Generația X|Digi24. O familie de români perfect integrată în Spania

Data publicării:
familie

Ciprian Roman este un nume cunoscut de toată lumea în comunitatea românească de la Madrid. Sufletist şi săritor, s-a implicat în mai toate situaţiile de care s-au lovit românii din capitala spaniolă. De la oameni aflaţi în situatii disperate, care aveau nevoie de ajutor, până la dezbaterile publice şi interacţiunea cu diverse autorităţi. Face asta de aproape două decenii, dar nu a uitat nici acum începutul noii sale vieți, la peste 2.000 de kilometri depărtare de România.

„Nu cunoști limba, poți să fii tu cel mai bun băiat din lume, poți să fii tu cel mai deștept, cel mai... nu ajunge. De ce? Nu știi să te exprimi. O iei de la 0. Trebuie să ai curaj, să ai valoare și mai ales să fii serios. Ce m-a frapat în primul rând când am ajuns, m-am uitat pe chipul oamenilor, eu îi vedeam veseli, erau oameni fără griji. Făceam o paralelă, cum vedeam un român pe stradă la sfârșit de săptămână și cum era în Spania”, spune Ciprian Roman.

Impactul cu societatea spaniolă a fost definitoriu pentru Ciprian. Chiar dacă viaţa lasată în urmă nu era nici pe departe atât de plină de griji ca a altora.

„Ca să înțelegeți mai bine, în anul 1982, în casă la mine exista televizor color, combină video, video, mașină de spălat automată și mașină de spălat vase. Deci, în 82, cunoșteam, ne puteam duce în shop, puteam cumpăra orice. (Reporter: Erau securiști părinții?) Nu! Din păcate! Dacă erau securiști eram acum în România, nu aș fi plecat, sau aș fi venit în Spania cu niște afaceri, ar fi fost alte avantaje”, mai spune Ciprian Roman.

Acum, la aproape două decenii distanţă, alături de soția sa şi de fiul lor, Ciprian este mulţumit. Se simte perfect integrat în societatea și mentalitatea spaniole.

Soția lui Ciprian, Anamaria, a făcut pasul spre Spania ceva mai târziu. S-a bucurat nespus că, pe lângă munca de zi cu zi, a putut să-și continue o mare pasiune. Aceea de a avea grija de necuvântătoare. Acum este foarte implicată într-o asociaţie de protecție a animalelor.

Mă gândeam acum venind spre casă ce ar trebui să spun ca să fiu delicată, încercam să îmi pregătesc un speech, să fiu realistă, dar în același timp și delicata. În ceea ce privește decepțiile pe care le am, iluziile pe care le aveam, speranțele pe care le aveam și care nu s-au împlinit în ceea ce privește România. Cea mai mare bucurie și mândrie pentru mine este să fac aici cinste numelui de român. Exact așa. Aici pe unde trec dovedesc ce reprezintă un român. E păcat că trebuie să stăm pe aici, când puteam să facem același lucru acasă, la fel de bine. Aici în Spania ne-am descoperit limitele, am descoperit faptul că muncind cinstit poți să devii oricine și orice. Pur și simplu prin muncă cinstită, constantă și perseverentă”, spune Anamaria Roman.

Pentru familia Roman, viitorul imediat concret și mobilizator are un nume: fiul lor Victor, născut acum 11 ani, în Spania.

Pentru el poate, probabil, peste ani și ani o să-i scape o lacrimă când aude imnul Spaniei, pentru mine deocamdată mă emoționez și mai scap o lacrimă când aud imnul României”, mai spune Anamaria Roman.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casa unei românce din Anglia, desemnată una dintre locuințele cel mai frumos decorate din Marea Britanie. Cei...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Reacția elegantă a portarului Florin Niță, după ce a fost făcut nesimțit de un fost mare fotbalist
Newsweek
Pensiile contributive, militare și speciale NU cresc. Ultima formă a Ordonanței Trenulețul DOCUMENT
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...