Ucraina. Ahmetov și-a făcut propria miliție cu muncitorii de la uzinele sale

Data publicării:
rinat ahmetov - 5166095-Mediafax Foto-Razvan Lupica

Între timp, tensiunile separatiste continuă în estul Ucrainei. Mai mulţi soldaţi ar fi murit după ce miliţiile proruse ar fi atacat un convoi militar, în regiunea Doneţk.

Rusia acuză Kievul că îşi conduce cetăţenii spre război civil cu ajutorul mercenarilor din Occident. Kievul respinge acuzaţiile şi spune că Vladimir Putin a minţit atunci când a declarat că a retras trupele de la graniţă. Pe fondul acestui nou schimb de replici, la Kiev au debutat negocierile care ar trebui să aducă pacea în Ucraina, discuţii la care însă nu participă şi separatiştii din estul ţării.

Negocieri fără separatiști

Discuţiile dintre autorităţile de la Kiev, membri ai societăţii civile şi reprezentnaţi regionali se desfăşoară sub umbrela Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Pachetul de măsuri propus de OSCE include dezarmarea tuturor milițiilor ilegale din ambele părți şi încetarea violenţelor.

Negocierile sub supravegherea OSCE sunt o bună soluţie. Cu cât sunt mai mulţi reprezentanţi la aceste negocieri, cu atât mai bine. Dar, este de asemenea foarte clar, că trebuie să fie reprezentaţi doar aceia care sunt pregătiţi şi demonstrează că nu vor să îşi atingă scopurile prin violenţă”, a declarat Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

Măsurile negociate acum la nivel naţional sunt aceleşi care erau prevăzute şi de Acordul semnat la Geneva între Rusia şi Ucraina şi care, în cele din urmă, nu a fost respectat de niciuna din părţi. Tot mai multe voci spun că nici aceste discuţii nu vor duce la niciun rezultat, mai ales că la masa negocierilor nu au fost primiţi şi militanţii proruşi din estul ţării, adică tocmai din acele zone unde au avit loc cele mai multe confruntări armate.

La Kramatorsk şi Slaviansk au avut loc noi violenţe

În ceea ce priveşte situaţia din teren, referedumul pentru independenţă nu a adus liniştea.

Noi confruntări armate, în urma cărora cel puţin 15 soldaţi au fost ucişi, au avut loc în regiunea Doneţk, marți noaptea şi la primele ore ale dimineţii de miercuri.

„Au fost mai multe explozii şi focuri de armă. Oamenii mergeau cu arma pe umăr şi au început să tragă. Un haos total. Mai multe elicoptere, aproximativ 17, survolau zona.”, a relatat un martor ocular.

Lipsa separtiştilor de la negocieri dă apă la moară ruşilor. Ei acuză Kievul că îşi învrăjbesc cetăţenii şi îi fac se omoare între ei. Totul după un scenariu pus la cale de mercenari occidentali.

Rusia acuză Vestul pentru violenţele din Ucraina

„Dat fiind că ucrainenii omoară ucraineni, cred că Ucraina este mai aproape decât oricând de un război civil”, a declarat șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, într-un interviu pentru Bloomberg

Ministrul rus de Externe a preluat teza că în Ucraina acţionează mercenari din Occident. O informație în acest sens fusese publicată în weekend, pe surse scurse dinspre serviciile de informații, de publicația germană Bild am Sonntag.

Sunt anumiţi oameni care nu au niciun însemn pe uniforme, uniforme negre. Unii spun că sunt extremişti de dreapta, dar există anumite rapoarte şi despre câteva sute sau chiar mai mult de mercenari, inclusiv zvonuri răspândite în presa germană despre de la comandouri aparţinând Blackwater, o firmă de securitate americană”, a spus Serghei Lavrov, deși informația a fost dezmințită la nivel oficial.

La rândul ei Ucraina, îl acuză pe Vladimir Putin că a minţit atunci când a spus că Rusia şi-a retras trupele de la graniţă. Noi imagini surprinse din satelit şi puse la dispoziţia presei de Statele Unite arată că la graniţa cu Ucraina este mobilizat acelaşi număr de trupe şi tehnică ca în urmă cu o lună.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Declarația Unică 2025 vine cu o schimbare importantă. Românii care nu mai trebuie să...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
candidati prezidentiale
Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Angelina Jolie, după ce a luat prima lecție de operă pentru filmul "Maria": "Am tras aer în piept și am...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...