Între credință și misticism. De ce se roagă românii la „semnele divine” apărute la tot pasul?
Bucureşti, anul 2015. În holul unei case sărăcăcioase din sectorul 1, sute de oameni s-au adunat ca să se roage la o pată apărută pe ciment. Toţi cred că văd chipul părintelui Arsenie Boca.
„E o minune, după mine este o minune, s-a arătat o minune, un semn”, spune o femeie, făcându-și semnul crucii.
Nu este un caz izolat. La Giurgiu, o pată pe un zid, în care unii văd chipul lui Iisus Hristos, a adunat tot cartierul la rugăciune. Iar la Vaslui, un portret cu Arsenie Boca, despre care oamenii cred că a lăcrimat, a stârnit un adevărat fenomen social. Nevoia de a crede este atât de mare, încât mii de români văd miracole la tot pasul.
„Mă închin indiferent şi la copacul cela, dacă văd ceva într-însul şi acolo mi se pare ceva suspect şi ştiu că e puterea lui Dumnezeu. (...) Nu ştiu de ce, dar am încredere”, spune o femeie.
Mirel Banică, antropolog: „Oamenii au nevoie de miracol, au nevoie să fie uimiţi, au nevoie să pipăie, să vadă.”
„A căuta minuni înseamnă, paradoxal, nu o foarte mare credinţă. Ci foarte puţină credinţă”, spune pr. Ştefan Buchiu, Facultatea de Teologie Ortodoxă Patriarhul Justinian.
Iisus, Fecioara Maria și zeci de sfinţi li s-au arătat românilor pe copaci, pe ziduri sau stânci. Românii văd semne divine în orice obiect, la orice colţ de stradă. Chiar dacă se dovedesc a fi farse şi inclusiv Biserica îndeamnă la prudenţă, astfel de fenomene iau amploare.
Este vorba despre fanatism religios sau manifestări ale credinţei pure? Despre fenomene inexplicabile sau escrocherii ieftine? Reporterii Digi24 va prezintă o radiografie a fenomenului credinţei, la graniţa cu misticismul.
Pelerinaj la o pată pe ciment
„Asta este... Dumnezeu! Probabil că suntem marcaţi noi ca popor”, spune o femeie venită să se roage.
Câteva sute de bucureşteni sunt convinşi că-l văd pe părintele Arsenie Boca, pe podeaua casei. Totul a început în luna mai, când locatarii imobilului au dat interviuri tabloidelor şi au îndemnat credincioşii să vină să vadă o "minune". Vestea s-a răspândit repede. În câteva zile, sute de credincioşi s-au bulucit să vadă miracolul.
La faţa locului, s-au derulat scene greu de crezut în „secolul informaţiei”. Oamenii au improvizat un altar şi au pus o bucată de sticlă peste pată, pe post de icoană. Au umplut spaţiul cu candele şi acatiste. Îngenunchiaţi, s-au rugat pe ciment. Din când în când, câte o manea răsuna de pe telefoanele mobile... Iar de pe geam, un afiş îndemna credincioşii să aibă „grijă la telefon şi portofel”. Mulţi dintre cei prezenţi erau însă convinşi că sunt martorii unei minuni dumnezeieşti.
„Aici este capul, fruntea, ochii îi are deschişi pe amândoi... Nasul, buzele şi barba. Este 100% real”, explică un bărbat.
Carmen Radu a văzut prima pata de pe beton. Totul s-a întâmplat, susţine ea, după ce s-a întors dintr-un pelerinaj de la Mănăstirea Prislop, unde este mormântul părintelui Arsenie Boca. Femeia şi familia sa urmau să fie evacuaţi din casa în care locuiesc ilegal. „Ca prin minune”, spune ea, chipul de pe ciment i s-ar fi arătat cu doar câteva zile înainte să ajungă în stradă.
Carmen Radu, femeia care a semnalat fenomenul: M-a luat aşa o supărare, ştiam că o să mă dea afară cu casa, că o să fiu evacuată. Şi aici, jos, uitându-mă din fotoliu jos, prin casă, "Doamne, o să mă dea afară, o să rămân fără casă, n-o să am unde să mă duc, rămân cu copiii în stradă", atunci am observat, fără să vreau această minune şi acest chip al sfântului Arsenie Boca. Am simţit o emoţie foarte tare şi parcă şi un pic de teamă...
Nu v-aţi gândit că poate vi s-a părut?
Carmen Radu: Ba da, ba da. Am spus că poate, ştiu eu, oboseala îşi spune cuvântul. Am făcut o poză pe telefon, să văd dacă într-adevăr este şi am văzut că aşa este. Din filmarea aia, voiam să pozez şi a ieşit că, da, este un chip de om. Aşa au aflat şi au început să anunţe televiziunile.
Odată cu numărul credincioşilor, a crescut însă şi suspiciunea că povestea este menită să stoarcă bani de la naivi. Carmen spune însă că nu a cerut nimic. Cu toate acestea, „Să fie primit!” dacă oamenii lasă ceva.
Carmen Radu, femeia care a semnalat fenomenul: „Au mai lăsat, 1 leu, 2... Au zis: "Sunteţi o femeie foarte amărâtă şi am înţeles de la televizor că sunteţi pe punctul să fiţi evacuată". Asta înseamnă că iau milioane? Că am luat miliarde! Aşa mi-au spus tot oamenii creştini, care vin să se închine. "Doamnă, dar la biserică, dacă mergem, nu trebuie să punem la icoană, la un acatist?". Dacă vă uitaţi bine, sunt şi nişte acatiste pe aici. Le lasă şi acolo pun 1 leu, 2 lei. Şi vine lumea şi şi le ia înapoi.”
Pentru unii dintre cei sosiţi să se roage la pată, credinţa este mai puternică decât orice. Săraci şi grav bolnavi, sunt gata să plece în pelerinaj la mormântul lui Arsenie Boca.
- Am simţit aşa bucurie şi am tremurat. (...) Vinerea care vine mergem şi acolo, la Prislop. Mergem, mamă, că suntem bolnavi, ce să mai zic?
- E o minune, după mine este o minune, s-a arătat o minune, un semn.
- De ce aici? De ce acum?
- Aici probabil că a avut foarte multă credinţă persoana respectivă, a dorit foarte mult să se realizeze visul ei şi s-a realizat peste noapte. Aşa cred...
Dincolo de evlavie, printre credincioşi este loc şi de ceartă.
- Dar unde este doamna care a fost la Prislop? Cu dumneaei, cu proprietara aş vrea să stau de vorbă! Voiam să o întreb cum s-a întâmplat, că poate merg şi eu vinerea viitoare şi sâmbătă apare şi la mine! Nu?
- Dacă ai făcut dragoste mai de multe ori, nu mai apare!
- Nu vorbi aşa! Că dacă îl ai pe Sfântu aici, nu tre să jigneşti pe nimeni!
După trei săptămâni de la eveniment, reporterii Digi24 s-au întors la familia care urma să fie evacuată. Pe principiul „nicio minune nu durează mai mult de trei zile”, numărul vizitatorilor scăzuse dramatic.
Apăruse în schimb un semn, pe poartă, care arăta că nu se percepe taxă pe rugăciune. Locatarii ilegali ai casei transformate în loc de rugăciune cred că, totusi, s-a produs o minune.
Carmen Radu: „Nu cred că o să mai vină niciun domn proprietar, pentru că eu am încredere mare în Dumnezeu şi în Sf. Arsenie şi n-o să mă mai dea nimeni afară. Vă spun cu suflet bucuros şi cu inima bucuroasă, că această casă îmi va rămâne mie! Aici o să rămân şi eu o să am grijă de Sf. Arsenie Boca şi o să aduc oameni cât mai mulţi!”
Satul uitat care a devenit centru religios
La 350 de kilometri distanţă, în comuna Puşcaşi, judeţul Vaslui, o altă apariţie a adunat un număr impresionant de credincioşi. Încă din luna mai, mii de oameni din toate colţurile ţării vin să se roage la portretul părintelui Arsenie Boca. Mulţi sunt convinşi că tabloul este înzestrat cu puteri miraculoase şi lăcrimează. Majoritatea au aflat de la televizor de presupusa „minune”.
La o lună de la apariţia fenomenului, oamenii continuau să vină la troiţa unde se află portretul, fiind convinşi că tabloul le poate rezolva problemele.
- De ce-am venit? Am venit să vedem minunea cu ochii. Suntem bolnavi, poate Dumnezeu face minuni şi pentru noi.
- Ne-am decis să venim aicişa că să vedem şi noi visul cu ochii.
- Credem, cum să nu? Credem în Dumnezeu, în Maica Domnului şi în Părintele Arsenie Boca, acuma să vedem şi noi...
De la Paşti, casa familiei Motău, proprietarii tabloului, a devenit centrul religios al judeţului. Totul a început după ce o vecină a alertat tot satul, susţinând că a văzut cum portretul lăcrimează. În lipsa unei expertize a portretului, pelerinajul a căpătat dimensiuni neaşteptate. Soţii Motău susţin că tabloul îi ajută să scape de unele probleme de sănătate.
Claudiu Motău, proprietarul troiţei: „Cred că o minune dumnezeiască, că altceva nu... Nici nu pot să-mi închipui altceva. Mulţumesc şi bunului Dumnezeu şi părintelui Arsenie, care a venit la noi în centrul Moldovei... Sunt bucuros că soţia se simte bine! În acel moment, am simţit într-adevăr că trăim, prin părintele Arsenie, prin Dumnezeu, prin toate astea...”
Viorica Motău, proprietara troiţei: „Am Parkinson, diabet, hipertensiune, insuficienţă de oxigen şi mai multe, operaţie de coloană. Merg şi mă închin în fiecare dimineaţă. Azi n-am fost, că am fost să tai un pui... Şi n-am avut timp să mă ridic, să mă mai duc...
-Puneţi faptul că vă simţiţi mai bine pe seama icoanei?
Viorica Motău: „Hmm, să zicem... Dar... Aşa zice, că pe baza icoanei, dar în rest nu m-am îmbunătăţit. Eu poate n-am avut suficientă credinţă, de ce să nu recunosc. Cred, zic că poate mă fac mai bine dar...”
Comuna Puşcaşi a iesit din anonimat odată cu acest eveniment. Numărul din ce în ce mai mare de credincioşi a convins primăria să amenajeze o parcare şi să pună băncuţe pentru pelerini. Edilul este de părere însă că fenomenul se va stinge în timp.
Nicolae Ignat, primar comuna Puşcaşi: „A fost o mare fericire, bucurie! (...) supărarea mea este că este spaţiu foarte restrâns şi omul nu are loc să se extindă. Am vrut să amplasăm un chioşc cu răcoritoare şi alte trebuinţe, dar vedeţi că este foarte îngust acolo.”
-Vă gândiţi la turism religios?
Nicolae Ignat: „Eu nu mă gândesc. Şi să vă spun de ce. Din cauză că această voinţă, dorinţă de vizitare să ştiţi că se va stinge în timp. Asta-i părerea mea. Gândesc totuşi ca în viitor, dacă chestiunea ia amploare şi putem face şi ceva amenajări, sigur că putem să şi încasăm ceva, cotă parte. Dar deocamdată să nu credem că ne îmbogăţim din lucrul ăsta!”
Pe parcurs, a apărut însă şi interesul financiar. Biserica din localitate vinde lumânări cu 60 de bani bucata, iar la troiţă a apărut o cutie a milei. Mai mult, unii oameni organizează deja pelerinaje, cu microbuzul.
- Câţi oameni aţi mobilizat astăzi?
- Am avut 41, dar 2 persoane n-au venit. Una n-a avut încredere, alta a avut musafiri. Eu am încredere în toate. Şi-n asta, indiferent, văd pe la televizor! Mă uit, toate minunile, tot, am încredere într-ânsele. Am încredere să fiu şi aici şi să mă închin indiferent şi la copacul cela, dacă văd ceva într-însul şi acolo mi se pare ceva suspect şi ştiu că e puterea lui Dumnezeu.
În ceea ce-i priveşte pe proprietarii troiţei unde pelerinii se adună, aceştia susţin că banii care s-ar strânge sunt folosiţi în scopuri caritabile. Dar şi că speră să extindă curtea ca să facă loc vizitatorilor.
Claudiu Motău, proprietarul troiţei: „În momentul în care se adună o sumă de bani... Deci, am dat la Suceava, la trei măicuţe pentru un copil bolnav, ceva de genul ăsta. Când o ieşit într-o duminică, prima duminică atunci, toţi banii i-am dat. Vrem să înfiinţăm o fundaţie acuma, pentru biserică, pentru toate ce se mai poate întâmpla. Nouă nu ne trebuie, că noi avem cu ce trăi, mulţumim lui Dumnezeu, nu prin asta am trăit noi, şi nici nu vrem să trăim din asta. Că mi-e şi frică de Dumnezeu, poate Dumnezeu ne încearcă, indiferent de ce se adună aici, noi suntem pentru a ajuta.”
Fenomene „la marginea credinţei”
Teologii si sociologii cred că astfel de manifestări ale credinţei dovedesc că sentimentul religios depăşeşte uneori graniţele Bisericii. Ele au mai degrabă legătură cu o mediatizare excesivă. Mai ales în cazul părintelui Arsenie Boca, considerat de mulţi români drept sfânt, deşi nu a fost canonizat oficial de Biserică.
Mirel Banică, antropolog: „Ele sunt oarecum în marginea sferei de acţiune a bisericii. Ceea ce trebuie reţinut în tot acest val este faptul că mass-media a jucat un rol enorm în această amplificare a fenomenului numit Arsenie Boca, părintele Arsenie Boca.”
Andrei Pleşu, eseist şi filosof: „Eu mă tem puţin şi am tot spus-o: aş vrea ca Biserica să acţioneze corector. Există o tendinţă de alunecare spre magie. Minuni, profeţii... Văd tot timpul în ziare: "O nouă profeţie despre sfârşitul lumii", "Părintele monah Cutare a spus că se va întâmpla", ori nimeni nu ştie când va fi. Văd mereu minuni anunţate făcute de icoană, de nu ştiu ce. S-ar putea să fie adevărat, eu nu sunt de principiu împotrivă. Dar mi-aduc aminte acum de o pagină de-a lui Nae Ionescu, vorbea de o sanctificare care a avut loc în Serbia, la un moment dat. Şi spunea: "E curioasă înclinaţia asta a bisericilor ortodoxe în special să facă sfinţi locali". Sfântul e prin definiţie un element de universalitate. Nu există "Sfânt al Tecuciului". Un sfânt e sfânt! E un pericol şi ăsta să facem una-două sfinţi. Că aud că se pregătesc... S-ar putea să-l vedem sfânt şi pe Eminescu! Nu cred că l-ar fi interesat tipul ăsta de posteritate.”
Biserica Ortodoxă Română se arată rezervată în toate aceste cazuri de apariţii ciudate şi miracole la tot pasul.
Pr. dr. Ştefan Buchiu, decan Facultatea de Teologie Ortodoxă Patriarhul Justinian: „Sunt exagerări. Şi să ştiţi că în planul religiozităţii se pot întâmpla cu uşurinţă multe exagerări. Credinciosul care frecventează biserica, care ascultă predica preotului, cunoaşte Evanghelia, acela nu poate să fie atras de astfel de fenomene. A apărut un chip pe un perete undeva şi imediat noi mergem şi suntem deschişi să admitem orice. Credinţa nu trebuie să se transforme în credulitate. Un adevărat credincios nu caută neapărat minuni, ci caută, relaţia lui cu Hristos, relaţie şi cu sfinţii.”
Eugen Tănăsescu, preot, blogger: „Este efectul firesc al unei hipermediatizări a părintelui Arsenie Boca. (...) Foarte mulţi oameni se îndrăgostesc subit de Arsenie Boca şi încep să asocieze diferite imagini, diferite pete de culoare, forme. (...) Acolo cred că e vorba de ceva copilăresc, adică avem de a face cu nişte lucruri care par a fi imaginea părintelui. Eu îmi aduc aminte că şi eu, când eram copil, mă uitam pe cer şi mi se părea că un nor e un pescăruş, altul are o figură de om, altul e o pasăre. Prudenţa Bisericii se manifestă şi cronologic, vrem să vedem şi efectul în timp.”
Mântuitorul din copac
Nu doar imaginea părintelui Arsenie Boca adună românii la rugăciune în cele mai neobişnuite locuri. O cruce din marmură, pe un drum prăfuit din Ialomiţa: acesta este semnul că aici s-a petrecut, în urmă cu doi ani, o „minune”. Mii de oameni s-au rugat, săptămâni în şir, la chipul lui Iisus Hristos care ar fi apărut, inexplicabil, pe un copac.
„Minunea” a fost de fapt opera unui pictor amator. În urma evenimentului, artistul a devenit vedetă printre localnici.
Nicu Mitran, prietenul lui Dumitru Bărzoi: „Ia, uite, mă! A făcut şi postament aicea, mă! I-a pus pe drumuri Mitică! A venit toate judeţele la plopul lăudat.”
În vara anului 2013, Dumitru Bărzoi vindea pepeni la marginea drumului. Se plictisea când i-a venit o idee. Pe vremuri, desena portrete prin staţiunea Amara. Aşa că şi-a exersat talentul pe scoarţa unui copac. A urmat un delir religios în toată regula.
Să crească vânzările de pepeni...
Dumitru Bărzoi, pictor amator: „Dacă am văzut lună de lună că nu prea mergea vânzarea aşa, am zis: "Hai, mă, ca să ne meargă şi nouă aşa, fac un portret". Şi fac eu un portret şi mi-a început să insist la el şi am zis: "Mamă, am făcut un Iisus". Şi după aia am început să glumim, poate fac ăştia o biserică aici. Asta a fost la sfârşitul lui iulie. În septembrie - deci au văzut toţi pepenarii -, la sfârşitul lui septembrie când a început să vină chiciura aia a ieşit mai mult în evidenţă. Şi a venit o cucoană. A făcut pană acolo, pe dreapta. Mai era puţin să intre în pomul ăla. Când coboară, se uită la roată, se uită la pom, a rămas înmărmurită! I-a făcut fotografie, cu telefonul şi l-a dat pe internet. E, a început isteria!”
La pom au început să vină sute de credincioşi. Oamenii erau convinşi că s-a petrecut o minune. Pe fir a intrat presa locală. Mădălin Sofronie este jurnalist în Slobozia. Este primul care a descoperit că totul a fost o farsă. Ce a găsit la faţa locului l-a uimit.
Mădălin Sofronie, jurnalist: „40-50 de oameni, cu lumânări în mână, cu lucruri aduse de acasă, pe care le dădeau pe copac şi se rugau, făceau mătănii. Chiar plângeau câteva femei şi se închinau cu disperare. Şi "Veniţi să vedeţi minunea!", striga toată lumea în cor. Evident, nu era nimic, copacul era gol, fără imagine, fără pictură. Categoric, fiind atins de foarte multe mâini, pictura respectivă fusese ştearsă. Şi îndoiala mea a ridicat ceva suspiciuni, ba chiar câţiva bătrâni mi-au reproşat: "Tu nu ai cum să vezi, tu eşti un păcătos! N-ai cum să vezi tu, că, na, doar oamenii cu har şi credinţă pot să vadă asta". A doua zi, întâmplarea a făcut să intrăm pe forum şi să observăm că, de fapt, "minunea" era o operă de artă făcută de un amator.”
Creator luat la bătaie
Jurnaliştii l-au găsit pe Dumitru Bărzoi acasă. L-au convins să vină la faţa locului să vadă cu ochii lui ce se petrece.
Mădălin Sofronie, jurnalist: „Respectivul cetăţean a intrat în mijlocul oamenilor şi le-a explicat "Oameni buni, eu am făcut acest desen" şi s-a apucat să redeseneze portretul pe care îl făcuse cu o vară în urmă. Reacţia oamenilor a fost una de-a dreptul şocantă.”
Dumitru Bărzoi, pictor amator: „Le-am zis: Ce vă închinaţi aici, mă, fraţilor? Şi a început unii de pe aici: "Nu, că nu-i adevărat! Că nu spui adevărul!". Ia, fraţilor, închinaţi-vă! Închinaţi-vă aici non-stop!”
Mădălin Sofronie, jurnalist: „Nu mă aşteptam să nu-l creadă. (...) Au început să-l huiduiască, s-a mers până aproape de linşaj. Au sărit la el, câţiva chiar l-au tras de gulerul cămăşii şi au spus "Băi, şarlatanule, tu ne minţi, tu eşti Satana, pleacă de aici, ptiu, ptiu, hai, întinde-o". Şi cu greu am reuşit să-l luăm din mijlocul oamenilor şi să-l ducem în siguranţă până la urmă.”
Dumitru Bărzoi, pictor amator: „Am desenat, care-i problema? Păi, dacă făceam un Iisus mare pe asfalt, nu mai trecea nicio maşină?”
Pelerinajul a durat câteva săptămâni, după care s-a stins. Un anonim a ridicat însă o cruce de marmură, ca un indicator ca locul ar fi sfânt. Pe Dumitru Bărzoi îl amuză când vede că unii tot nu cred că totul a fost făcut de mâna omului.
Dumitru Bărzoi, pictor amator: „Au pus şi-o cruce acolo de marmură. De Paşte, că tot aşa m-am dus cu nişte băieţi, aşa la pepeni, să-i însămânţeze. Şi am văzut că-i pusese şi o coroniţă de salcie. Şi scrie pe ea: "Iisus Hristos". Oamenii, nu, nu... Ne mai trebuie cultură... Nu... Nu, suntem în urmă. Hai că biserica e biserică, dar prea s-a întins...”
Internetul este plin de clipuri care exprimă tot felul de apariţii divine.
Pr. dr. Ştefan Buchiu, decan Facultatea de Teologie Ortodoxă Patriarhul Justinian: „Există în cărţile noastre (...) astfel de momente de nălucire, în care oamenii luându-se după astfel de apariţii care nu erau revelaţii, nu erau teofanii ale Lui Dumnezeu, au greşit şi au ajuns să-şi piardă şi credinţa pe care o aveau.”
Mirel Banică, specialist în sociologia religiilor: „Asta arată totuşi cât de puternice sunt în straturile profunde ale poporului român aceste teme şi motive religioase ancestrale. Sunt teme vechi pe care ţăranii le ştiau. Găseau, despicau un lemn şi acolo apărea un chip miraculos.”
Minunile şi ştiinţa
Nu doar în ţările ortodoxe au fost descoperite astfel de fenomene. De altfel, cele mai documentate cazuri de „false minuni” pot fi întâlnite în spațiul religios catolic. În Vest, oamenii de ştiinţă au studiat problema.
-De ce plâng icoanele?
Nic Sârbu, astrofizician, jurnalist sciencefriction.ro: „Putem să o luăm în ordine aşa. Ar putea exista explicaţia divină, dar e interesant că nici măcar bisericile nu prea cred în explicaţia divină, mă refer în special la Biserica Catolică, mai ales, pentru că aici e vorba de statui care plâng, fie cu sânge, fie cu lacrimi. La noi, neavând atât de multe statui, plâng icoanele. A doua explicaţie: ar putea fi vorba de nişte fenomene naturale (...) Ar putea fi să zicem învechirea, îmbătrânirea obiectului respectiv. Diverse reacţii chimice, condensul uneori, ba chiar au fost nişte cazuri în care lămpi cu ulei puteau fi deasupra icoanei respective şi au picurat chiar acolo. Varianta trei - există şi este documentată în psihologie - o chestie care se cheamă halucinaţie de grup. Şi care apare mai ales în momente din astea intens emoţionale (...), se întâmplă ca toată lumea să asiste, să creadă că vede acelaşi lucru. În al patrulea rând, ajungem şi la cea mai simplă explicaţie. Care e frauda. Cele mai multe cazuri, inclusiv dovedite de bisericile respective, au de a face cu frauda. În 1995, în Civita Vechia o statuie a Fecioarei Maria a început să plângă. Prin 2008 a fost condamnat curatorul, îngrijitorul unei biserici, după ce a recunoscut şi s-au făcut teste ADN că şi-a folosit propriul sânge pentru a face astfel de icoane să plângă. Ideea este că sunt enorm de multe astfel de fraude şi au explicaţii foarte clare.”
Cum recunoaşte Biserica semnele divine
În tradiţia ortodoxă, anumite evenimente şi obiecte de cult ajung să fie recunoscute, oficial, drept semne şi simboluri divine.
Reprezentanţii Bisericii spun că o icoană sau moaştele unor sfinţi sunt cercetate şi atestate, prin dosare voluminoase, înainte de a fi recunoscute ca fiind „făcătoare de minuni”.
Radu Preda, teolog: „În spatele fiecărui demers de canonizare este un dosar. Un dosar istoric, un dosar de mărturii, un dosar de probe, e un proces de colectare de dovezi omeneşti. (...) Este competenţa comisiei sinodale care se ocupă de canonizări. În primul rând trebuie ca evlavia credincioşilor să fie de durată şi consistentă. Următorul pas este acela de "a se face minuni". (...) Adică vindecări, forme de asistenţă spirituală. (...) Se bazează pe mărturii. Se consultă medici, se consultă arheologi, se datează proba cu carbon. Şi în ortodoxie, cum ştim şi din catolicism, dimensiunea ştiinţifică face parte din procesul de omologare, de canonizare. După aceea este discernământul care pune toate aceste elemente cap la cap, este vorba şi de factori de timp. Biserica face un lucru foarte serios să nu se grăbească. Pentru că graba nu este de folos când ridici ca model în faţa comunităţii religioase obiecte, persoane sau locuri şi de aceea trebuie să fii foarte precaut.”
Ţara sutelor de moaşte
O estimare neoficială arată că ar fi peste 700 de moaşte în România. Cele mai cunoscute dintre aceste simboluri ale credinţei ortodoxe ajung să fie ţinta unor pelerinaje uriaşe, care adună sute de mii de credincioşi, dar şi sume uriaşe de bani.
Pr. dr. Ştefan Buchiu, decan Facultatea de Teologie Ortodoxă Patriarhul Justinian: „Noi încurajăm pelerinajele la locurile sfinte, la moaşte care sunt venerate de generaţii şi de secole. Este altceva când merg credincioşii într-un pelerinaj la un sfânt care este venerat de secole, ale cărui sfinte moaşte se află într-o biserică, există o certitudine, există mărturia Bisericii, există icoana sa. Nu putem să ne închinăm unei fotografii! Ele au o consecinţă reală - şi asta se simte şi se verifică: sporesc sau nu evlavia credincioşilor.”
Pelerinajul de la Cluj
Mănăstirea Nicula din judeţul Cluj este unul dintre locurile care adună, zeci de mii de credincioşi, mai ales în ziua de 15 august, de Hramul Bisericii. Oamenii vin să se roage la o icoană a Maicii Domnului, pictată în secolul XVII, considerată a fi „făcătoare de minuni”.
Părintele Pantelimon, călugăr la Mănăstirea Nicula: „Când spui Nicula, spui icoana Maicii Domnului de la Nicula, ea face totul pentru mănăstirea Nicula. În anul 1699 a început să plângă timp de 26 de zile aproape în continuu! Din luna martie, până în luna aprilie. Primii martori ai acestei minuni au fost chiar armata austriacă, care au fost în patrulare în satul Nicula. Din întâmplare au intrat în biserică, au văzut că plânge icoana Maicii Domnului. Şi-au dat în scris despre această minune, să facă un document care se păstrează la arhivele de la Cluj, cum că icoana într-adevăr a plâns. Au început să vină mulţi oameni la această icoană. Cel mai mare număr de pelerini care au fost la hramul mănăstirii noastre a fost în anul 1998. S-a preconizat că ar fi între 200.000-300.000 de oameni la acel hram. Atunci au fost cei mai mulţi.”
Pelerinajul de la Iași
Cel mai mare pelerinaj din România are loc, anual, la Iaşi. Oraşul devine, în luna septembrie, centrul religios al României. Sute de mii de oameni caută alinare şi răspuns lângă racla cu moaştele Sfintei Parascheva, cu o istorie veche de peste 400 de ani.
Protosinghel Valerian Radu, Catedrala Mitropolitană Iași: „S-au întâmplat extraordinar de multe minuni, în timpul foametei, în timpul secetei, când s-a mers în pelerinaj cu moaștele Sfintei Parascheva s-au făcut foarte multe minuni, în spatele ei ploua efectiv. Pe unde treceau moștele, prin spatele ei trecea ploua. În fiecare zi aici la Sfânta Cuvioasă Parascheva se întâmplă minuni. Numai noi trebuie să le vedem. Din anul 2011 am început să punem o urnă în Biserică, lângă baldachinul Sfintei, după stâlp, la icoana Sfintei Parascheva în care să adunăm întâmplările minunate ale Sfintei Cuvioase Parscheva din viața oamenilor care au venit și i-au cerut ajutorul. Ca rezultat a acestei urne au ieșit două cărți, două volume, "Binefacerile Sfintei".”
Pelerinajul de la București
La București, în Biserica Sfântul Mina, este expusă o altă icoană considerată miraculoasă. Alături de ea, au fost aduse moaştele Sfântului Mucenic Mina, care sunt venerate de credincioşi, zilnic. Și tot la Bucureşti, în fiecare toamnă, are loc unul dintre cele mai mari pelerinaje din ţară, când cozi imense de oameni se formează pentru a venera moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou.
Pr. dr. Florin Şerbănescu, consilier patriarhal: „Începând cu perioada de după 1800, s-au întâmplat fel de fel de situaţii pe aici, au fost molime sau ploi, perioade de secetă. Şi s-au făcut nişte procesiuni impresionante prin Bucureşti. Odată, după o asemenea procesiune, după o secetă foarte puternică i-a întâmpinat o ploaie cum veneau spre Patriarhie. Molime care s-au potolit datorită lui, vindecări aşa... Nu mai vorbim de alte împrejurări în care credincioşii care au căutat alinare la sfintele sale moaşte au primit darul acesta de vindecare. Creştinii se închină tot timpul la sfintele moaşte, ceea ce se întâmplă şi în alte părţi.”
Numărul mare de moaşte are legătură, susţin reprezentanţii Bisericii, cu obiceiul boierilor şi domnitorilor din trecut de a-şi arăta credinţa aducând de la locurile sfinte, uneori pe sume mari de bani, astfel de simboluri religioase.
Pr. dr. Ştefan Buchiu, decan Facultatea de Teologie Ortodoxă Patriarhul Justinian: „Acum, ce se întâmplă, din osemintele unui sfânt pot fi luate sute de părticele. Ele cu timpul s-au divizat. Lucrul acesta n-a fost încurajat de Biserică, dar domnitorii români sau boierii care doreau să aibă şi care ajutau locurile sfinte primeau ca un dar pentru ajutorul pe care l-au dat ţările române atâta timp, primeau fragmente din sfintele moaşte. Care erau pentru a fi puse în biserică şi venerate.”
Furtul de moaște
Aceste simboluri ale credinţei nu au doar valoare spirituală, ci şi materială. Unele au fost ţintă pentru hoţi care au încercat să le vândă colecționarilor, pe piaţa neagră. În anul 2010, racla cu moaştele Sfântului Nectarie a fost furată de la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti. Unul dintre hoţi era student la Teologie.
Părintele Arsenie, ieromonah Mănăstirea Radu Vodă, Bucureşti: „În anul 2010, a fost, am putea spune aşa, o ispită. Mănăstirea a trecut printr-o încercare. Nişte oameni care nu prea aveau aşa legătură cu viaţa creştină şi care nu mărturiseacu adevărul creştin prin trăirea vieţii întru Hristos au considerat că pot lua moaştele Sf. Ierarh Nectarie, împreună cu racla, pentru a o comercializa sau prin alte interese. Putem spune că tot prin grija Sf. Ierarh Nectarie, am putea spune că această încercare a fost trecută. Chiar în câteva zeci de minute au fost prinşi.”
Moaşte cu certificat. Cum recunoaşte Biserica autenticitatea rămăşiţelor sfinţilor?
Dincolo de credinţă, s-a pus problema dacă toate aceste moaşte care sunt venerate în România sunt autentice. De obicei, ca să fie recunoscute oficial de Biserică, ele trebuie să fie însoţite de un certificat, susţin clericii.
Pr. dr. Ştefan Buchiu, decan Facultatea de Teologie Ortodoxă Patriarhul Justinian: „Astăzi se solicită astfel de acte. Dacă însă sunt aduse la noi fragmente trebuie să fie însoţite de certificate (...)
- Şi această măsură de precauţie este pentru că s-au întâmplat anumite falsuri...
Pr. dr. Ştefan Buchiu: „Da. Sigur că da, de-a lungul istoriei şi în domeniul acesta s-au întâmplat lucruri neplăcute şi atunci Biserica îşi ia măsuri de precauţie.”
Mâna Sfântului Nicolae din Bari
Au existat însă cazuri când autenticitatea unor moaşte a fost pusă la îndoială. Chiar în urmă cu un an, un reprezentant al bisericii San Nicola din Bari, Italia - unde au fost atestate științific, în anul 1957, rămășițele Sfântului Nicolae -, și-a exprimat îndoiala despre autenticitatea mâinii drepte a Sfântului Nicolae, expusă la Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou din Capitală.
„Legenda spune că Mihai Voievod, pentru meritele sale în războiul împotriva musulmanilor, a primit ca donație din partea Arhiepiscopului de Bari, la sfârșitul secolului al XVI-lea, o relicvă a Sfântului. Nu știm dacă relicva era autentică, dar este cert că această explicație nu are o bază reală deoarece arhiepiscopul de Bari nu avea autoritatea de a lua moaște din biserica San Nicola (Catedrala era, la acea vreme, în conflict cu Biserica San Nicola) și în plus (cu excepția papei Urban al II-lea în 1089) nici un papă sau arhiepiscop de-a lungul istoriei nu au mai deschis mormântul Sfântului Nicolae din Bari.”
În replică, reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române, au prezentat documentele istorice care ar atesta autenticitatea moaştelor de la Bucureşti.
Pr. Emil Cărămizaru, paroh Biserica Sfântul Ghoerghe cel Nou, Bucureşti: „În inscripţii medievale româneşti - o carte importantă care apare în anul 1965, sub egida Academie, este atestată istoric şi ştiinţific inscripţia de pe racla Sf. Ierarh Nicolae. Au existat după cum ştiţi anumite comentarii legate de moaştele Sf. Ierarh Nicolae şi-i mulţumim lui Dumnezeu pentru aceasta, că au apărut elemente noi de identificare şi de autentificare istorică ale acestor sfinte moaşte. Trebuie spus faptul că, iată, ei, slujitorii de la Bari, de la Biserica San Nicola din Bari într-o revistă oficială a acestei biserici atestă faptul că pe la anul 1097, o mână, adică mâna dreaptă a sfântului a rămas în afara mormântului din Bari. Şi ea a fost cinstită de către pelerini fiind pusă într-o răcliţă din aur, cum arată cronica de atunci. Iar peste un secol, o icoană rusească arată tocmai pelerinii care veneau şi cinsteau mâna dreaptă a Sf. Ierarh Nicolae şi tot părintele de acolo, într-un studiu foarte bine documentat arată că în perioada Evului Mediu această mână a dispărut în chip misterios. Noi avem dezlegarea la Bucureşti, pentru că nu a dispărut în chip misterios, marele voievod a plătit cu bani mulţi, cu galbeni şi a cerut ca la Bucureşti să aibă mâna binecuvântătoare a marelui ierarh Nicolae. Şi aşa s-a întâmplat.”
Catalogul cu moaște
În anul 2014, reprezentanţii Bisericii au anunţat că intenţionează să inventarieze şi să publice un catalog cu toate moaştele care se află în România. Astfel, bisericile care le deţin trebuie să trimită certificate care să arate provenienţa. Catalogul ar lămuri astfel anumite dileme legate de recunoaşterea oficială a moaştelor.
Pr. dr. Ştefan Buchiu, decan Facultatea de Teologie Ortodoxă Patriarhul Justinian: „Se lucrează, lucrează o echipă de teologi şi atunci când va fi gata, va fi la îndemâna oricui. Şi este un lucru foarte bun acesta. Pentru că, repet, avem nevoie de certitudini.”
Rugăciuni la „semne divine” apărute la tot pasul
În ceea ce priveşte manifestările religioase apărute la orice colţ de stradă, specialiştii sunt de părere că totul trebuie privit cu toleranţă. Mai ales când vorbim despre credinţă.
Mirel Bănică, specialist în sociologia religiilor: „În acest moment, există un microbuz sau două, plecate din Bucureşti sau din Buzău sau din Piatra Neamţ către locul acela din Vaslui. Asta înseamnă că trebuie să acceptăm că o parte din semenii noştri au înţeles să trăiască şi altfel decât noi. Să nu-i condamnăm, ar trebui să le înţelegem alegerea.
- De ce se duc aceşti oameni...
Mirel Bănică: „Nu se ştie, este o mare taină!”
Acum zece ani, ţara noastră se afla pe primele locuri din lume, în topul religiozităţii, undeva alături de ţări ca Pakistan sau Kenya. Anul acesta, potrivit unui sondaj Gallup, 77% dintre români s-au declarat religioşi.
România rămâne printre cele mai credincioase ţări de pe planetă. Dar şi una dintre cele mai sărace, la nivel european. Rămâne o ţară în care numărul bisericilor îl depăşeşte cu mult pe cel al spitalelor. Ţara celor care, înainte de a se ajuta singuri, aşteaptă ajutorul Divin.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
