„Trebuie decisă o intervenție de genul celei din Kosovo. Una de câteva zile nu ar fi de ajuns, scopul trebuie să fie înlăturarea regimului”, a explicat el, citat de Al Arabiya.
Erdogan, a cărui țară are graniță comună cu Siria, a fost la un moment dat aliat al președintelui Assad, dar acum este unul dintre criticii cei mai aspri ai regimului de la Damasc.
Ieri, liderul american Barack Obama a spus că ia în considerare o acțiune împotriva regimului sirian, în baza informațiilor primite.
Președintele american Barack Obama a declarat că nu a luat încă o decizie finală pe tema Siriei, dar se gândește la varianta unei „acțiuni limitate”.
Înainte de intervenția președintelui, secretarul de stat american, John Kerry, a avut o intervenție publică. Secretarul de stat american a declarat, pe tema Siriei, că ar urma să fie o operațiune de scurtă durată, care nu va implica trupe pe teren.