O româncă reprezintă România în fața vedetelor nominalizate la premiile Oscar

Data publicării:
Alice Goidea

Alice Goidea

Tânăra româncă este invitată să își prezinte munca, alături de alți 49 de artiști și branduri internaționale exclusiviste, în cadrul evenimentului organizat de Celebrity Connected, la Los Angeles, în fața a 130 de vedete nominalizate în acest an la Oscar.

Organizatorii evenimentului doresc să delecteze vedetele cu momente deosebite, de aceea toți cei 50 de artiști invitați își vor crea propriul moment. Alice Goidea își va transpune arta într-un machiaj deosebit, va da sfaturi și invitații de make-up doritorilor.

Ea le va povesti despre munca ei și, pe lângă trucurile și sfaturile specifice profesiei, va arăta cum make-up-ul transformă oamenii obișnuiți în personaje de basm. Dovada se regăsește chiar în cartea pe care o va oferi vedetelor, unde sunt și poveștile cu Ileana Cosânzeana, Prâslea cel Voinic, Lostrița și Vitoria Lipan, personaje scoase din cultura și folclorul românesc și aduse la viață în studioul foto.

 Ileana Cosânzeana

Alice Goidea are 27 de ani și dintotdeauna a fost atrasă de artă, în special de culori și de texturi. A studiat make-up-ul timp de trei ani, întâi în România, apoi la Paris și Barcelona. Nu este adepta standardizării make-up-ului și a lucrului cu șabloane, ci preferă să creeze stiluri personalizate pentru fiecare persoană cu care lucrează, în funcție de ten și morfologia feței.

 

Prâslea cel Voinic

Atunci când a primit invitația de a participa la acest eveniment, Alice Goidea a dorit să adauge întregii prezentări ceva inedit. „La acest eveniment, nu m-am gândit numai să mă prezint pe mine, ci am vrut să le povestesc și lor măcar o mică parte din tot ce însemnăm noi, românii, căci avem atâtea frumuseți de arătat”, declară Alice Goidea, make-up artist.

 

Vitoria Lipan

Proiectul, gândit pentru Alice de un grup de tineri artiști si publicitari, a pornit de la dorința de a arăta străinilor că România nu înseamnă numai Dracula, iar românii au un folclor bogat și povești demne de a fi ecranizate. „Ne-am gândit că acest proiect nu numai că o va ajuta pe Alice să își prezinte munca într-un mod inedit, dar va reprezenta și România. Și chiar dacă nu se va face vreun film de Oscar cu aceste povești, ele merită spuse întregii lumi”, spune Alex Hariga, Creative Director al proiectului.

După eveniment, tinerii își propun să ducă mai departe site-ul GreatRomanianCharacters.com cu alte povești și personaje românești ce merită a fi expuse lumii.  

Citiți alte materiale despre OSCAR 2015 în secțiunea specială a site-ului digi24.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri