Un parlamentar german cere Bruxelles-ului să investigheze votul din diaspora de la prezidențialele din România

Data publicării:
Gunther Krichbaum mediafax-1

Gunther Krichbaum, parlamentar CDU FOTO: MediafaxFoto

„Împiedicarea dreptului de vot reprezintă, în opinia mea, o fraudare a alegerilor, deoarece este manipulată voinţa poporului. O manipulare atât de masivă a votului ca duminică nu s-a mai întâmplat până acum în niciun stat membru al UE”, precizează, într-un comunicat, Gunther Krichbaum, care consideră că în urma evenimentelor din 16 noiembrie premierul Victor Ponta şi-a pierdut orice autoritate de a mai exercita o funcţie guvernamentală.

Cozile lungi de la ambasade şi consulate nu au fost un accident, ci „rezultatul unei decizii deliberate, prin care a fost împiedicat votul românilor din străinătate", a precizat Krichbaum, subliniind că strategii PSD ştiau foarte bine că Victor Ponta nu are nicio şansă să fie ales de românii din diaspora, scrie Mediafax.

Pe de altă parte, Krichbaum susţine că aceste cozi sunt şi un semn al schimbării. „Eu însumi am vorbit cu mulţi tineri români la Ambasada din Londra şi la Consulatul din Stuttgart. Aceşti tineri au cunoscut Europa, valorile sale şi oportunităţile (oferite de Europa) şi doresc ca aceste valori să existe şi în ţara lor. Ei au votat pentru statul de drept, pentru democraţie, egalitate în faţa legii şi împotriva corupţiei, nepotismului şi minciunilor politice”, a spus politicianul german.

Krichbaum a declarat că incidentele de duminică ar putea fi discutate şi în Bundestag şi ar trebui să fie abordate şi la nivel european.

Comisia Europeană trebuie să insiste în vederea unei investigaţii amănunţite a evenimentelor. Această sabotare a votului a fost o încălcare categorică a drepturilor cetăţenilor europeni. Asta nu trebuie să rămână fără consecinţe", a punctat preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag.  

Citiți și: 

VOTUL ROMÂNILOR DIN DIASPORA. Un parlamentar german cere intervenția președintelui CE
VOT ÎN DIASPORA. Un europarlamentar PSD îi scrie lui Gunther Krichbaum: Tocmai l-aţi îngropat pe candidatul Iohannis prin scrisoarea trimisă la "Înalta Poartă de la Bruxelles"

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...