GENERAŢIA X|Digi24. Povestea românului care a ajuns consilier al vicepreşedintelui BEI

Data publicării:
roman consilier

Mihai Precup e un tânăr finanţist, entuziast, plin de energie, dornic să facă ceva pentru Europa, cât şi pentru România, ţara sa natală.

Aşa se descrie tânărul bancher român care a ajuns consilierul vicepreşedintelui Băncii Europene de Investiţii, cea mai mare instituţie financiară multinaţională din lume. Ca mulţi alţi români, Mihai Precup a plecat din România cu o bursă de studii.

Mihai Precup: „Când am plecat eram prea tânăr să mă gândesc la o viaţă mai bună, am plecat pentru o experienţă în viaţa mea. De a cunoaşte oameni, atât personal, cât şi academic”.

Este licenţiat al Academiei de Studii Economice din Bucureşti - Facultatea de finanţe-bănci. A absolvit şi dreptul la Universitatea Bucureşti. A urmat cursurile masterale ale Universităţii Sorbona specialitatea corporate finance. Are şi un master în finanţe-bănci tot la Sorbona.

Este fericit cu jobul pe care îl are şi consideră că până la 28 de ani a reuşit să realizeze cam tot ce şi-a propus. Încearcă să pună umărul şi să ajute la proiectele destinate României.

Mihai Precup: „Sunt deja cu un picior în România prin poziţia pe care o am, lucrând cu autorităţile din România, încercând să promovez investiţiile în România. De revenit fizic, mi-e greu să definesc ce-nseamnă asta, dar sunt cu un pas în ţară. România e pe drumul pe care trebuie, doar că mergem înainte, dar mergem puţin cam lent. Ar fi nevoie de mai multă energie, iar societatea nu se poate schimba decât prin oameni. Pentru a creşte nivelul economiei reale, e nevoie de investiţii în sectoare ce pot genera valoare adăugată. Spre exemplu, în industria inovaţiei. România are un potenţial mare energetic, sector care va fi cheie în următorii ani. Aş sublinia şi agricultură, un sector unde România poate avea un punct de vedere important în Europa”.

Mărturiseşte că drumul până în elita finanţiştilor nu a fost uşor.

Românii din Franta, trebuie să afirm cu subiect şi predicat, se confruntă cu o anumită imagine mai puţin pozitivă. Mai ales în raport cu ce se aşteaptă când pleacă. Această reticenţă se manifestă şi când încerci să-ţi închiriezi un apartament în Paris sau când vorbeşti cu lumea pe stradă. Odată cu dezvăluirea identităţii, apare această reticenţă”.

A avut însă răbdare. Nu a abandonat lupta la primul moment greu şi Occidentul l-a răsplătit.

Odata ce lumea te cunoaste, depăşeşti aceste prejudecăţi. Oamenii de-aici au fost surprinşi să ne vadă în cadrul unor actitivăţi comune”.

Recunoaşte la rândul lui că şi Occidentul l-a învăţat multe: „Am deprins munca în echipă din Occident. Onestitatea şi transparenţa, de asemenea. O experienţă în afară este extrem de utilă persoanei respective. Te ajută să înţelegi mai bine contextul în care trăieşti”.

Mihai Precup nu s-a despărţit de echipa Digi24 până nu a transmis un mesaj pentru tinerii care îl privesc din ţară: „Profilul meu e cât se poate de normal şi cât se poate de uşor de urmărit de către un student ambiţios. Sper ca intervenţia mea să fie de folos pentru tânăra generaţie. Vreau ca din entuziasmul meu să se transfere şi tinerei generaţii”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casa unei românce din Anglia, desemnată una dintre locuințele cel mai frumos decorate din Marea Britanie. Cei...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Reacția elegantă a portarului Florin Niță, după ce a fost făcut nesimțit de un fost mare fotbalist
Newsweek
Pensiile contributive, militare și speciale NU cresc. Ultima formă a Ordonanței Trenulețul DOCUMENT
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...