BACALAUREAT 2015. E oficial: Regulile examenului, modificate cu trei zile înainte de începerea probelor scrise

Data publicării:
bacalaureat mediafax

În sesiunile din acest an ale examenului de bacalaureat, lucrările scrise ale elevilor vor fi corectate în alte judeţe decât cele din care provin, potrivit unor modificări făcute de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS). Totodată, prin actul normativ publicat recent au fost schimbate datele la care vor fi afişate rezultatele.

Ordinul MECS nr. 4265/2015 pentru modificarea şi completarea Ordinului MEN nr. 4430/2014 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional – 2015 a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 456 din 24 iunie şi se aplică de la data publicării, notează avocatnet.ro.

Reprezentanţii ministerului au decis ca, în cadrul sesiunilor din 2015 ale examenului de bacalaureat, lucrările scrise ale elevilor vor fi corectate în alte judeţe decât cele din care provin.

Potrivit calendarului actualizat al sesiunii iunie-iulie pe 7 iulie se vor afişa rezultatele (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00–20:00), iar în 8-9 iulie se vor rezolva contestaţiile, urmând ca abia în 10 iulie să fie afişate rezultatele finale.   

Atât elevii, cât și părinții sunt nemulțumiți și spun că schimbarea nu va aduce nimic bun decât haos. „Este strigător la cer, ce faceţi acum, în timpul BAC-ului! Prin apariţia Ordinului 4265 din 23.06.2015 aţi introdus expresia „se poate prelungi data de afişare a rezultatelor”, ceea ce dă peste cap tot ce urmează, respectiv înscrierile la facultăţi, care încep din data de 13 iulie şi oricum data de afişare a rezultatelor 10 iulie e foarte târzie, dar prin acest Ordin veţi crea un haos total!”, ne-a scris o mamă pe adresa redacției.

Aceasta îi transmite un mesaj ministrului Educației. „Oare de ce aceşti absolvenţi sunt consideraţi cei mai periculoşi infractori… nu avem încredere în supravegherea de către profesori la BAC, îi filmăm, iar acum le trimitem şi lucrările în lume. Oare câte lucrări se vor pierde, oare ce mai pregătiţi pentru aceşti copii. Eu, în calitate de părinte, pot să spun că mi-am pierdut toată încrederea”, a mai scris aceasta. 

Citiți și: 

BACALAUREAT 2015. Reacţia PNL, după schimbările de ultimă oră anunţate la examenul de bac: Sunt în afara legii

BAC 2015. Noi schimbări la examenul de Bacalaureat de anul acesta anunţate de ministrul Educaţiei

Ministerul Educaţiei propune corectarea lucrărilor de bacalaureat în alte judeţe. FSLI susţine ideea

BAC 2015. Ce trebuie să facă elevii care solicită recunoaşterea unor probe promovate în anii anteriori?

Rezultate bacalaureat 2015: Peste 69% dintre candidați au obținut certificatul de utilizator experimentat la limba română

CALENDAR BACALAUREAT 2015. Luni încep primele probe la examenul de bacalaureat

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...