursă de la statul suedez. De când am venit eu în 2004 am reușit să-i ajungem pe cei de-afară din punct de vedere al competenței şi al capabilităţilor cu care lucrăm. Şi asta se vede în numărul de proiecte pe care reuşim să le câştigăm de la an la an”, spune Bogdan Gheman, şef departament Calcul Gazodinamic I.N.C.D. COMOTI.
Dincolo de patentele și brevetele de invenţie, de automobilul Lăstun, de motorul de tanc sau de motoarele Dacia cu hidrogen, moștenirea fostului Institut Naţional de Motoare Termice este încă vie. Aproape toate navele marinei militare, aflate în serviciu, funcţionează cu motoare termice concepute, testate și omologate la fostul institut din Militari. Faptul că actualul Master S.A. nu mai are specialiști în acest domeniu ridică probleme Ministerului Apărării Naţionale. Într-un răspuns transmis Digi24, ministerul susține că „în prezent, la nivelul Statului Major al Forţelor Navale este în desfăşurare procedura de achiziţie a serviciilor de mentenanţă pentru motoare termice navale. Din totalul navelor din dotare, peste 80 la sută sunt echipate cu motoare termice de producţie autohtonă. Vă precizăm că în arhiva disponibilă a SMFN nu au fost identificate documente contractuale încheiate cu Institutul Naţional de Motoare Termice (Master SA)."
„Motoarele navale militare în momentul de faţă nu mai are cine să le întreţină. S-a distrus edevistica... pentru asamblarea unui motor... că v-am arătat poza, era un dispozitiv special, că trebuia să-l asamblezi în anumitit paşi. Totul a fost dat la fier vechi, s-au distrus modelele de turnare, s-au distrus cochiliile de turnare... erau zeci de piese”, spune cdor. (r) Ion Niţu.
„Am mai primit diverse telefoane sau... dar aşa... dacă se mai face ceva la Master... şi am zis că nu... nu mai exista un nucleu... un mic nucleu de cercetători care să continue tradiţia. Dacă mai putem colabora, de exemplu în domeniul catalizatorului şi I-am spus, îmi pare rău nu mai există cercetători”, spune Marin Coman.
Din 1993 și până la finalul anilor 2000 au fost privatizate peste 80 de institute de cercetare. Aproape 30 au fost cumpărate de Asociaţiile Salariaţilor iar opt au fost vândute în baza unor contracte cu obligaţii investiţionale. Printre acestea se numără și fostul Institut Naţional de Motoare Termice. Toate acestea, în contextul în care doar Universitatea Politehnică din București produce, în fiecare an, aproape 6.000 de specialiști în diverse domenii tehnice.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
