„Trebuie să discutăm cu mulţi actori, asta îl include pe Assad, dar şi pe mulţi alţii. Nu numai Statele Unite, Rusia, dar şi parteneri regionali importanţi precum Iranul şi ţări sunnite precum Arabia Saudită”, a declarat Angela Merkel.
Șeful guvernului de la Berlin se adaugă unui număr din ce în ce mai mare de lideri mondiali care temperează criticile îndreptate către Damasc, cu scopul de a găsi o soluţie pentru conflictul civil.
Şeful diplomaţiei americane, John Kerry, a spus că Bashar al-Assad trebuie să renunţe la putere, dar nu imediat după încheierea războiului civil. Comentarii asemănătoare au făcut şi miniştrii de externe din Marea Britanie, Austria şi Spania.
Consilierul prezidențial Lazăr Comănescu, fost ministru de externe și fost ambasador la Berlin, a declarat miercuri, într-un interviu publicat de „România Liberă” că menținerea lui al-Assad la putere este „o oportunitate care trebuie exploatată”.
Întrebat într-o conferință de presă dacă aceasta este şi poziţia Administraţiei Prezidenţiale, președintele Klaus Iohannis a spus că i-a cerut lămuriri lui Lazăr Comănescu. „Faţă de mine a spus că el nu s-a exprimat aşa, că titlul din ziarul respectiv ar fi fost dat de redacţie, şi nu luat din textul spus de domnia sa. Aceste lucruri se pot verifica şi am rugat departamentul meu de comunicare să verifice dacă este aşa, fiindcă poziţia oficială reprezentată de mine nu este de sprijin pentru regimul care este încă la putere în Siria. Părerea noastră este că problema siriană trebuie rezolvată prin negocieri politice şi cu actualul preşedinte, şi cu opozanţii, şi cu toţi cei care au un interes legitim în Siria. Important, cel mai important lucru ar fi să se găsească o cale spre dialog, o cale care termină acest război groaznic şi care duce la un număr enorm de refugiaţi din Siria”, a precizat președintele.
România este singura țară occidentală care nu și-a închis ambasada de la Damasc.