Iranul, către pacea cu Occidentul: Acordul de reducere a programului nuclear intră în vigoare pe 20 ianuarie
Data publicării:
Acordul istoric dintre puterile occidentale şi Iran privind reducerea programului nuclear al ţării va fi pus în aplicare începând cu 20 ianuarie. Anunţul a fost făcut de Ministerul de Externe de la Teheran, care a precizat că acestea sunt primele efecte concrete ale înţelegerii încheiate la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut la Geneva.
Clădirea reactorului de la Centrala nucleară din Bushehr. Foto: Agenţia de presă a studenţilor iranieni ISNA
În următoarele şase luni, Iranul va trebui să reducă nivelul de îmbogăţire a uraniului şi să demonteze o parte din infrastructura care face posibil acest proces. În schimb, puterile occidentale se obligă se reducă treptat sancţiunile economice aplicate de ani de zile Teheranului.
Preşedintele american Barack Obama a salutat deja anunţul făcut de Teheran, dar s-a arătat în continuare sceptic că Iranul îşi va respecta promisiunile.