Robin Williams a murit. Actorul în vârstă de 63 de ani s-a sinucis

Data publicării:
rw

Celebrul actor american Robin Williams a fost găsit mort, luni dimineaţă, în apartamentul său din California. Artistul, în vârstă de 63 de ani, s-a sinucis, transmit autorităţile.

Foto: Cadru din The Angriest Man in Brooklyn

Robin Williams suferea de depresie severă, a declarat agenta actorului, Mara Buxbaum. „Este o pierdere tragică şi neaşteptată”, a adăugat aceasta.

Autorităţile din San Rafael, California, care investighează decesul, indică drept cauză asfixia mecanică„O persoană de sex masculin, declarată decedată la ora 12:02, a fost identificată drept Robin McLaurin Williams, în vârstă de 63 de ani, rezident în Tiburon, California”, se arată în comunicatul oficial:

În această dimineaţă, mi-am pierdut soţul şi pe cel mai bun prieten, în timp ce lumea l-a pierdut pe unul dintre cei mai iubiţi artişti, unul dintre cei mai iubiţi oameni, a declarat soţia lui Robin Williams, Susan SchneiderSperăm ca, amintindu-ne de el, să ne concentrăm nu pe moartea sa, ci pe nenumăratele momente de bucurie şi râsul pe care le-a adus milioanelor” de fani, a mai spus aceasta, potrivit The Hollywood Reporter.

Autopsia a fost programată pentru marţi, la Biroul de Medicină Legală din Marin County.


Robin Williams, care a luptat în trecut cu dependenţa de alcool şi de droguri, s-a internat la începutul lunii iulie într-o clinică din statul american Minnesota, pentru a lua parte la un program de prevenire a dependenţei de alcool. Potrivit unui comunicat dat atunci publicităţii de actor, Robin Williams nu mai consumase alcool din 2005, însă intenţiona să îşi reînnoiască angajamentul de a continua programul de abstinenţă.

Potrivit site-ului TMZ.com, Robin Williams se înscrisese în programul The Lodge, pe care centrul de reabilitare îl descrie drept un proiect în 12 paşi care poate forma şi transforma fiecare aspect al vieţii. Actorul urma să petreacă în acest centru câteva săptămâni.

Robin Williams nu a încercat niciodată să îşi ascundă problemele provocate de consumul de alcool şi de droguri, însă după o perioadă de abstinenţă ce a durat 20 de ani, Robin Williams a recidivat în 2005, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul Marele Alb. Actorul s-a internat ulterior într-o clinică specializată şi nu a mai consumat alcool de atunci.

Într-o zi, am intrat într-un magazin şi am văzut o sticlă mică de Jack Daniel's. Apoi am auzit o voce (...) care îmi şoptea la ureche: Hei, ia doar o gură, doar una. Am băut şi apoi a fost o scurtă perioadă în care îmi spuneam: Oh, sunt bine!, dar lucrurile au scăpat de sub control atât de repede..., povestea Robin Williams într-un interviu acordat publicaţiei Parade.

Robin Williams a devenit cunoscut datorită rolului din serialul de televiziune Mork and MindyNominalizat de patru ori la Premiile Oscara câştigat statueta pentru rolul secundar din Good Will Hunting, unde interpreta rolul unui psiholog înţelept, dar ursuz. Actorul a mai fost nominalizat de trei ori la premiile Academiei americane de Film pentru rolurile din Good Morning Vietnam, Dead Poets Society şi The Fisher King.

Ultimul său proiect era dedicat televiziunii - serialul The Crazy Ones, realizat timp de numai un sezon pentru CBS, unde interpreta rolul lui Simon Roberts, excentricul director al unei agenţii de publicitate. Serialul a fost anulat de producători după doar un sezon. 

Pe marele ecran, ultimul său proiect, aflat acum în post-producţie, este Night at the Museum: Secret of the Tomb, care va avea premiera în decembrie.

Robin Williams se căsătorise cu Susan Schneider, cea de-a treia soţie, în 2011. Actorul avea trei copii din mariajele anterioare: Zachary (31 de ani, din căsătoria cu Valerie Velardi), Zelda (25 de ani) şi Cody (22 de ani) - din căsătoria cu Marsha Garces, dădaca primului său fiu. Marsha a fost cea care a depus actele de divorţ, în 2008.

Ella Moroiu

***

VIDEO Robin Williams, rolurile care l-au făcut celebru

***

Filmografie

Recompensat de-a lungul întregii cariere şi cu şase Globuri de Aur, două Premii Emmy şi numeroase alte trofee, Robin Williams este cunoscut în primul rând pentru rolurile diGood Will Hunting, The Fisher King, Dead Poets SocietyJumanji, Mrs. Doubtfire, Hook, Good Morning Vietnam sau Lumea lui Garp.


Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Starurile reacţionează după moartea neaşteptată a lui Robin Williams

Kevin Spacey, care a jucat alături de Williams în filmul Shrink (2009), a deschis seria mesajelor-tribut aduse pe reţelele de socializare, vorbind despre prietenul său „care a făcut lumea să râdă şi să gândească”. „Îmi voi aminti acest lucru şi îl voi onora. Un mare om, artist, prieten. Îmi va lipsi nemăsurat”, a mai scris Spacey.


Jeff Bridges:Sunt plin de emoţii contradictorii în această seară. Îmi e greu să mă aflu aici, din cauza acestor emoţii şi sentimente. Am pierdut un prieten drag, Robin Williams. Era un om atât de strălucitor. Sufletul meu este alături de familia lui în aceste momente”, spune partenerul din Good Will Hunting, potrivit Mediafax.

Morgan Freeman:Odihneşte-te în pace, Robin Williams. Este o pierdere atât de mare. A plecat dintre noi, dar nu va fi uitat niciodată.

Ringo Starr: La revedere şi Dumnezeu să te binecuvânteze, Robin Williams.

Steve Martin:Sunt extrem de şocat de pierderea lui Robin Williams, un caracter nobil, un mare talent, partener de actorie, suflet autentic.

Mia Farrow:Nu, Robin, erai atât de iubit...


Lance Armstrong:Îmi voi aminti mereu de tine ca de un prieten grozav. Te iubesc şi îmi vei lipsi groaznic.

Ben Stiller:Un mesaj pe Twitter nu este suficient pentru a descrie talentul lui Williams.

Jared Leto:Robin Williams a fost un om original şi curajos.

Michael J. Fox:A fost amabil şi genial.

Cher:Oh, Robin. A fost un om drăguţ şi dulce. Trăia la voltaj înalt, mintea îi era mereu trează, a fost cine a fost, o ştiu prea bine.

Barack Obama:Robin Williams a fost aviator, doctor, duhul lămpii, dădacă, preşedinte, profesor, Peter Pan şi orice altceva. Dar a fost unic. A venit în vieţile noastre ca un extraterestru şi a sfârşit prin a atinge orice element al spiritului uman. Ne-a făcut să râdem. Ne-a făcut să plângem. Le-a oferit gratuit şi cu generozitate talentul său nemăsurat celor care aveau nevoie mai mult - de la trupele noastre din străinătate la cei marginalizaţi de pe străzi.

Ellen DeGeneres:Nu pot să cred vestea despre Robin Williams. Le-a oferit atât de mult atât de multor oameni. Sunt devastată.

Bill Cosby:Sunt uluit!

Danny DeVito:Am inima frântă...

Jason Alexander:Robin, îmi pare atât de rău că Pământul nu a mai meritat să te aibă. Sper că vei găsi fericirea acolo unde ai plecat.

Lenny Kravitz:Robin Williams, a fost o onoare să te cunosc.

Sarah Michelle Gellar a postat o colecţie de fotografii cu ea alături de Williams.

Boris Becker:Odihneşte-te în pace, Robin Williams! Nu pot să cred... condoleanţe familiei şi prietenilor!

Minnie Driver:Un suflet frumos şi bun.

Verne Troyer:A fost cel mai bun dintre cei buni.

Steve Carrell:A făcut lumea un pic mai bună.

Harvey Weinstein:Dacă ar fi fost acum pe scenă, ar dori ca petrecerea să continue. Ne va fi dor de el şi, indiferent de circumstanţe, Robin a fost un uriaş în industria noastră şi, cel mai important, un om mare.

Pink:Gândurile şi rugăciunile mele se îndreaptă acum către familia lui Robin Williams. L-am întâlnit o singură dată, dar acela a fost unul dintre cele mai plăcute momente din viaţa mea. Odihneşte-te în pace, Robin Williams.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...