Dosar internațional | Un an de la cazul Ferguson. Rasismul, marea dezbatere din SUA
Avertisment: urmează imagini cu puternic impact emoţional:
1. 19 aprilie 2014 - ERIC GARNER, 43 de ani, neînarmat, a murit după ce a fost strangulat de poliţiştii care îl arestau pentru contrabandă cu ţigări.
2. 9 august 2014 - MICHAEL BROWN, 18 ani, neînarmat, împuşcat mortal de un poliţist alb, în Ferguson, Missouri, pentru că nu s-a oprit când a fost somat.
3. 22 noiembrie 2014 - TAMIR RICE, 12 ani, împuşcat în Cleveland. Avea un pistol de jucărie.
4. 7 aprilie 2015 - WALTER SCOTT, 50 de ani, neînarmat, împuşcat după ce a încercat să fugă de poliţiştii care l-au tras pe dreapta, în North Charleston.
5. 19 aprilie 2015 - FREDDIE GRAY, 25 de ani, moare la o săptămână de la arestare, din cauza unei rupturi de coloană provocată de poliţişti când îl imobilizau.
6. 7 august 2015 - CHRISTIAN TAYLOR, 19 ani, împușcat mortal de un poliţist în timp ce vandaliza maşini, în Texas. Nu era înarmat.
Toți erau neînarmaţi. Aproape niciun poliţist nu a fost pus sub acuzare. Toate aceste cazuri au provocat ample proteste, inclusiv manifestaţii violente.
Statisticile, dincolo de tensiuni
La un an de la violenţele din Ferguson, apărute după ce un tânăr american negru, neînarmat, a fost împuşcat mortal de un poliţist alb, vedem noi proteste în această comunitate.
În Statele Unite, ponderea rasială arată astfel: 67% albi, 17% hispanici, 13% negri. Şi pentru că tot vorbim despre afro-americani neînarmaţi care au fost împuşcaţi abuziv de poliţişti albi, ne uităm in continuare la statistici. În 2012, 31% dintre americanii ucişi de poliţie au fost negri. 39% dintre ei nu atacau poliţiştii când au fost împuşcaţi.
Dar impresia unora că, în general, americanii albi îi ucid pe cei de culoare nu se susţine, conform datelor FBI. În 2013, spre exemplu, 90% dintre negri au murit tot de mâna unui negru.
Tensiunile actuale din Statele Unite nu sunt doar o problemă rasială. Au de-a face cu diferenţele economică şi de educaţie care încă există aici între albi şi negri. Un factor uriaş este şi problema controlului armelor. Într-o ţară în care poţi cumpăra o semiautomată de la supermarket, e firesc ca poliţiştii să se teamă că fiecare persoană pe care o trag pe dreapta ar putea avea o armă în torpedou.
Un an de la Ferguson
Evenimentele din Ferguson au provocat cea mai mare dezbatere naţională despre rasism din America ultimilor 25 de ani. Editorialiştii marilor publicaţii americane şi europene încerarcă să vadă dacă şi cum s-au schimbat Statele Unite după incidentele de anul trecut. Răspunsul e că, din păcate, lucrurile arată cam la fel. Teama şi frustrarea persistă. Iar de aici până la furie şi violenţă e un pas.
„Oare albii şi-au învăţat lecţia, la un an de la evenimentele din Ferguson?”, se întreabă The Washington Post.
„Ferguson le-a reamintit americanilor de pericolele inechităţilor structurale. (...) Totuşi, unii au sugerat că întreaga problemă ar putea fi rezolvată dacă bărbaţii de culoare nu s-ar mai opune arestării”, scriu jurnaliştii americani.
„Problemele justiţiei rasiale nu sunt legate doar de întrebări precum "De ce folosesc albii cuvântul care începe cu N (negrotei)?" sau "Albii vor să le facă rău negrilor?". Trebuie să includă şi dezbaterea despre felul în care poliţia locală ar putea deservi mai bine comunităţile. Nu discutăm doar dacă majoritatea poliţiştilor discriminează rasial (marea majoritate o face), problema este cum să-i faci pe cei care şi-au depăşit atribuţiile legitime să-şi asume responsabilitatea, în special în cartiere sărace, unde negrii nu prea au acces la pârghiile de putere politică şi economică”.
The New York Times se întreabă dacă „abuzurile poliţiei sunt o formă de teroare” Editorialistul Charles M. Blow le răspunde celor care susţin că jurnaliştii ar trebui să scrie despre adevărata problemă, şi anume criminalitatea în cadrul comunităţilor de negri. Şi că, de departe, este mult mai probabil ca tinerii de culoare să fie ucişi de alţi tineri de culoare decât de poliţişti.
„Statistic vorbind, sentimentul este corect. Este mult mai probabil ca negrii să fie ucişi de negrii. Dar la fel, este mult mai probabil ca albii să fie ucişi tot de albi. Adevărul este că, în multe cazuri, crimele şi alte forme de violenţă au legătură cu intimitatea şi cu accesul. Adică oamenii au tendinţa de a ucide oameni pe care-i cunosc. (...) Nu există suficiente comportamente corecte, suficiente cartiere în regulă, nici suficientă securitate. Acest disconfort produce un anume tip de teroare, un sentiment de neputinţă şi de vulnerabilitate, frici care-i fac pe oameni furioşi pentru simplul fapt că le este teamă.”
Subiectul e dezbătut intens şi în Europa. The Guardian scrie că este nevoie atât de o perspectivă morală, cât şi de acţiuni concrete. Jurnaliştii britanici au preluat şi declaraţia preşedintelui american Barack Obama, care a spus că „America trebuie să-şi asume decizia morală de a face schimbări”.
„Oamenii care trăiesc în case de sticlă nu trebuie să arunce cu pietre. O combinaţie de privaţiuni sociale, utilizarea excesivă a condamnărilor la închisoare, tacticile periculoase ale poliţiei şi folosirea armelor, toate fac parte dintr-un complex de neîncredere rasială, care poate provoca dezordine socială oriunde, inclusiv în Europa. Europenii, mai ales cei care îi demonizează pe imigranţii disperaţi, trebuie să fie atenţi să nu le ţină prea multe predici americanilor despre ura rasială şi despre violenţe”.
Le Monde atrage atenţia că „Statisticile sunt zdrobitoare”, cu referire la faptul că riscul persoanele de culoare de a fi ucise este de şapte ori mai mare decât în cazul albilor. Cifrele, publicate de Washington Post, se referă la prima jumătate a anului 2015. Jurnaliştii francezi explică: „Altfel spus, în ultimul an de zile, indignarea naţională, provocată de uciderea lui Michael Brown la Ferguson, nu a schimbat lucrurile cu nimic. Sau cu aproape nimic.”
Ediţia franceză a portalului Slate.com a încercat să afle dacă violenţele de la Ferguson au schimbat America. „Acele evenimente au provocat cea mai mare dezbatere naţională pe tema rasismului din Statele Unite din ultimii 25 de ani”.
„Exacerbată, frustarea unora s-a transformat în furie, iar furia a dus la manifestaţii şi revolte. S-au lovit de poliţişti înarmaţi şi militarizaţi. Graţie posturilor de televiziune şi reţelelor de socializare, toţi americanii au văzut vehicule blindate croindu-şi drum pe străzile micului oraş, au văzut poliţişti în combinezoane militare dând cu gaze lacrimogene în manifestanți paşnici.”
Ruptura dintre poliție și comunitate
Violenţele de la Ferguson au scos la iveală o altă problemă serioasă a comunităţilor americane: Forţele de poliţie nu sunt suficient de bine reprezentate din punct de vedere rasial. În plus, nici nu prea au legături puternice cu comunităţile în care acţionează. De pildă, sunt oraşe în care populaţia este majoritar de culoare, iar la poliţie nu este niciun ofiţer negru.
Michael Goldsmith, şeful poliţiei din Norfolk: „Este o realitate. Nu am reuşit să angajăm reprezentanţi ai minorităţilor. Problema este că, în lipsa diversităţii forţelor de ordine, ajungi să nu iei decizii corecte. Pentru că nu ai părerea tuturor. După Ferguson, a trebuit să ne dublăm eforturile. Ne-a afectat. Este o sarcină dificilă. Este destul de frustrant, pentru că te străduieşti şi totuşi nu obţii tot ce îţi trebuie la secţia de poliţie.”
O idee bizară a fost aceea de a face recrutări la radio, în timpul unei emisiuni săptămânale a poliţiei.
Conducerea poliţiei are o explicaţie foarte bună pentru lipsa personalului: tinerii absolvenţi preferă să se angajeze la companii private, care le oferă salarii mult mai mari.
Poliţiştii cu vechime spun că tinerii se tem şi de pericolele meseriei: „Am simţit, şi nu vreau să sune biblic, de parcă i-aş fi aruncat în arena cu lei. Nu sunt atât de îngrijorat de recrutări, dar sunt îngrijorat de schimbarea politicii poliţiei.”
Barack Obama, primul președinte de culoare
Problema rasială este la fel de veche ca şi naţiunea americană. Au fost mereu dezbateri, dar niciun preşedinte nu a promis că o va rezolva în timpul mandatului său. Nici chiar primul preşedinte negru din istoria Statelor Unite. Barck Obama a recunoscut că în primul său mandat a avut alte priorităţi. Totuşi, liderul de la Casa Albă este sigur că, după opt ani, va lăsa moştenire o generaţie care are altă perspectivă asupra acestei probleme.
Barack Obama, preşedintele SUA: Este adevărat că opinia publică şi-a trezit interesul faţă de unele probleme rasiale, relaţiile dintre poliţie şi comunităţi. Problemele nu sunt noi, sunt vechi de decenii. Datorită telefoanelor inteligente şi camerelor de filmat şi, mai nou, reţelelor sociale, oamenii au devenit mai conştienţi de acestea. Atât negrii, cât şi albii. Am ocazia să încerc să contribui la dezbatere, într-un mod constructiv.
Moderator NPR (radio public): Se spune că primul preşedinte de culoare nu a abordat ferm problema în primul mandat, deoarece avea alte priorităţi, alte dosare ce trebuiau rezolvate întâi. Din motive politice. 02.32
Barack Obama: Nu sunt de acord. Cred că este corect să spunem că, dacă Ferguson ar fi izbucnit în primul meu mandat, ca preşedinte al Statelor Unite, nu aş fi comentat situaţia de acolo. Pot spune un lucru: cred că este o urgenţă stringentă să facem cât de multe putem. Fără îndoială, după şase ani şi jumătate de mandat, îmi este mai uşor să jonglez cu diferite probleme.
Într-un alt interviu, acordat pentru BBC, liderul de la Casa Albă a explicat că problema rasială nu se poate rezolva peste noapte.
Jurnalist BBC: Vor mai fi dosare rămase nefinalizate, mai ales privind problemele rasiale sau situaţia armelor, când veţi pleca de la Casa Albă?
Barack Obama: Nu vor fi. Uitaţi, nu au existat niciodată promisiuni că problema rasială din Statele Unite va fi complet rezolvată. Nici în timpul mandatului meu, nici în alt mandat. Este un dosar în desfăşurare. Sunt dezbateri în societatea americană, în viaţa politică americană încă de la fondarea naţiunii. Cele mai recente îngrijorări privind situaţia poliţiei sau încarcerările în masă sunt legitime şi merită toată atenţia. Cred că am făcut progrese.
Preşedintele Barack Obama crede că, după două mandate, lasă moştenire o nouă generaţie cu altă perspectivă asupra problemei rasiale.
Barack Obama: Copiii crescuţi în cei opt ani de mandat vor avea o viziune diferită despre relaţiile interrasiale. Copii negri, albi, hispanici. America a devenit mai diversă. A devenit mai tolerantă. Grupurile interacţionează mai mult. Mai apar şi tensiuni. Dacă vă uitaţi la generaţia fetelor mele, ele au o atitudine total diferită faţă de problema rasială chiar în comparaţie cu generaţia mea. Este benefic.
O Americă post-rasială, după mandatele lui Barack Obama?
Care sunt adevăratele cauze ale acestor tensiuni rasiale pe care le vedem în SUA? Şi mai ales, cum de asistăm la ele spre finalul primei preşedinţii de culoare din istoria acestei ţări? John Head, un fost jurnalist american, are câteva nişte răspunsuri. John Head a fost purtătorul de cuvânt al primului primar de culoare din oraşul Atlanta. Acum, se află la Universitatea Duke, din Carolina de Nord, de unde i-a acordat un interviu prin Skype Alinei Matiş, jurnalist Digi24.
Alina Matiș: Când Barack Obama a devenit primul preşedinte de culoare al Statelor Unite, îmi amintesc că a existat o dezbatere foarte entuziastă despre începutul unei Americi post-rasiale. După şase ani cu prima preşedinţie afro-americană, asistăm la un nou vârf al tensiunilor rasiale. Cum vă explicaţi ce se întâmplă acum?
John Head: Cred că ideea că alegerea lui Obama însemna trecerea într-o Americă post-rasială a fost o idee optimistă, dar şi una nerealistă. Pur şi simplu nu era posibil ca un astfel de eveniment să rezolve secole de probleme în dosarul rasial. În anumite privinţe, alegerea lui Obama a făcut această situaţie şi mai dificilă, pentru că a scos la suprafaţă o puternică opoziţie rasistă la adresa progreselor înregistrate. Pentru unii oameni, a fost un pas prea mare să aibă un preşedinte negru. În anumite privinţe, asta a dus la escaladarea tensiunilor rasiale din această ţară.
Alina Matiș: Să discutăm atunci despre cauzele acestor tensiuni rasiale la care asistăm acum în Statele Unite. Ce se află în centrul dezbaterii despre "America de culoare"?
John Head: Aspectele asupra cărora ne-am aplecat în ultima vreme se referă la împuşcarea mai multor afro-americani de către poliţie. Dar acesta este doar un aspect al problemei. Este şi cel mai dramatic. În mod cert, nu este doar o problemă rasială. Şi latura economică e foarte importantă. Multe dintre aceste incidente au loc în comunităţi urbane unde există disperare, şomaj, unde nu există egalitatea de şanse de care au nevoie oamenii. Proliferarea armelor în ţară, lipsa unui control al armelor şi faptul că poliţia lucrează într-o teamă constantă că vor da de cineva înarmat - toate acestea sunt de asemenea foarte importante. Sunt lucruri pe care am putea să le facem la nivel politic şi care ar ajuta, dar ne lipseşte voinţa politică.
Alina Matiș: Ne întoarcem la simbolistica din spatele preşedinţiei lui Barack Obama şi vin cu o întrebare care poate simplifică prea mult o dezbatere foarte amplă: este comunitatea de culoare într-un fel dezamăgită de prima administraţie afro-americană?
John Head: Nu am niciun dubiu că există şi dezamăgire. În anumite părţi, este chiar o dezamăgire foarte mare. Au fost lideri ai comunităţii afro-americane care l-au criticat pe preşedinte pentru că nu a fost ''suficient de negru", pentru că nu a vorbit destul despre problema rasială, dar cred că, per ansamblu, oamenii înţeleg că nu acesta este rolul lui. El nu poate fi şi preşedintele Statelor Unite, şi preşedintele negru al Statelor Unite. Cred că, în anumite privinţe, oamenii din comunitatea afro-americană au fost mult mai realişti când a venit vorba despre lucrurile pe care Barack Obama le va putea face decât au fost oamenii, în general. Cred că mulţi americani albi chiar au crezut că Barack Obama va veni şi va crea o Americă post-rasială.
Andrei Țărnea, director executiv Institutul Aspen România, despre dezbaterea rasială din Statele Unite.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
